dezbatere

Consilierul prezidențial Radu Burnete: Statul ar trebui să-și folosească banii în trei direcții – apărare, urgențe, educație. Este investiția care aduce cele mai multe beneficii pe termen lung

10 mart. 2
949
Dan Barna arată cum s-a ajuns la „ambuscada pe Justiție din Parlamentul European” – dezbaterea dezechilibrată despre statul de drept din România

29 ian. 3
3009
O mică ambuscadă la Parlamentul European: o dezbatere suspect de dezechilibrată, pe tema Justiției din România

29 ian. 12
22513
Joi dimineață, între orele 9.00 și 11.00, la Parlamentul European este programată o dezbatere cu ușile închise pe o temă extrem de sensibilă: starea Justiției din România. Deși la asemenea întâlniri sunt de obicei invitați reprezentanți avizați ai tuturor punctelor de vedere aflate în conflict, de data aceasta panelul celor care vor vorbi și vor […]
Dezbatere după crima din Timiș: să răspundă penal minorii sub 14 ani care comit infracțiuni grave? / Petiție pentru modificarea Codului Penal / Ce spun experții în drept penal. Cristi Danileţ: Echitabil ar fi să răspundă, dacă decide psihiatrul

23 ian. 1
2337
Moţiunea AUR împotriva ministrului Energiei este dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaților

17 nov. 1
„Moţiunea depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic naţional”, va fi dezbătută şi votată luni de plenul Camerei Deputaţilor. Grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaţilor a depus miercurea trecută, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei. Deputaţii AUR susţin în moţiune […]
Ilie Bolojan nu se va prezenta luni în Parlament, așa cum au cerut AUR și PSD / Va cere reprogramarea dezbaterii pentru că are agenda încărcată

02 nov. 1
Dacă facem în continuare o școală pe placul copiilor, se duce naibii totul, spune profesorul Liviu Ornea, UB / Marian Ilie, UVT: Din contră - nu putem să rămânem învechiți

Dacă facem în continuare o școală pe placul copiilor, se duce naibii totul, spune profesorul Liviu Ornea, UB / Marian Ilie, UVT: Din contră – nu putem să rămânem învechiți

10 oct.
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu încă o jumătate de an / Proiectul, lansat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii

24 sept.
Deputaţii dezbat luni moţiunea depusă de AUR împotriva ministrului Mediului / ”Slăbirea securităţii energetice a României prin politici de mediu care obstrucţionează punerea înfuncţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989” / Acuzaţiile aduse

22 sept.
Dezbatere aprinsă în parlamentul croat pe marginea unei legi ce privește profesiile reglementate care va facilita angajarea asistentelor medicale române

19 sept.
VIDEO Dezbatere USR în Parlament despre riscurile AI și combaterea manipulării online: “Avem nevoie de o colaborare reală între instituții și societate”
Secțiune susținută delogo

16 sept.
Scriitori, artiști și experți în cultură se opun trecerii ICR la MAE / Pentru a avea relevanță, e nevoie de depolitizare și reorganizare

30 iul.
Hamas transmite că discută „propuneri” cu privire la un armistiţiu în Fâşia Gaza, după ce Trump a anunţat un acord cu Israelul, neconfirmat de Netanyahu

02 iul.
Parisul, Berlinul şi Londra vor face o ”ofertă completă de negocieri” Iranului la Geneva, anunţă Macron la Salonul Aeronautic de la Bourget / Președintele francez vrea să reunească opoziţiile într-un ”format de tip Saint-Denis privind Iranul, dar şi Fâşia Gaza şi Războiul din Ucraina”

20 iun.
Este OK ca AI-ul să scrie lucrări științifice? Un sondaj Nature arată că lumea academică e profund divizată
Secțiune susținută delogo

Este OK ca AI-ul să scrie lucrări științifice? Un sondaj Nature arată că lumea academică e profund divizată

18 mai
Pentru a înțelege cum se poziționează cercetătorii față de această revoluție tehnologică, revista Nature a chestionat circa 5.000 de academicieni din întreaga lume, propunându-le mai multe scenarii în care un cercetător fictiv, „Dr. Bloggs”, folosește AI-ul în redactarea sau evaluarea unor lucrări, fără a menționa acest lucru. Editare și traducere? Acceptabil. Scriere de texte? Mult […]
TVR propune multiple variante pentru dezbaterea George Simion - Nicușor Dan. Televiziuni publice din Europa au cerut preluarea emisiunii

TVR propune multiple variante pentru dezbaterea George Simion – Nicușor Dan. Televiziuni publice din Europa au cerut preluarea emisiunii

09 mai
Vacanțele și orarul elevilor intră într-o amplă dezbatere în Franța, anunță președintele Macron, care deschide o nouă Convenție Cetățenească

03 mai
Serie de gafe ale lui Nicușor Dan la dezbaterea de la TVR: ”În mod realist există patru oameni care pot să ocupe această funcţie în realitate” / Și-a cerut scuze și a provocat rumoare: ”Îmi cer scuze de la alegătorii care sunt înclinați să voteze pentru oricare dintre candidații ăștia”

30 apr. 78
VIDEO Momentele esențiale din dezbaterea prezidențială de la TVR: Momente tensionate între Nicușor Dan și ceilalți candidați, după ce a spus că doar patru au șanse să fie președinte / Cum au răspuns candidații puși în scenarii de criză / George Simion, singurul absent la dezbaterea TVR

29 apr. 40
TVR organizează marţi confruntarea decisivă a candidaţilor la preşedinţie în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni / Cele mai importante televiziuni din România vor prelua transmisiunea

28 apr. 2
VIDEO Simion, prezență controversată în Aula Magna a UBB Cluj-Napoca: Dezbaterea „individuală” nu a presupus nicio moderare, întrebările n-au venit din partea publicului ci au fost colectate în prealabil, fără să fie clar cum au fost gestionate de organizatori /  „UBB, moment de campanie reușit pentru Simion”

23 apr. 1