Home » Analize » Spionajul ucrainean: Rusia a desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în teritoriile ucrainene ocupate

Spionajul ucrainean: Rusia a desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în teritoriile ucrainene ocupate

Spionajul ucrainean: Rusia a desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în teritoriile ucrainene ocupate
Sursa foto: Aris Messinis / AFP
Ascultă articolul

Rusia a desfăşurat peste 420.000 de soldaţi în zonele ocupate din estul şi sudul Ucrainei, a afirmat sâmbătă un general al serviciilor ucrainene de informaţii militare, notează AFP, citată de Agerpres.

„Federaţia Rusă a concentrat peste 420.000 de soldaţi în teritoriile noastre ocupate temporar, printre care Crimeea”, a declarat într-o conferinţă Vadim Skibiţki, şef adjunct al serviciilor de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării.

- articolul continuă mai jos -

Această cifră „nu include Garda naţională rusă şi alte structuri speciale însărcinate de menţinerea puterii de ocupaţie pe teritoriile noastre”, a adăugat Skibiţki.

În ultima lună, Rusia a folosit Peninsula ucraineană Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, pentru a „ataca infrastructura portuară” din sudul Ucrainei, a afirmat el.

„Drone desfăşurate în Crimeea sunt folosite împotriva porturilor noastre Ismail şi Reni” prin care cerealele ucrainene au fost transportate prin Marea Neagră până la ieşirea Moscovei dintr-un acord internaţional în iulie, a detaliat responsabilul.

Viceministrul apărării, Ganna Maliar, a declarat, la rândul său, că ruşii aspirau să recucerească zonele din regiunea Harkov (nord-est) eliberate în urmă cu un an de armata ucraineană.

„Vor să-şi ia revanşa”, a spus ea. „Sarcina lor în est este, de asemenea, să ne deconcentrăm forţele, astfel încât să nu le putem centraliza în zona Bahmut, unde avansăm cu succes”, a subliniat Maliar.

Armata rusă continuă să aibă un avantaj faţă de ucraineană la capitolul armament, pe fondul lentei contraofensive ucrainene, în desfăşurare din iunie, a recunoscut ea.

„Trebuie să recunoaştem că inamicul este puternic, că are mai mulţi oameni şi mai multe arme”, a spus Maliar.

Numai săptămâna trecută, armata rusă a tras „aproape 400.000 de obuze” asupra poziţiilor ucrainene de pe frontul de est, în timp ce „noi putem folosi de opt ori mai puţină” muniţie, a adăugat ea.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole