G4Media.ro

Suedia este cazul-cheie în vederea pregătirii pentru un al doilea val de…

Suedia este cazul-cheie în vederea pregătirii pentru un al doilea val de Covid-19

La analiza finală suedezii îi vor dezamăgi pe toți. Cei care susțin că reacția guvernului lor la pandemie a fost isterică, fiindcă „în Suedia treburile își urmează cursul firesc”, nu au descoperit deocamdată cât de puțin știu ei despre cum merg treburile în Suedia. Chiar și cei care susțin că țările care au optat pentru carantină au salvat multe vieți, spre deosebire de suedezii care mor cu miile, vor constata că cifrele sunt înșelătoare și derutante.

Ambele tabere vor fi forțate să-și găsească o altă sursă pentru a-și valida argumentele. Săptămâna trecută, de pildă, primele pagini ale ziarelor din întreaga lume proclamau că suedezii și-au admis greșeala și că modelul lor de gestionare a pandemiei e în colaps. Dar titlurile erau eronate. Autoritățile suedeze aderă și acum la strategia lor inițială, iar presupusa admitere a greșelii a fost de fapt o declarație cu caracter general scoasă complet din context. Însă Suedia a devenit demult un sac de box pentru cei care caută să justifice politica de carantină, precum și un excelent exemplu pentru cei care se opun aceleiași politici. Pe de altă parte, în lumea reală, situația e mai complexă.

În primul rând trebuie observat că în Suedia treburile nu-și urmează cursul firesc – liceele și universitățile au trecut la studiul la distanță, cele mai multe localuri culturale, de divertisment și sportive sunt închise, iar localnicilor li se cere să muncească de acasă, să mențină distanța socială și să evite să călătorească. Deși cele mai multe restricții nu sunt de fapt decât recomandări, se poate proba că majoritatea suedezilor le respectă cu scrupulozitate.

În ciuda acestora, școlile primare și grădinițele nu s-au închis, nu s-a impus nici o interdicție de deplasare și nu există vreo obligație de a purta mască. Acestea sunt exemple de politici controversate care s-ar putea dovedi mai degrabă dăunătoare decât benefice. Este foarte posibil ca guvernul suedez să fi procedat greșit, dar acuzația că el ar practica „experimente pe oameni” ar putea fi îndreptată la fel de bine și spre toate celelalte guverne. În vremurile incertitudinii provocate de pandemie, măsuri precum izolarea infectaților asimptomatici, interzicerea scăldării în mare și închiderea unor firme constituie și ele un pariu riscant. Oricui îi este limpede că și ele produc pagube sociale, economice și sanitare, dar nu se știe nici acum dacă și în ce măsură asemenea restricții limitează răspândirea virusului.

Valabil pentru orice țară, Suedia are avantaje și dezavantaje legate de gestionarea pandemiei. Printre avantaje găsim: un sector public eficient, un sistem medical de calitate, o densitate mică a populației, un mare număr de gospodării constând într-o singură persoană (cam 40%). Pe de altă parte, populația Suediei e foarte bătrână (cam 20% are de la 65 de ani în sus), țara are granițele deschise și o climă rece, iar aproximativ o cincime din populație s-a născut în afara frontierelor – și în consecință are mai puțină încredere în autorități și acces limitat la directivele lor.

Prin urmare, capacitatea noastră de a învăța ceva din cifra teribilă de aproximativ 4.500 de morți este limitată. Chiar și dacă am ignora diferențele dintre modurile în care țările își numără morții și datele complexe precum mortalitatea generală și cea în exces – e greu să compari țări tinere cu țări bătrâne, țări calde cu țări reci sau țări deschise cu țări închise. Deși statisticile Worldometer au devenit un sport morbid al numărătorii cadavrelor și luptelor patriotice corp la corp, e îndoielnic că putem deduce din bilanțul deceselor ceva despre gradul de eficiență al măsurilor anti-pandemie ale unei țări, și în special despre cel al eficienței măsurilor de carantină.

În fruntea clasamentelor se află Belgia, Spania, Italia, Marea Britanie și Franța – țări care au impus o carantină și, unele dintre ele, au adoptat măsuri dure pentru respectarea ei. În urma lor vine Suedia, fără carantină și cu o „politică blândă”. Apoi vin restul țărilor, cu diverse moduri de gestionare a problemei. Sunt țări care au impus carantina și au o rată mare a mortalității (Belgia), sunt țări cu carantină și rată mică a mortalității (Israel), țări fără carantină și cu rată mare a mortalității (Suedia), țări fără carantină și cu rată mică a mortalității (Islanda). Și, firește, există diferențe de la oraș la oraș în interiorul acelorași țări.

