G4Media.ro

Spargeți liniștea

Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Spargeți liniștea

Ce diferență de reacție în societate față de abuzurile și sfidările puterii în comparație cu evenimentele de acum șase ani. La începutul lunii februarie 2017 în Piața Victoriei se adunau seară de seara zeci de mii de oameni pentru a apăra justiția de atacurile lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, pe atunci premier, azi ministru al Transporturilor. Cei doi ieșeau într-o conferință de presă pe data de 2 februarie 2017 pentru a anunța că nu fac niciun pas înapoi de la planul lor de a modifica Codul Penal.

În seara zilei de 31 ianuarie, Ordonanța de Urgență 13/2017 privind modificarea Codurilor penale, cu dedicație pentru Dragnea, a fost votată în cadrul ședinței de guvern, proiectele de lege urmând să fie transmise Parlamentului în procedură de urgență. Ordonanța nu se regăsea pe ordinea de zi a ședinței. Mobilizarea exemplară a străzii în apărarea justiției l-a scos în stradă inclusiv pe Klaus Iohannis în celebra geacă roșie, încă de la primele manifestații de stradă, pe 22 ianuarie. OUG 13 a fost blocată sub presiunea infernală a străzii.

Șase ani mai târziu, polii pământului s-au inversat. PSD este din nou la putere cu tot cu Grindeanu și ține predici de integritate unui PNL aflat în plin proces de dezintegrare morală. Imaginati-vă că suntem în regimul Dragnea și că premierul Nicolae Ciucă își aranjează dosare prin instanță prin metoda coperta pentru a nu-i putea fi analizată teza suspectă de plagiat, că ministrul de interne Lucian Bode, acuzat de plagiat, nu doar că refuză să demisioneze, dar se luptă în justiție cu comisia de etică a Universității Babeș Bolyai și că alți doi plagiatori sunt recuperați din lada de gunoi a politicii și instalați din nou în funcții, pe Sorin Câmpeanu vice la Senat iar pe Florin Roman vice la Camera Deputaților.

Mai imaginați-vă ca ministrul Justiției, unul de la PSD de această dată, sa zicem Florin Iordache în loc de Cătălin Predoiu, se pronunță într-un proces penal în care are un interes clar, acela de a-și apăra o numire neinspirată la șefia DIICOT, și că același ministru al justiției se întâlnește cu judecătorul din dosar a doua zi după ce anunță o falsă achitare. Mai puneți apoi și că Guvernul face niște jonglerii cu lista de propuneri cu judecători CEDO iar pe listă se află, ce coincidență, inclusiv judecătorul care urmează să judece procesul penal urmărit cu atenție de ministrul justiției. Cum ar fi reacționat strada, opinia publică, dacă toate cele de mai sus erau opera unor PSD-iști, de la plagiate la suspiciuni de intervenție directă în justiție?

Azi, doar șapte organizații membre ale Grupului „ONG-uri pentru cetățean” au publicat o scrisoare deschisă prin care cer demisia ”imediată” a ministrului Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă. ONG-urile reclamă ”o succesiune de fapte care indică un posibil amestec al ministrului Justiției, dl. Cătălin Predoiu, într-un dosar de corupție aflat în dezbaterea instanței”, cu referire la dosarul soțului fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu.

Acum șase ani se lăsa cu proteste, mitinguri, revoluție, toți pentru Justiție, afară cu plagiatorii din Guvern etc. Azi s-a lăsat doar o tăcere adâncă peste toate subiectele de mai sus. Societatea este anesteziată mediatic de o presă cumpărată de PNL și PSD din banii primiți ca subvenții de la bugetul de stat. Scandalul generat de ministrul justiției, Cătălin Predoiu, suspectat de amestec într-un dosar de corupție aflat în dezbaterea instanței, nu există pe nicio televiziune de știri, în afară de B1TV, și pe nici un alt site în afara de G4Media.ro, care a dezvăluit cazul în detaliu.

Barajul mediatic funcționază și în cazul scandalurilor de plagiat. Pe scurt, premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele României, Klaus Iohannis, puterea în general, beneficiază de o protecție mediatică fără precedent după 89. O mare parte a presei a intrat benevol în lesă, nu sub presiune sau amenințări, face jocul puterii de dragul milioanelor de euro facturate lunar la marile partide, o veritabilă taxă de protecție.

Pe lângă faptul că la marele public nu ajung sau nu mai ajung atât de ușor marile scandaluri, ecranate mediatic, societatea este măcinată de probleme și frici mai mari decât problemele interne ale unei guvernări: inflația, facturile la energie, războiul din Ucraina, criza sanitară din care abia am ieșit. Asta ocupă acum timpul oamenilor, pe lângă care lupta pentru justiție, democrație sau principii par un moft.

Apoi, s-a mai întâmplat ceva esențial: lipsa de perspectivă. Pentru cine să ieși în stradă? Marile partide și-au dat mâna și guvernează împreună. Dușmani de moarte până acum doi-trei ani, PNL și PSD împart frățește miliardele de la UE și din bugetul național. Granița dintre putere și opoziție s-a șters. Geaca roșie face azi casă bună cu cu ”ciuma roșie”. USR se zbate sub pragul de 10% și traversează o evidentă criză de leadership. Singurii care profită în confuzia generală sunt extremiștii și populiștii de la AUR, partid profund nociv pentru democrație, cu agendă anti-occidentală și anti-UE.

Așadar, pentru cine să ieși în stradă? Pentru cine să mai lupți și, mai ales, de ce? În numele cui? În societate domnește o stare de apatie generală tocmai din cauza lipsei de orizont. Fiecare își vede de job, de mica afacere, de viața personală, dezgustat de contraselecția de la vârful statului, de standardele tot mai joase din politică și administrație. Lehamitea și dezamăgirile politice în lanț au demobilizat cetățenii activi, au redus societatea românească la o masă amorfă de supraviețuitori, ocupați să identifice soluții individuale. Putem înțelege de ce s-a ajuns aici. Oamenii s-au săturat de tot și de toate. Dar nu aceasta este soluția, pe termen lung.

În 2017, mobilizarea oamenilor în stradă a salvat democrația românească de la un dezastru garantat. Atunci s-a jucat nu doar soarta lui Dragnea, ci viitorul unei țări. Azi puteam fi o țară la mâna unei grupări de infractori, scoasă de pe orbita occidentală, ca Ungaria sau Turcia. Și astăzi este nevoie mai mult decât oricând de trezirea conștiinței civice. Dacă refuzați plagiatori în guvern și politică, dacă apărați justiția de intervenții brutale și jocuri de culise, dacă veți cere standarde mai înalte în guvern și la vârful partidelor, nu o faceți în numele altui partid, ci în numele vostru și al copiilor voștri. Știți bine că soluția individuală nu este o soluție și că o țară se construiește zilnic iar lupta pentru democrație nu se încheie niciodată.

Spargeți liniștea. Ieșiți de sub hipnoza indusă de televiziunile de știri. Priviți cu mintea limpede realitatea din jur, învingeți-vă lehamitea, treziți-vă din paralizie și faceți orice, dar spargeți tăcerea care într-o bună zi vă va îngropa și pe voi. Democrația oferă numeroase instrumente de a trage la răspundere puterea, de la presiune pe administrațiile locale să-și facă treaba, până la petiții adresate parlamentarului din circumscripția ta, guvernului, solicitări de informații pe Legea 544, acțiuni de protest off-line sau online. Refuzați complicitatea cu impostura, corupția și scurtăturile în carieră. Ieșiți din contemplare și resemnare. Nu vă folosește la nimic.

Ce le veți spune copiilor voștri când vă vor întreba: cum de ați acceptat, de ce ați consimțit, ce ați făcut să ne fie mai bine? Nimic, am stat cu frica grijii de mâine în sân, dar în rest n-am făcut nimic. Eram prea scârbit să-mi mai pese de viitorul tău.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

158 comentarii

  1. G4 & Domnul T.: Acuma nici doi ani când guvernul a împărțit oamenii in doua categorii, vaccinați si nu ca sa-i poate discrimina legal, erați de partea buna a luptei, nu?

    • Pe bune? Atat te duce mintea? Hai sa-i lasam pe astia sa se stearga cu noi la fund ca nu ti-a convenit tie pe ce parte a baricadei s-a pozitionat Tapalaga si altii vzv de vaccinuri. Poti sa explici cam ce legatura are una cu alta macar?

    • Presa de tip g4 e la fel daca nu si mai vinovata decat politicienii de care se plange, asta multumita propagandei pe care o tot impinge. Este evident ca nu se pot rezuma la relatari impartiale ci trebuie sa bage si niste idei specifice doctrinei care e la moda momentan. Luati ONCUR.

    • De acord cu Pro European, angajati un om care sa stea si sa faca ordine la rubrica de comentarii! Este plin de trolli putleristi, care me fura identitatile pentru as promova propaganda lor minvinoasa ‼️ Daca nu sunteti in stare sa faceti curatenie scoateti rubrica de comentarii👍

    • Marcele doar nu vrei sa ne zici ca sunteti integrii? Ati jefuit Romania de sute de miliarde de euro timp de 33 de ani USLiatilor, vreti sa va aplaudam?

    • Alexica ti-a innebunit neuronul sau atat poti? Rusia si USL – atat ai in cap? 🙂 Felul in care trecut idea din comentariu pe langa tine fara sa iti atinga partea logica / rationala ma face sa cred ca ai scris raspunsul din cabinetul psihiatrului.

    • Domnule Tapalaga,
      Aveti vreun plan in legatura cu libertatea de exprimare a opiniilor pe acest site?
      Sau, macar aveti amabilitatea sa publicati un „regulament” – sau spuneti-i cum doriti – un criteriu pentru filtrarea (a se citi cenzurarea) comentariilor?
      Ca sa stim si noi daca merita sa mai urmarim publicatia dumneavoastra!
      Aveti, probabil, personal angajat cu cea mai slaba calificare, altfel nu-mi explic de ce apar titluri ca „douasprezece copii”… sa nu ziceti ca e o scapare, numai unul cu patru clase facute 3 din 5 zile poate sa „scape” asa ceva la prima lectura. Ca s-a sesizat si, dupa 10 comentarii s-a pus anuntul cu bold „am corectat”. Asta NU ESTE GRESEALA DE ORTOGRAFIE este de clasa!
      Stiu ca e greu sa gasesti oameni calificati pentru orice meserie, totusi, mai bine faci totul singur sau te lasi de emserie, decat sa te faci de ras…
      Pe acestia ii puneti sa filtreze comentariile si sa elimine pe cele care dau de gandit (fie ca sunt pozitive in sensul G4 fie ca sunt contrare? Blocati schimbul de idei intre oameni care poate ca ar putea sa spuna ceva – macar unul altuia!!
      In acelasi timp, lasati sa treaca comentarii absolut mizerabile, atat din punct de vedere al limbajului vulgar uneori pana la saturatie, cat si din punct de vedere al promovarii unor teme care incita direct la violenta si ura, unele de-a dreptul josnice.
      Numai de dragul rating-ului, oare?
      Dupa ani de zile in care v-ati dorit a va arata lumii drept jurnalistul echidistant, nesupus unui „patron”, ne-dispus la compromisuri … Ceea ce se vede pe G4 este pura demagogie pura.
      Nu tiin neaparat sa se publice acest comentariu, dar mi-ar placea sa-l cititi si sa va ganditi ce m-a facut sa-l scriu. Aveti pentru replica, adresa mea de email, daca nu doriti sa facem aceasta discutie publica.

    • Am trecut cu vederea peste aberati pe care ao scris-o….normal….doar nu vrei sa stau sa vorbesc despre aberatiile unui postac PSD-PNL 👍

    • G4 este de vina ca exista? G4 este de vina ca nu accepta sa fie platiti de coruptii USL? G4 este de vina ca nu promoveaza coruptii USL?

      Ce-ti mai place comunismul postacule 👍

    • Ce nick ai Marcele se vede ca esti sluga de corupti, numai la furat va sta gandul 👍

    • Haida de. Ia te uita ce mesaj mobilizator.
      Dar voi ce ati făcut stimabililor de la g4 când iccj v a refuzat accesul la dosarul de inculpata ptr corupție al Alinei Corina Corbu presedinta iccj.
      Va spun eu ce ați făcut. Ați stat cuminți la locurile voastre și at respirat adânc.

    • Florine troll c0rupt, crimin@l care furi identitati, eu nu am avut mai mult de 2 nick-uri, asta si inca unu tot Alex pana mi l-ati furat voi….

