Parlamentul European

Liviu Iolu, USRPLUS: ”A ieșit președintele orchestrator să spună că ăia mici i-au vărsat ciorba în poală. Asta dacă mai erau îndoieli cine a fost creierul luminat”

Liviu Iolu, USRPLUS: ”A ieșit președintele orchestrator să spună că ăia mici i-au vărsat ciorba în poală. Asta dacă mai erau îndoieli cine a fost creierul luminat”

04 sept. 21
Președintele Parlamentului European: UE trebuie să primească afgani pentru a-i feri de răzbunarea talibanilor

Președintele Parlamentului European: UE trebuie să primească afgani pentru a-i feri de răzbunarea talibanilor

18 aug. 18
Președintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, a declarat miercuri că Uniunea Europeană are responsabilitatea de a accepta refugiaţi afgani şi nu poate lăsa persoane care au lucrat pentru blocul comunitar în Afganistan „să se confrunte cu răzbunarea” talibanilor, potrivit Reuters. „Noi trebuie să-i protejăm pe cei care au lucrat şi cooperat cu noi, nu putem […]
Europarlamentarii se vor întâlni joi dimineață cu șeful diplomației europene pentru a dezbate ultimele evoluții a evenimentelor din Afganistan

Europarlamentarii se vor întâlni joi dimineață cu șeful diplomației europene pentru a dezbate ultimele evoluții a evenimentelor din Afganistan

18 aug. 1
Delegația PSD din Parlamentul European: România Neguvernată arată rău de la Bruxelles / PNRR compromis, vaccinare ratată, populație abandonată

Delegația PSD din Parlamentul European: România Neguvernată arată rău de la Bruxelles / PNRR compromis, vaccinare ratată, populație abandonată

28 iul. 15
Parlamentul European acordă unui fotograf român premiul ''Cetăţeanul european 2021'' pentru proiectul Geofolk

Parlamentul European acordă unui fotograf român premiul ”Cetăţeanul european 2021” pentru proiectul Geofolk

23 iul.
Fotograful Dávid Botond, din Odorheiu Secuiesc, a fost distins de Parlamentul European cu Premiul ”Cetăţeanul european 2021” pentru proiectul Geofolk, care reuneşte cea mai mare colecţie de fotografii din lume cu costume populare, imagini surprinse în ultimii ani, transmite Agerpres. „Parlamentul European a decis câştigătorii Premiului ‘Cetăţeanului european 2021’. Printre cele 28 de proiecte laureate […]
Delegația PSD din Parlamentul European: Eforturile premierului Cîțu de a elimina orice formă de opoziție, inclusiv din mass media, vulnerabilizează România în UE

Delegația PSD din Parlamentul European: Eforturile premierului Cîțu de a elimina orice formă de opoziție, inclusiv din mass media, vulnerabilizează România în UE

20 iul. 22
Situația jurnaliștilor din Belarus și criza migranților de la granița cu Lituania, subiecte de dezbatere în Parlamentul European

Situația jurnaliștilor din Belarus și criza migranților de la granița cu Lituania, subiecte de dezbatere în Parlamentul European

11 iul. 7
Două dezbateri care vor viza situația din Belarus vor fi organizate luni în Parlamentul European, una va fi pe tema acțiunii regimului Lukașenko la adresa jurnaliștilor critici, iar un altul vizează criza migranților aduși la granița cu Lituania. Astfel, luni, comisiile pentru Afaceri Externe și Libertăți civile vor găzdui împreună o dezbatere cu privire la […]
Parlamentul European condamnă ferm reprimarea opoziției politice în Turcia

Parlamentul European condamnă ferm reprimarea opoziției politice în Turcia

09 iul. 4
Parlamentul European a condamnat joi, la Strasbourg, reprimarea partidelor politice de opoziţie în Turcia, în special a Partidului Democratic al Poporului (HDP), şi a cerut guvernului de la Ankara să garanteze că toate partidele îşi pot exercita liber şi deplin activităţile legitime în concordanţă cu principiile fundamentale ale unui sistem democratic şi pluralist, relevă un […]
Parlamentul European, decis să continue pregătirile pentru acționarea în justiție a Comisiei Europene pentru „lipsa de acțiune” în cazul aplicării mecanismulului care leagă fondurile europene de statul de drept

08 iul. 4
Parlamentul European a adoptat raportul prin care cere integrarea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen

Parlamentul European a adoptat raportul prin care cere integrarea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen

08 iul. 6
Parlamentul European a adoptat, cu 505 voturi pentru, 134 împotrivă și 54 abțineri, un raport în care susține, din nou, că România și Bulgaria trebuie integrate cu drepturi depline în spațiul Schengen, precizând totodată că și Croația îndeplinește cerințele tehnice. Solicitarea este inclusă în Raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen, având-o raportoare pe europarlamentara Tanja […]
Dragoș Pîslaru (USR PLUS): Nu, Comisia Europeană nu a suspendat PNRR-ul Ungariei, dar poate suspenda/amâna aprobarea planului

Dragoș Pîslaru (USR PLUS): Nu, Comisia Europeană nu a suspendat PNRR-ul Ungariei, dar poate suspenda/amâna aprobarea planului