Și atunci, de ce au murit atât de mulți în Suedia? În acest punct se pare că eșecul nu are legătură cu faptul că nu s-a impus carantina. Nu există nici o probă că școlile și centrele comerciale au contribuit semnificativ la răspândirea virusului. Dar există probe privind un alt eșec – modul în care au fost tratați cei vârstnici. Dacă procedurile privind căminele de bătrâni au constituit o problemă în întreaga lume, situația din Suedia a fost în special gravă. S-a dezvăluit recent că, din cauza luptelor pentru putere de la nivelul autorităților, personalul nu era pregătit, a existat o penurie de echipamente, iar interdicția vizitelor a fost adoptată tardiv.

Și, da, cu toate că Suedia are un sistem de asistență socială dezvoltat, în anii în care au fost semănate semințele eșecului ea a suferit de o altă molimă: privatizare, reduceri de cheltuieli publice și reforme în sectorul public. Astăzi, spre deosebire de trecut, din căminele de bătrâni din Stockholm lipsesc echipamentele, angajații suficienți și angajații calificați. Acesta este un nou exemplu privind neputința pieței libere atunci când vine vorba de gestiunea crizelor și protejarea celor slabi.

Este adevărat, așa cum s-a susținut, că Suedia i-a lăsat în voia sorții pe bătrânii ei de dragul economiei? Categoric nu. În primul rând, sănătatea publică e administrată de o autoritate independentă, care nu face obiectul vreunei considerații economice. În al doilea rând, economia Suediei e bazată pe export. Primele cercetări indică faptul că lovitura suferită de Suedia nu diferă prea mult de cele încasate de vecinii ei.

Și în Suedia a existat un declin al consumului, creșterea economică a fost afectată și șomajul a crescut. Chiar dacă firmele suedeze au rămas deschise, Volvo nu poate produce vehicule când apar interferențe în lanțul de aprovizionare și cererea se prăbușește, iar H&M nu poate vinde haine când fabricile și centrele comerciale din toată lumea sunt închise. Pentru a nu mai vorbi de turism. Factorii de decizie știau acest lucru și nu au pierdut vremea cu tentative de a preveni lovitura, dar în schimb au redirecționat banii în așa fel încât să-i atenueze impactul.

Chiar și mai gravă e acuzația că Suedia a încercat să-și salveze economia prin realizarea imunității de turmă, întrucât primele investigații arată că Suedia se află foarte departe de acel obiectiv. Dar Suedia nici nu a susținut vreodată că urmărea să realizeze imunitatea de turmă – din contră, a dezmințit vehement acest lucru.

Obiectivele au fost aplatizarea curbei numărului de pacienți, respectiv protejarea populațiilor vulnerabile. Primul obiectiv a fost atins: paturile și mașinile de ventilat din secțiile de terapie intensivă au fost disponibile în permanență – o realizare impresionantă, deoarece nu a avut nevoie de o carantină falimentară. În cazul celui de al doilea obiectiv, suedezii înșiși admit eșecul. Cei care folosesc exemplul Suediei ar face bine să înceteze să mai caute în el proba necesară argumentelor lor și să încerce să vadă ce se poate învăța de pe urma cazului suedez. La analiza finală, acesta nu e un exercițiu teoretic, e o pregătire esențială pentru al doilea val.

Sursa: Haaretz / Articol de David Stavrou (din Stockholm) / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Da, este un mod de a aborda o criza de acest fel. La suedezi, spre deosebire de altii, instinctul de conservare nu a existat, acestia fiind deja oameni solitari si oarecum „izolati”. Asadar, distantarea sociala oricum era pastrata in mod contant, in viata zilnica. Pune-l pe un italian, un francez sau un spaniol sa stea izolat in casa. Pai innebuneste ala, nu poate trai fara sa „parleasca” cu altii, fara sa iasa la baute, la plaja cu 10 prieteni, fara sa se imbratiseze cu altii, s.a.m.d. Interesant este exemplul Belgiei, tara care a impus o carantina severa, dar in care rata infectarilor si deceselor a fost foarte mare. Acest lucru se datoreaza „materialului prost” din care sunt facuti belgienii, ei fiind destul de sensibili, atat fizic cat si psihic. Plus ca acolo functioneaza ideea de imunizare de grup in orice situatie, oamenii avand serioase carente in privinta igienei. Acum cativa ani, fostul rege Albert a dat un decret regal prin care spalatul pe maini era obligatoriu. Asta spune multe despre ei. Desigur, nu vorbim de Romania aici care uneori nu se compara nici cu Burkina Faso la capitolul curatenie. Vorbim de Belgia, o tara occidentala.

    • Jay, poți te rog să explici cu ceva studii adevărate balivernele tale despre francezi, italieni, spanioli sau belgieni? Ce înseamnă pentru mintea ta „material prost”? Nu de alta, dar așa, la prima vedere, în locul tău, ca român, m-aș cam abține să pomenesc ceva despre material prost, fizic și psihic.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.