bănci

Primarul Capitalei: Modul în care e (sub)finanţată Primăria nu ne lasă altă opţiune, pe termen scurt, decât să discutăm cu băncile

Primarul Capitalei: Modul în care e (sub)finanţată Primăria nu ne lasă altă opţiune, pe termen scurt, decât să discutăm cu băncile

11 feb. 1
1018
VIDEO | Alexandra Staicu a renunțat la cariera din domeniul bancar și a deschis o băcănie: „Ne adresăm celor care au plăcerea de a consuma produse sănătoase, cu rădăcini locale”

VIDEO | Alexandra Staicu a renunțat la cariera din domeniul bancar și a deschis o băcănie: „Ne adresăm celor care au plăcerea de a consuma produse sănătoase, cu rădăcini locale”

30 ian.
1710
Italia vrea să obţină anul viitor patru miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări

Italia vrea să obţină anul viitor patru miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări

23 oct.
Italia intenţionează să adune anul viitor aproximativ patru miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări, printr-un pachet de măsuri inclus în bugetul pe 2026, a anunţat ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, în Parlament, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Veniturile vor ajuta în 2026 la finanţarea reducerilor fiscale şi a majorării […]
Italia beneficiază de o îmbunătăţire a ratingului de credit /  ”Italia revine cu mândrie în prima ligă”

Italia beneficiază de o îmbunătăţire a ratingului de credit / ”Italia revine cu mândrie în prima ligă”

20 oct.
Agenţia de rating DBRS Morningstar a ridicat vineri ratingul de credit al Italiei de la ”BBB high” la ”A low”, invocând o economie mai rezilientă, progrese în sistemul bancar şi perspective pozitive pentru consolidarea fiscală, care ar trebui să stabilizeze datoria publică, relatează Reuters, transmite News.ro. ”Îmbunătăţirile cumulate în sistemul bancar italian şi în conturile […]
Mari bănci americane, date în judecată pentru presupusă manipulare a dobânzii de bază a creditării, timp de peste 30 de ani

Mari bănci americane, date în judecată pentru presupusă manipulare a dobânzii de bază a creditării, timp de peste 30 de ani

19 oct.
JPMorgan Chase, Bank of America, Wells Fargo şi alte mari instituţii financiare americane se confruntă cu un nou proces colectiv în care sunt acuzate că ar fi conspirat pentru a fixa dobânda de bază a creditării (”prime rate”) în Statele Unite timp de mai bine de trei decenii, ceea ce ar fi determinat milioane de […]
Italia vrea să colecteze peste 11 miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări pentru a finanţa bugetul

Italia vrea să colecteze peste 11 miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări pentru a finanţa bugetul

16 oct.
Guvernul italian intenţionează să colecteze, în perioada 2026-2028, peste 11 miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări, pentru a îmbunătăţi situaţia finanţelor publice, arată proiectul de buget trimis joi Comisiei Europene pentru aprobare, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Contribuţia va fi mai degrabă permanentă şi nu o singură dată […]
UE analizează posibilitatea aplicării de noi sancţiuni împotriva băncilor şi companiilor energetice ruseşti, în încercarea de a-l forța pe Putin să pună capăt războiului din Ucraina

UE analizează posibilitatea aplicării de noi sancţiuni împotriva băncilor şi companiilor energetice ruseşti, în încercarea de a-l forța pe Putin să pună capăt războiului din Ucraina

08 sept.
Ruşii ţin la bănci peste 540 de miliarde de dolari, atraşi de dobânzile ridicate la depozite (Bloomberg)

Ruşii ţin la bănci peste 540 de miliarde de dolari, atraşi de dobânzile ridicate la depozite (Bloomberg)

27 aug.
Gospodăriile ruseşti au acumulat dobânzi bancare record, profitând de faptul că dobânzile la depozite sunt la un maxim istoric într-o economie de război, transmite agenția de știri Bloomberg, citați de Agerpres. Datele publicate marţi de Banca Rusiei arată că depozitele persoanelor fizice au crescut cu 8% în primele şapte luni ale anului, până la 43.600 […]
Rezerva Federală a SUA renunţă la programul special de supraveghere a băncilor privind activităţile crypto şi fintech

Rezerva Federală a SUA renunţă la programul special de supraveghere a băncilor privind activităţile crypto şi fintech

17 aug.
Rezerva Federală a Statelor Unite va renunţa la programul de supraveghere dedicat în mod special monitorizării activităţilor băncilor în domeniul criptomonedelor şi tehnologiilor financiare (fintech), lansat în 2023, urmând să integreze aceste atribuţii în procesul obişnuit de control bancar, transmite Reuters, citată de News.ro. Programul, denumit ”novel activities supervision”, fusese creat pentru a evalua modul […]
Băncile din Grecia renunţă la comisioanele pentru retragerile de numerar de la ATM-uri

Băncile din Grecia renunţă la comisioanele pentru retragerile de numerar de la ATM-uri

11 aug.
Băncile din Grecia nu vor mai percepe cetăţenilor comisioane pentru retragerile de numerar de la ATM-uri, începând de luni, conform unui plan de reforme anunţat de Ministerul de Finanţe, pentru protejarea consumatorilor şi utilizarea tranzacţiilor bancare digitale, informează publicaţiile To Vima şi Kathimerini, transmite Agerpres. Autorităţile de la Atena au stabilit o taxă unificată de […]
Legea ”Big Beautiful Bill” a lui Trump ar putea stimula economia SUA, spun băncile în pofida îngrijorărilor privind deficitul

Legea ”Big Beautiful Bill” a lui Trump ar putea stimula economia SUA, spun băncile în pofida îngrijorărilor privind deficitul

