Cetățenii Elveției decid duminică, printr-un referendum, dacă legalizează căsătoriile între cuplurile de același sex, relatează AP. Cetățenii mai sunt întrebați dacă cuplurile lesbiene vor putea avea copii prin donații reglementate de spermă. Elveția este una dintre puținele țări din Occident unde persoanele de același sex nu au dreptul la căsătorie. Țara a legalizat parteneriatele civile […]
O regiune din sudul Poloniei care se declarase „zonă liberă de LGBT” renunță la această rezoluție pentru a primi în continuare bani europeni, potrivit Euronews. Uniunea Europeană anunțase anterior că zonele care adoptă politici discriminatorii împotriva minorităților nu vor mai beneficia de fonduri de la UE. Legislativul regional din Swietokrzyskie a votat, în cadrul unei […]
Guvernul spaniol a anunţat că va sesiza parchetul după o manifestaţie a extremei drepte sâmbătă la Madrid, care a fost considerată homofobă şi rasistă, relatează AFP. „Vom aduce la cunoştinţa parchetului ura anti-LGBT şi rasistă a manifestaţiei naziste de astăzi de la Chueca”, un cartier istoric gay al capitalei spaniole, a anunţat într-un mesaj transmis […]
Premierul ungar Viktor Orban a acuzat vineri Comisia Europeană că blochează fondurile destinate Ungariei pentru Planul său Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza dezacordurilor dintre cele două părţi cu privire la drepturile persoanelor LGBTIQ+, declaraţia sa intervenind cu câteva zile înainte de expirarea termenului limită stabilit în vederea aprobării acestor resurse financiare pentru […]
Polonia trebuie să-și schimbe definiția legală a violului pentru a proteja femeile și să înceteze să restricționeze mass-media, au declarat joi instituțiile europene, lansând o nouă provocare partidului conservator de la guvernare cu privire la drepturi și democrație, relatează Reuters. Sub conducerea partidului eurosceptic și conservator din punct de vedere social, partidul Legea și Justiția […]
Șase membri ai unui grup militant islamist au fost condamnați la moarte marți de un tribunal din Bangladesh pentru uciderea brutală a doi activiști pentru drepturile comunității LGBT în urmă cu cinci ani, potrivit CNN. Xulhaz Mannan, 35 de ani, editorul primei reviste din Bangladesh pentru persoane gay, bisexuale, transgender și queer (LGBTQ +), și […]
Viceliderul grupului PNL din Senat, Eugen Ţapu-Nazare, a declarat, vineri, că nu înţelege atitudinea unor lideri ai USR în ceea ce priveşte Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Senatorul PNL Neamţ a făcut referire la declaraţiile vicepreşedintelui USR, deputatul Iulian Bulai, care a precizat că nu susţine acest program. „Actul de guvernare nu înseamnă doar […]