08 iul. 15
Europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Pîslaru, (grupul Renew Europe) declară că planul de redresare al Ungariei nu a fost suspendat, opinie diferită de cea transmisă de liderul grupului, Dacian Cioloș, dar susține că problema respectării statului de drept este „într-adevăr o problemă serioasă” și că monitorizarea acesteia rămâne valabilă pentru toate statele membre. Dragoș Pîslaru a […]
Parlamentul European va trimite o misiune de observatori la alegerile din Republica Moldova/ Din delegație fac parte și europarlamentarii Siegfried Mureșan și Cristian Terheș

Parlamentul European va trimite o misiune de observatori la alegerile din Republica Moldova/ Din delegație fac parte și europarlamentarii Siegfried Mureșan și Cristian Terheș

07 iul. 2
Parlamentul European aprobă 30 de miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură care conectează regiunile UE / Marinescu, raportor: Am constatat că statele membre au un discurs paralel, banii nu sunt suficienți 

07 iul. 1
Ursula von der Leyen, despre Ungaria: Voi folosi toate instrumentele de care dispune Comisia Europeană pentru a apăra valorile UE

Ursula von der Leyen, despre Ungaria: Voi folosi toate instrumentele de care dispune Comisia Europeană pentru a apăra valorile UE

07 iul. 22
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat miercuri, în plenul Parlamentului European, legea ungară care vizează comunitatea LGBTQ, afirmând că va folosi „toate instrumentele” de care dispune Comisia Europeană pentru a apăra valorile UE. Ursula von der Leyen a susținut că autoritățile din Ungaria s-au folosit de protecția minorilor, pe care o susține […]
Parlamentul European a aprobat o reglementare provizorie în privința pornografiei infantile online

Parlamentul European a aprobat o reglementare provizorie în privința pornografiei infantile online

07 iul. 1
Parlamentul European a dat marţi undă verde stabilirii unei autorizaţii provizorii care să permită furnizorilor de servicii de internet să continue să elimine în mod voluntar conţinutul de pornografie infantilă postat online, transmite AFP, citată de Agerpres. Cu 537 voturi pentru, 133 de voturi împotrivă şi 24 de abţineri, deputaţii europeni întruniţi în sesiunea plenară […]
Eugen Tomac, în cadrul unei intervenții în Parlamentul European, a făcut apel la cetățenii Republicii Moldova să iasă la vot, duminică, pentru a scăpa de influența Moscovei

Eugen Tomac, în cadrul unei intervenții în Parlamentul European, a făcut apel la cetățenii Republicii Moldova să iasă la vot, duminică, pentru a scăpa de influența Moscovei

06 iul. 2
Val de critici la adresa premierului sloven în Parlamentul European / Janez Janša a prezentat prioritățile președinției Consiliului UE, dar i s-au imputat acțiuni împotriva independenței justiției și a libertății presei

06 iul. 5
Grupul PPE acuză regimul Lukașenko că încearcă să intimideze UE printr-o operațiune amplă de transfer zilnic a sute de migranți la granița cu Lituania / Ce alte țări ar fi implicate

Grupul PPE acuză regimul Lukașenko că încearcă să intimideze UE printr-o operațiune amplă de transfer zilnic a sute de migranți la granița cu Lituania / Ce alte țări ar fi implicate

06 iul. 3
Propunere în Parlamentul European pentru a include corupția pe lista criteriilor luate în calcul atunci când se decid sancțiuni UE

Propunere în Parlamentul European pentru a include corupția pe lista criteriilor luate în calcul atunci când se decid sancțiuni UE

05 iul. 4
Parlamentul European va dezbate și va vota în sesiunea plenară care începe luni la Strasbourg o rezoluție prin care se cere includerea corupției ca infracțiune pentru care pot fi impuse sancțiuni la nivelul Uniunii Europene, alături de încălcări ale drepturilor omului. Propunerea este inclusă, de altfel, în rezoluția prin care se aprobă noul regim global […]
Parlamentul European, apel către țările UE să garanteze dreptul femeilor la avort

Parlamentul European, apel către țările UE să garanteze dreptul femeilor la avort

25 iun. 14
Parlamentul European a adoptat un raport prin care solicită statelor membre UE să garanteze accesul femeilor la avort, denunțând faptul că unele țări au încă legi „extrem de restrictive” care interzic avortul, cu excepția unor circumstanțe strict definite, care obligă femeile să facă avorturi clandestine sau să-și ducă sarcina la termen împotriva voinței lor. Votul […]
Negocieri între eurodeputați pentru a ajunge la un acord final cu privire la noua Politică Agricolă Comună (PAC)

Negocieri între eurodeputați pentru a ajunge la un acord final cu privire la noua Politică Agricolă Comună (PAC)

24 iun.
După ce în luna mai au eşuat să cadă de acord asupra unor reguli destinate să „înverzească” agricultura europeană fără a afecta veniturile fermierilor, eurodeputaţii şi statele membre ale Uniunii Europene au demarat joi, la Bruxelles, ultimele negocieri pentru a ajunge la un acord cu privire la Politică Agricolă Comună (PAC), informează AFP. La finele […]