die linke

Sahra Wagenknecht, fondatoarea partidului care-i poartă numele – Alianța Sarah Wagenknecht (BSW, stânga naționalistă), renunță la șefia formațiunii politice din Germania

10 nov.
Sahra Wagenknecht a anunțat că va renunța la președinția partidului care încă îi poartă numele, dar va continua însă să se implice în BSW, relatează ARD, televiziuna publică din Germania. Noua conducere va fi preluată de membri proeminenți ai partidului. Conducerea partidului va fi asigurată în viitor de actuala copreședintă Amira Mohamed Ali și de […]
Sahra Wagenknecht, fondatoarea partidului care-i poartă numele – Alianța Sarah Wagenknecht (BSW, stânga naționalistă), renunță la șefia formațiunii politice din Germania

Zeci de mii de manifestanţi cer la Berlin sfârşitul Războiului din Fâşia Gaza / ”Majoritatea se opune politicii Israelului şi genocidului” / Mitingul a fost organizat de un partid radical de stânga

28 sept.
Aproximativ 60.000 de de manifestanţi potrivit poliţiei – 100.000 potrivit organizatorilor – au defilat în acest weekend la Berlin pentru a cere Israelului să-şi oprească ofensiva militară în Fâşia Gaza, agitând steaguri palestiniene şi pancarte proclamând că ”hrana şi apa sunt drepturi ale omului”, relatează AFP, transmite News.ro. ”Azi putem să arătăm că majoritatea, care […]
Zeci de mii de manifestanţi cer la Berlin sfârşitul Războiului din Fâşia Gaza / ”Majoritatea se opune politicii Israelului şi genocidului” / Mitingul a fost organizat de un partid radical de stânga

A fost lansat un nou partid de stânga radicală în Germania: Alianţa Sahra Wagenknecht se declară mai favorabilă unei reduceri a numărului de sosiri de migranţi 

08 ian.
Un nou partid de stânga radicală, antisistem şi cu tendinţe suveraniste şi-a anunţat crearea luni în Germania, sub egida uneia dintre reprezentantele acestei mişcări, Sahra Wagenknecht, cu intenţia declarată de a participa la alegerile europarlamentare din luna iunie, transmite AFP, citată de Agerpres. ”Europenele vor fi primele alegeri la care se va prezenta Alianţa Sahra […]
A fost lansat un nou partid de stânga radicală în Germania: Alianţa Sahra Wagenknecht se declară mai favorabilă unei reduceri a numărului de sosiri de migranţi 

Sahra Wagenknecht: Ce este noul partid „pro-rusesc” din Germania și de ce prezintă riscuri?

03 nov.
Una dintre imaginile stângii germane (Die Linke), Sahra Wagenknecht, cunoscută pentru poziția sa consecvent pro-rusă, care nu a fost afectată nici măcar de invazia din Ucraina, a anunțat înființarea propriei sale forțe politice – o veste extrem de alarmantă pentru Kiev, în condițiile în care Wagenknecht face parte din Putinversteher din Germania (literalmente, cei care […]
Sahra Wagenknecht: Ce este noul partid "pro-rusesc" din Germania și de ce prezintă riscuri?

Stânga europeană, scindată de războiul din Ucraina. Anti-americanismul împiedică sprijinul pentru Ucraina

03 apr. 2
Din cauza antiamericanismului, antimilitarismului sau a urii față de NATO, curentele situate la stânga eșichierului politic din mai multe țări europene sunt ostile sau reticente în a ajuta militar Kievul, arată o analiză Le Monde preluată de Rador. Pentru anumite curente ale stângii europene, sprijinul militar pentru Ucraina nu este un fapt de la sine […]
Stânga europeană, scindată de războiul din Ucraina. Anti-americanismul împiedică sprijinul pentru Ucraina

Bundestagul a ratificat protocoalele de aderare ale Suediei şi Finlandei la NATO / Extrema dreaptă s-a împotrivit parțial, iar partidul de stânga Die Linke s-a opus în bloc

08 iul. 4
Protocoalele de aderare a Finlandei şi Suediei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au fost ratificate vineri de Parlamentul Germaniei, informează dpa, citată de Agerpres. Decizia a fost susţinută de partidele care fac parte din coaliţia de guvernare, dar şi de Uniunea Creştin-Democrată din opoziţie şi chiar, parţial, de membri ai partidului de extremă […]
Bundestagul a ratificat protocoalele de aderare ale Suediei şi Finlandei la NATO / Extrema dreaptă s-a împotrivit parțial, iar partidul de stânga Die Linke s-a opus în bloc

Alegeri Germania: Eșecul extremelor – Alianța pentru Germania (AfD) și Stânga (Linke), în regres față de 2017

27 sept. 2
Scrutinul pentru alegerea Bundestag-ului (camera inferioară a parlamentului Germaniei) a avut un perdant clar: Uniunea Creștin Democrată (CDU) și ramura sa din Bavaria Uniunea Creștin Socială (CSU), în frunte cu Armin Laschet, care candida la succesiunea Angelei Merkel în funcția de cancelar, după ce o înlocuise în fruntea CDU, a obținut cu 24,1% cel mai […]
Alegeri Germania: Eșecul extremelor - Alianța pentru Germania (AfD) și Stânga (Linke), în regres față de 2017

Angela Merkel face apel la germani să-l voteze pe candidatul CDU Armin Laschet pentru ca țara ”să rămână stabilă”

24 sept. 7
Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut vineri alegătorilor să-l voteze pe Armin Laschet, candidatul conservator al partidului său, Uniunea Creştin-Democrată, pentru ca Germania „să rămână stabilă”, cu două zile înainte de scrutinul legislativ care îi va desemna succesorul în fruntea ţării, relatează AFP. „Pentru ca Germania să rămână stabilă, Armin Laschet trebuie să devină cancelar […]
Angela Merkel face apel la germani să-l voteze pe candidatul CDU Armin Laschet pentru ca țara ”să rămână stabilă”

De ce vor milionarii germani să îşi mute activele în Elveţia: Mulţi oameni bogaţi, în special antreprenori, se tem că va exista o alunecare spre stânga în Germania

24 sept. 10
O posibilă victorie a stângii la alegerile care vor avea loc duminică în Germania i-a speriat pe milionarii din această ţară care vor să îşi mute activele în Elveţia, susţin bancherii şi avocaţii specializaţi în taxe, consultaţi de Reuters, citată de Agerpres. Dacă la alegerile de duminică social democraţii, partidul de extremă stânga Die Linke […]
De ce vor milionarii germani să îşi mute activele în Elveţia: Mulţi oameni bogaţi, în special antreprenori, se tem că va exista o alunecare spre stânga în Germania

Cei doi lideri ai formaţiunii germane de extremă stângă Die Linke şi-au anunţat retragerea, invocând regulile partidului privind limitarea numărului de mandate

29 aug. 1
Katja Kipping şi Bernd Riexinger, cei doi lideri ai formaţiunii germane de extrema stângă Die Linke, şi-au anunţat intenția de a se retrage de la şefia partidului, invocând regulile partidului privind limitarea numărului de mandate, relatează dpa. Cei doi politicieni au condus împreună partidul timp de opt ani. Ei au anunţat că nu vor mai […]
Cei doi lideri ai formaţiunii germane de extremă stângă Die Linke şi-au anunţat retragerea, invocând regulile partidului privind limitarea numărului de mandate

Partidul de extremă stânga din Germania, Die Linke, cere o dezbatere în Bundestag pe tema declarării persona non grata și expulzării ambasadorului american Richard Grenell

29 mart. 2
Deputaţi din cadrul partidului german Die Linke (extremă stânga) au cerut vineri o dezbatere parlamentară în vederea unei eventuale expluzări a ambasadorului american, acuzat de amestec în treburile interne germane, relatează AFP, preluat de News.ro Ei au adoptat o moţiune prin care cer o dezbatere în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), în vederea declarării ”persona […]
Partidul de extremă stânga din Germania, Die Linke, cere o dezbatere în Bundestag pe tema declarării persona non grata și expulzării ambasadorului american Richard Grenell