02 iul. 1
Băncile americane susţin că legea ”One Big Beautiful Bill Act” propusă de Donald Trump ar putea stimula semnificativ economia SUA, în pofida îngrijorărilor legate de creşterea deficitului bugetar. Legea a fost întâmpinată pozitiv de sectorul bancar, care vede în aceasta o şansă de a evita o contracţie fiscală severă în 2026, relatează CNBC, citată de […]
Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, temându-se de riscurile din SUA

Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, temându-se de riscurile din SUA

20 apr. 1
Un număr tot mai mare de americani înstăriţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, în cadrul unei tendinţe de ”dezamericanizare” a portofoliilor, potrivit investitorilor şi instituţiilor bancare elveţiene, relatează CNBC, transmite News.ro. Băncile din Elveţia au raportat o creştere semnificativă a interesului şi activităţii din partea clienţilor americani cu averi mari, care îşi deschid conturi […]
Băncile din SUA au înregistrat un profit dublu față de rivalele din Europa în 2024, arată un studiu de specialitate

Băncile din SUA au înregistrat un profit dublu față de rivalele din Europa în 2024, arată un studiu de specialitate

09 apr. 1
Marile bănci din SUA au câştigat anul trecut de două ori mai mult decât rivalele lor europene, conform unui studiu al diviziei germane a firmei de consultanţă EY, transmite agenția de știri DPA, citată de Agerpres. Primele zece bănci din SUA au raportat anul trecut o creştere a profiturilor nete de 24%, la 180 miliarde […]
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape 8 miliarde lei de la bănci, în aprilie

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape 8 miliarde lei de la bănci, în aprilie

02 apr. 2
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna aprilie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,9 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 795 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, transmite Agerpres. Suma totală, de 7,695 miliarde lei, este cu 545 milioane lei […]
BCE avertizează băncile europene asupra riscurilor de lichiditate generate de şocuri geopolitice

BCE avertizează băncile europene asupra riscurilor de lichiditate generate de şocuri geopolitice

28 mart. 1
Băncile din zona euro sunt reziliente, însă trebuie să fie pregătite pentru şocuri geopolitice şi consecinţele acestora, inclusiv riscul ca lichiditatea să se evapore într-un context de pieţe financiare instabile, a avertizat joi Claudia Buch, şefa supravegherii bancare din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Reuters, preluată de News.ro. Schimbările de politică în anumite domenii […]
Băncile din zona euro trebuie să fie pregătite să facă faţă şocurilor geopolitice, avertizează Banca Centrală Europeană

Băncile din zona euro trebuie să fie pregătite să facă faţă şocurilor geopolitice, avertizează Banca Centrală Europeană

27 mart.
Băncile din zona euro sunt reziliente, dar trebuie să fie pregătite să gestioneze şocurile geopolitice şi ameninţările macro-financiare, a afirmat joi Claudia Buch, preşedintele Consiliului de supraveghere al Băncii Centrale Europene, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Modificarea semnificativă a politicilor administraţiei Trump în unele sectoare cheie a provocat în ultimele luni turbulenţe […]
Oficiali europeni se întreabă dacă mai pot conta pe Rezerva Federală a SUA pentru finanţare în dolari sub administraţia Trump

Oficiali europeni se întreabă dacă mai pot conta pe Rezerva Federală a SUA pentru finanţare în dolari sub administraţia Trump

23 mart. 1
Unii oficiali europeni din domeniul bancar central şi al supravegherii financiare au început să se întrebe dacă mai pot conta pe Rezerva Federală a SUA (Fed) pentru a furniza finanţare în dolari în perioade de criză, au declarat pentru agenția de știri Reuters şase persoane familiare cu aceste discuţii, ridicând semne de întrebare asupra unui […]
75% dintre băncile globale au în plan să investească în transformarea tehnologiei de gestionare a riscurilor, arată un sondaj

75% dintre băncile globale au în plan să investească în transformarea tehnologiei de gestionare a riscurilor, arată un sondaj

12 mart.
Trei sferturi dintre băncile globale vor investi, în acest an, în transformarea tehnologiei de gestionare a riscurilor, pe măsură ce se confruntă cu dificultăţi macroeconomice majore, relevă rezultatele unui sondaj global, publicat miercuri. Potrivit cercetării întocmite de FT Longitude şi SAS, lider global în Inteligenţă Artificială (AI) şi analiză de date, aproape două treimi dintre […]
Băncile se grăbesc să ţină pasul cu noile obiective ale UE în domeniul apărării / Contractorii din industria de apărare cer revizuirea procedurilor bancare pentru a putea primi mai ușor fonduri

Băncile se grăbesc să ţină pasul cu noile obiective ale UE în domeniul apărării / Contractorii din industria de apărare cer revizuirea procedurilor bancare pentru a putea primi mai ușor fonduri

10 mart.
Autoritatea americană de reglementare a băncilor permite acestora să desfăşoare anumite activităţi cu criptomonede fără aprobare prealabilă

Autoritatea americană de reglementare a băncilor permite acestora să desfăşoare anumite activităţi cu criptomonede fără aprobare prealabilă

09 mart. 1
Marea Britanie a ridicat sancţiunile împotriva băncii centrale, a altor bănci şi a unor companii petroliere siriene

Marea Britanie a ridicat sancţiunile împotriva băncii centrale, a altor bănci şi a unor companii petroliere siriene

06 mart.
Marea Britanie a dezgheţat activele Băncii centrale a Siriei şi ale altor 23 de entităţi siriene, inclusiv bănci şi companii petroliere, anulând sancţiunile impuse în timpul preşedinţiei lui Bashar al-Assad, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Occidentul îşi regândeşte abordarea faţă de Siria după ce rebelii conduşi de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham […]