Senatul italian organizează marţi un vot crucial pentru viitorul guvernului condus de premierul Giuseppe Conte, abandonat de Matteo Renzi şi trupele acestuia şi constrâns, prin urmare, să găsească o nouă majoritate în plină pandemie, comentează AFP, citată de Agerpres. După ce a obţinut luni votul de încredere în Camera Deputaţilor, unde cei doi stâlpi ai […]
O aplicație web permite să se prevadă gradul de mortalitate în spital în rândul pacienţilor cu Covid-19. Aceasta a fost creată de medicii și cercetătorii italieni care au ales să o împărtășească colegilor din întreaga lume şi se bazează pe o regulă simplă de predicție clinică validată, care permite evaluarea în timp util a unei […]
Pentru că a crescut numărul cazurilor de infectare cu noul Coronavirus, autoritățile din Italia înăspresc din nou regulile de combatere a pandemiei, începând de duminică. Vor exista trei „zone roşii”, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza. În noile zone roşii – Lombardia, Sicilia şi provincia autonomă Bolzano, populaţiei i s-a impus să nu îşi […]
Urgența coronavirus pune familia italiană la mare încercare. Potrivit asociației naționale de divorț, în 2020 a existat o creștere a separărilor de aproximativ 60%, transmite Rainews, citată de Rador „Cererile de separare au crescut enorm, în principal din cauza coabitării forțate”, explică Matteo Santini, președintele Asociației Naționale a avocaților specializaţi în divorț. „Pandemia a creat […]
Sute de presupuși membri ai celui mai puternic grup mafiot din Italia vor fi aduși, miercuri, în fața Justiției, în cel mai mare proces din ultimele decenii împotriva crimei organizate din Peninsulă, transmite BBC. Cei 355 de suspecți ai mafiei și oficiali corupți au fost puși sub acuzare în urma unei lungi anchete împotriva grupului […]
Imagini cu mii de păsări moarte pe asfalt sau incapabile să mai zboare din cauza focurilor de artificii din centrul istoric al Romei au fost difuzate de presa italiană, citată de Digi24.ro Imaginile îngrozitoare au fost filmate în centrul istoric al Romei. Mii de păsări, multe decedate, altele dezorientate și înspăimântate, incapabile să zboare, au […]
Guvernul de la Roma a anunţat vineri măsuri de carantină la nivel naţional pentru sărbătorile de sfârşit de an, după ce experţii au avertizat că Italia continuă să se confrunte cu un risc ridicat de contaminare cu noul coronavirus, relatează Agerpres. Au fost adoptate restricţii de tip „zonă roşie”: carantinarea populaţie acasă, cu excepţia motivelor […]
Fostul mare atacant italian, Paolo Rossi, vedeta Cupei Mondiale de fotbal din 1982, câştigată de Italia, a decedat la vârsta de 64 de ani, au anunţat joi dimineaţa soţia sa şi presa italiană, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. Soţia lui Rossi, Federica Cappelletti, a anunţat moartea fostului internaţional pe Instagram, publicând o […]
O carte despre liderul opoziţiei de extremă dreaptă din Italia, Matteo Salvini, se află în topul vânzărilor pe Amazon din această ţară, deşi conţine doar pagini goale, relatează dpa. Cartea „De ce Salvini merită încredere, respect şi admiraţie”, care conţine 110 pagini şi costă 6,99 euro (8,50 dolari), a fost timp de mai multe zile […]
Italia va lansa o campanie de vaccinare anti-COVID gratuită şi la scară largă la începutul anului viitor, iar cadrele medicale şi persoanele în vârstă vor avea prioritate, a declarat miercuri, în Parlament, ministrul Sănătăţii Roberto Speranza, relatează Reuters. „În sfârşit vedem uscatul, avem un traseu clar spre un port sigur… Este probabil ca din ianuarie […]