      Esti penibil la fel ca toti trolli din cocina sovietica 👍

    • @Bat un cui
      Pai are mare legatura. Ca daca G4 si Tapalaga si altii nu au fost in stare sa inteleaga ce atac periculos la libertate s-a petrecut atunci, in fata unei evidente atat de mari ca cenzura, discriminarea, umilirea si instigarea la ura fata de mai mult de jumatate dintre romani… atunci ce asteptari sa mai ai de la ei? De ce as asculta acum de ei? Si-au aratat masura (micimea) competentei, independentei, curajului si, pana la urma, inteligentei. Opiniile lor nu mai valoreaza nimic. Asta e adevarul!

    • @Inapasevedeinvers,
      Cu ceva luni in urmă am fost tentat să scriu ceva asemănător, mai ales că mi s-a tot spus că „blocajul” de la 9 AM la 18 (mai nou) PM ar putea fi legat de imposibilitatea stabilirii unei legături indubitabile între adresa de mail de logarea in PayPal și adresa de mail asociată nick-ului din comentarii, dar între timp mi-am dat seama că nu e deloc treabă ușoară să duci o luptă de uzură cu „specialiștii” cantonați in Savușkina 55, care specialiști, pe de o parte abia așteaptă ocazia de a „clona” conturile…cu greutate, iar pe de altă parte fac eforturi disperate pentru a îndeplini target-ul la comment-uri- viteză, target trasat de Pit.icul-Cr.ă.cănat, sau de o sosie cu trăsături de invidiat, d.p.d.v. al asemănării cu originalul…

    • @Inapasevedeinvers
      Ai drptate, si mie mi-au fost cenzurate unele comentarii. Nejustificat, in contradictie cu mesajul pe care G4media il transmite prin articolele pe care le publica.
      Probabil, sunt strecurate in redactie niste cartite care rod, pe langa puzderia de postaci, trimisi si ei ca sa strice. Ca pentru astia statul are bani..
      Dar nu e momentul pentru reprosuri. Suntem in fatza unui ARTICOL EXCELENT scris de dl Tapalaga, in incercarea de a ne mai dezmorti din explicabila depresie in care ne scufundam.
      Dar nu cred ca mai putem spera. Nu stiu ce forte malefice au actionat, dar le-a reusit: un stat putred, in care doar fortele raului sunt in forma

    • @valll
      Poate ca nu era chiar momentul dar a fost ca o provocare – am vrut sa fortez cumva publicarea
      @Scara®
      Deoarece schimb destul de des, reteaua din care postez, din motive obiective 🙃, am putut sa constat ca sunt locatii cu respingere 100% (din care nu mi se admite nici macar un comentariu de un cuvant) dar si locatii dincare pot aparea comentarii oricat de lungi – nu toate, dar nu am reusit sa gasesc logica acceptarii sau respingerii. Concluzia este ca „cenzorii” se straduiesc sa manipuleze opiniile intr-o anumita directie. Poate spre a nu escalada… desi apar mesaje cu continut extra-radical, desi pe astea, de regula le ignor, probabil si altii.
      Parerea mea: e ceva din interior G4… Iar G4 ar trebui sa publlice regulamentul de admitere…

    • Din cauza unora cu mentalitatea ca dumneavoastra e tara cum e! Australia a stat in carantina mult peste 100 de zile si nimeni nu a comentat nimica dar niste mentalitati „stralucite” din tara noastra ,asa ca dumneavoatra, spalati pe creieri si isterizati de televiziunile penalilor,nu o sa se ajunga nici unde!

    • @Inapasevedeinvers
      Eu accesez mereu din acelas loc, dar de ceva timp, deoarece Telekom a vandut afacerea cu tot cu clienti firmei Orange, vrand-nevrand, s-a schimbat furnizorul. De atunci am niste dificultati care imi creaza impresia tot mai puternica de CONTROL!
      Nu este exclus sa sa existe un control dinafara site-ului G4.
      Din respect pentru cei care pofida acestor neplaceri ramanem fideli G4media, redactia ar trebui sa dea o explicatie. Sa aflam daca sunt implicati sau nu.

  2. Ne subestimezi, stimabile! Noi știm care sunt prioritățile! Asta e instigare. Avem timp de proteste după război.

    • Nici Putin n-ar fi spus-o mai bine ca tine, „democratia” de tip rusesc e caracteristica actualei guvernari PSD-PNL, nimeni nu mai are voie sa comenteze.

    • Du-te ma cu generalu tau la conducere cu tot… te bucuri ca te conduce un semi-mo.ron cu IQ de 70?

    • Un articol bun si de bun simt ca acesta starneste in mod indubitabil atat aprecieri cat si temeri – pt cei carora le convine starea actuala mizerabila!
      Nu vad un cititor care sa ia taurul de coarne si sa propuna ceva concret… o zi, o ora, un program?!
      Haideti, astia tineri si onesti… curaj!

  3. Trolache vezi ca ai postat din greseala acelasi lucru cu mai multe nume. Amuzant sa vezi trolul plangandu-se de troli. 🙂

  4. O fi mai grav, dar barem astia nu ne blocheaza dezvoltarea pa ordinul pui Putler cum o facea Puscariasul Dragnea si cu acolitii lui tradatori!

  5. 👏👏👏👏👏👏👏👏

  6. PNL a scos lumea în stradă împotriva lui Dragnea. USR doar s-a folosit de asta ca să își facă campanie. Acum că USR a mușcat mâna care i-a hrănit, nu mai adunați nici câteva sute de hipsteri la protest. Ghinion.

    • Ai enumerat toate cele 3 gunoaie de partide ape Romaniei 👏 Mainsunt cateva PER, APP, SOS, PPusl, Pro rusii Lui Terhes si cei ai lui Calin Georgescu, dar pe alea nu le poti numi partide, alea sunt adunari de r@tati 👍

    • Acum PNL-ul fura cot la cot cu PSD-ul, seful tau Prorusul Dragnea a ajuns carpa de sters pe jos, AUR anexa PSD au furat votantii USR, USR se scufunda cu coruptul Ghinea la carma.

      Ce frumos este in Romania👍

    • Ghinion, ca avem oameni ca tine prin tara!

    • @andrei :
      Cei care au sustinut pnl, nu au stiut ca de fapt sunt tot psd-isti vopsiti in galben.
      USR a incercat sa respecte promisiunile din campania electorala, a incercat sa puna in aplicare programul pe care s-au angajat.
      In conditiile in care pnl-ul a tradat partenerii de coalitie si electoratul, era normal ca USR-ul sa plece din guvern.
      Sa vedem cine mai voteaza astazi pnl.

    • @florin :
      Programul USR prevedea :
      – eliminarea pensiilor speciale
      – desfiintarea Sectiei Speciale
      – repararea legilor justitiei, masacrate de psd
      – promovarea doar pe baza de merite
      – repornirea luptei impotriva coruptiei

    • Pai prevedea, ca de-aia i-a votat lumea. Si cand au ajuns la butoane, ce sa vezi? Nu numai ca n-au facut nimic din ce au zis, dar ei visau doar certificat verde si gen pe buletin, asta era adevaratul lor program.

      Asa ca, multumim frumos, ne-am lamurit, dar a doua oara nu mai pu.pa voturi…

    • Cam așa e! USR doar s-a folosit de prilej! Pe atunci însă USR reprezenta o alternativă. Acum USR este blocat în proiecte bazate pe ură nu pe construcție: urăște bătrânii, urăște bugetarii, urăște profesorii, urăște militarii și polițiștii, urăște ortodocșii, urăște magistrații! Ce proiecte are USR? Cu plagiatul și cu pensiile speciale! Atât! Ne doare undeva de proiectele voastre, disperaților!

    • @Florin – da! Și la ce s-a ajuns? La o vendetă împotriva pensionarilor militari și a magistraților (ambele categorii cu pensii „speciale” în toată Europa), la numirea unui ministru fost avocat la mafiei lui Mazăre, la înghețarea bugetului de pensii mult sub media europeană, la hărțuirea bugetarilor, la obsesia cu susținerea oricărei inepții scoase de una numită Șercan (ea la rândul ei dovedită ca a plagiat).

  7. Cine, Inteligentza D-voastra, singura minte ce le dibuieste pe toate? Soros? Bill Gates? Oculta?

  8. problema domnului Tăpălagă e că, în afară de câțiva talibani useriști care postează aici, nu mai are deloc credibilitate.
    Așa că articolele astea de chemare la luptă au ecou zero.
    Domnul Tăpălagă s-a situat de fiecare dată de partea greșită a istoriei: l-a susținut până în pânzele albe pe turnătorul la securitate Petrov și toată camarila din jurul acestuia, a scris mii de articole de propagandă pentru Iohannis și ne spunea că Iohannis e salvatorul țării, apoi a fost de partea ideilor fasciste pro-vaccinare și câte și mai câte. Ba chiar îi făcea propagandă și domnului Predoiu și ne spunea că Predoiu va repara justiția.
    Deci, repet, credibilitatea domnului Tăpălagă e zero barat. Nu mai pune nimeni botul la chemările lui.
    Poate dacă și-ar fi cerut scuze măcar o dată, poate era ceva…

    • Aveti voi credibilitate, coruptii si tradatorii Romaniei, PSD si PNL 👍

    • Bai asta johntu kaker, stai jos, n-ai inteles nimic, ai nota doi pentru astazi ma thembelulle

    • @johhny :
      Domnul T. s-a situat intotdeauna de partea dreptatii si adevarului, s-a situat intotdeauna de partea buna a istoriei.
      L-a sustinut pe Petrov atunci cand acesta a avut dreptate, atunci cand a declansat si a sustinut lupta impotriva coruptiei. Atunci cand Petrov a schimbat tabara, Domnul T si toti sustinatorii acestuia, l-au criticat si l-au parasit.
      La fal s-a intamplat si cu actualul presedinte.

    • Daca nu avea credibilitate, nu mai era nimeni pe aici. Nici chiar tu.

      Erai la comentat pe jurnalul.ro. Care a inchis rublica de comentarii, ca se faceau de rusine, nu comenta absolut nimeni acolo. Sau, de ce nu, la Sorin Rosca Stanescu pe blog. Care are rubrica de comentarii, dar absolut degeaba.

      Fie ca iti place sau nu de Tapalaga, nu poti observa ca omul scrie ce gandeste. Spre deosebire de zecile de mii de „ziaristi” de la Digi, Antena3, RomaniaTV, Realitatea TV, neewsweek si asa mai departe care scriu ce vor aia care cotizeaza din greu cu banii, adica partidele aflate acum la guvernare – vezi reportajul recorder pe tema asta.

    • Credeți că ziariștii sunt mai buni decât politicienii?

    • @eugen :
      Monica Macovei a fost un ministru al justitiei exceptional, a fost un europarlamentar exceptional. este inteligenta, corecta, competenta, curajoasa, hotarata, incoruptibila si nesantajabila.
      Monica Macovei a incercat sa sigileze Arhiva SIPA, pentru a-i impiedica pe oamenii mafiei psd sa-i santajeze pe judecatorii, care ii judecau pe infractorii din mafie.
      Din pacate, mafia avea deja documentele, cu care i-a santajat pe judecatorii santajabili si astfel, foarte multi infractori din mafia psd si pnl au scapat, datorita tergiversarii dosarelor pana la prescriptie sau ignorarii probelor beton prezentate pe procurori.

  9. Bataie. Ne-au batut ma. Ca am vrut sa ii scoatem din rahatu in care traiesc. Ne-au batut si ne-au scuipat. Si ne-au pus comunistii iar in carca dupa ce reusisem cum necum sa scapam de ei. Tara asta merita tot ce o sa i se intample, si prost o fi cine o sta aici sa traga ponoasele.

  10. Articolul este excelent. O analiză foarte bună a ceea ce trăim.
    Eu hipnotizată nu sunt. N-am cum să fiu, totuși. Dar lehamite, da, îmi este. Din punctul meu de vedere, Iohannis, prin aducerea la guvernare a PSD ului ( și nu, nu putem explica totul prin prisma războiului! ), i-a adus în starea asta pe cei care au ieșit la proteste începând cu 2017, continuând cu 10 august etc.
    Om vedea…

    • Subscriu. Foarte bun articol. Dar acest facut de ceva, doar pentru noi, fara sa avem nicio indicatie despre ce am putea pune in loc e foarte demotivant. Lasa lehamite, asa cum spuneti. Mi-as dori sa se ridice cineva care ne-ar putea da speranta. Dar alternativele sunt pe nicaieri acum. Si e dureros ca trebuie gasim solutii individuale, pana nu murim de batranete. Eu am gasit, am plecat in vest si stiu multi altii care au facut la fel – si care o vor face in curand. Sper sa se ridice cineva care sa ne dea speranta, asta e marea diferenta fata de acum niste ani. Unii sau altii atunci, in functie de gusturi, ne-au dat speranta tuturor, ca si grup.

    • @eugen :
      Guvernul nu era al USR-ului, ci al unei coalitii, format pe baza unor intelegeri, pe baza unor proiecte, pe baza unor programe.
      pnl-ul a tradat intelegerile, a tradat alegatorii si a blocat toate propunerile USR, propuneri acceptate la formarea guvernului.
      Mai mult, pnl-ul a avut tupeul sa-i indeparteze din guvern pe cativa membri USR.
      In aceste conditii, evident ca USR-ul a fost obligat sa paraseasca guvernul.
      Pretextul aducerii psd la guvernare este pueril : si psd-ul votase motiunea de cenzura si psd-ul a cerut un alt premier. Deci conditiile psd-ului au fost acceptate de pnl, dar refuzate USR-ului. De aici se intelege ca pnl-ul este de fapt un psd vopsit in galben, cu oameni la fel de corupti si la fel de incompetenti.
      Probabil ca presedintele este santajat cu ceva de mafia psd, poate cu casele, poate cu sotia.

  11. Bun articol, care semnalează pertinent starea poporului român. Românii s-au cam prins de jocul de teatru pe care îl face sistemul prin schimbarea actorilor, azi PNL, mâine PSD. Chiar nu știu în contextul actual intern și extern ce ne mai poate mobiliza pentru soluții colective…

  12. O să lupt pentru democrație într-o țară cu oameni mai buni decât voi. Voi, cei care după 30 de ani de furt PSDNL, tot cu PSDNL ați votat 55%. Voi nu meritați decât jugul mafiot, sunteți un popor ticălos și asta votați.

    • urmezi sfatul lui Petrov si pleci in Congo? 🤣🤣🤣
      Cine te primeste, ma, pe tine? sa faci ce? Ce stii sa faci, ca nu stii sa faci nimic, aici pe g4 te culci, mananci si te ca.ci, 24 de ore din 24.

    • Stalker decat sl.uga de corupti ca tine mai bine stam aici si facem misto de voi 👍🤣🤣

    • Jivine ca sluga de partid Johnny Stalker, iubitoare de jug politic și cușcă, sunt dovada vie că am dreptate în privința românilor.

  13. Astia sunt romanii…Isi merita soarta

  14. Lumea nu mai iese in strada pentru ca s-a lamurit ca nu are niciun rost.
    Mafia psd si pnl a pus deja mana integral pe tara. Nu se mai poate face nimic.
    La ce folos sa iesi in strada, sa stai in frig, sa fii gazat, sa fii batut sau chiar arestat ?
    Nu poti schimba nimic. Eventual un infractor cu alt infractor. Un plagiator cu un alt plagiator.
    Cei care te vor gaza, cei care te vor bate, cei care te vor aresta abuziv, nu vor pati nimic. Poate chiar vor fi avansati.
    Infractorii si slugile lor din parlament nu vor schimba legile justitiei.
    Sectiile Speciale isi vor face in continuare datoria si ii vor hartui, ii vor teroriza pe procurorii si pe judecatorii corecti, cinstiti, competenti, incoruptibili si nesantajabili, care ii trimit in judecata si ii condamna pe infractorii din mafie.
    CSM-ul va avea grija sa-i excluda din magistratura pe procurorii si pe judecatorii, care nu raspund la comenzile mafiei.
    Presa si televiziunile sunt deja in mainile mafiei.

  15. Toata cearta dintre cele doua ciume,rosie si galbena,de la tv e o mascarada ca sa ocupe spatiul mediatic ,sa lase o perdea de fum si sa acopere gurile unor (foarte putini) jurnalisti adevarati ca cei de aici,de la G4 Media!Cu putin inainte de alegeri vor trece cativa din esalonul unu in doi ca sa para mai spalati,mai curati si dupa 2024 iarasi isi vor da mana sa fure!Dar poate vreo scanteie sa aprinda valvataia cand nu se mai asteapta nimeni..

  16. Acum societatea civila are alte preocupari: „eliberati trotuarul de masini”; „respirati aer curat”; „faceti piste de biciclete”; „faceti sport”; „problema climatica” si nu se ocupa de chestii din astea marunte gen coruptie, guvernare, scara valorilor etc
    Chiar si in presa aia nemufata politic daca ma uit in ultima perioada gasec mai multe articole legate de parcarea cu plata si stalpisori pe trotuar decat anchete serioase legate de coruptie.
    Problema e legata de faptul ca presa a ajuns de doua feluri: mufata politic sau mufata la ong-uri cu agende dubioase. Oamenii vad si nu mai au incredere ca cineva ii reprezinta. Sa nu uitam si efectul pandemiei in care multi oameni s-au vazut pe pozitii adverse cu „societatea civila” in care aveau incredere.
    E greu sa mai ajungi la un protest cerut de un ONG atunci cand ONG-ul repsectiv mai militeaza si pentru interzicerea masinilor in oras (ca sa dau un exemplu)

  17. Nici o sansa, Dane!
    Nepotelului nostru de aproape 5 anisori ii vor spune SIGUR parintii lui: PLEACA!!
    Din motive de sanatate, parintii lui nu au putut pleca… Doamne ajuta sa fie sanatos si sa poata pleca din Romania hotilor, Romanie care nu se va schimba nici cand el va deveni adult!!

    • S-ar putea să se schimbe, după ce vor muri toți adulții de azi, în vreo 60 de ani.

  18. Da, este liniste. Nu a cerut nimeni demisia lui Nicusor in cazul atacului cainilor. Coruptia si incompetenta ucid, dar numai cele ale psd-ului, nu si ale rezistilor/usereului.
    Este liniste, #DublaMasura.

    • PSDNL are ură pe Nicușor, fiindcă el nu ajută PSDNL să fure. Tudorache de la PSD a furat 944 de milioane. La ticăloșii nu vă întrece nimeni.

  19. Domnule Tapalaga, nu stiu daca veti citi acest comentariu. Daca NU, este o dovada ca scrieti fara a va adresa cuiva … Daca DA, varog frumos sa va adresati si cititorilor culti. Adica in cat mai putine cuvinte si cat mai multa substanta.
    Cu toata consideratia, un cititor constant al Dv. Chiar daca sunteti mai lung…in exprimare!!! Salutare!!

  20. Dacă e așa de bine la tine în Rusia, de ce a interzis Putin azi ieșirea din țară? Voi, rușii, aveți o hazna de țară, dar criticați UE. Ați vrea voi bogăția din UE, sărakilor.

  21. Greu tare mai izbucneste mamaliga.asa e natia asta,nu iese la proteste.in franta,in alte tari,aia sunt uniti si ies rapid in strada dar la noi numai cand era dragnea scandau in piata cine nu sare ia condamnare.

  22. dupa ce ati scris articole contrare interesului national precum noi nu meritam Schengen, ati fost umar la umar pentru prigonitra si inteparea cu de-a sila in „pandemie”, l-ati sustinut cu efervescenta pe dulap, si cate si mai cate grazavii din astea, va mai mirati ca nu da lumea (a se citi majoritatea) doi bani pe T si g4… LOL Go sing at another table cum se zice.

  23. Greu tare mai izbucneste mamaliga.asa e natia asta,nu iese la proteste.in franta,in alte tari,aia sunt uniti si ies rapid in strada dar la noi numai cand era dragnea scandau in piata cine nu sare ia condamnare….

  24. Ai mintea ciorba! Dar esti curios.

  25. USR primeste 8,5 milioane de euro pe an de la stat si in loc sa faca o campanie de informare daca nu ceva mai drastic si mai incisiv, reusesc sa ii dea lui Ghinea 5000 de euro pe luna!

    • Ghinea a scris PNRR, care-i permite României accesul la zeci de milioane de euro, ipocrit PSDNList ce ești. Pe Ghinea îl înjurați, dar la proiecte prin PNRR vă înscrieți.

    • Ia și tu o plăcuță suedeză, trol USL-inos.

    • Iti dai seama, domnule, USR nu poate face campanii media pentru pastreaza banii aia ca sa poate sa ii plateasca lui Ghinea salariul ala pentru 200 de ani de aici incolo? Mai ai frati acasa?

      Altceva: ai prefera ca USR-ul sa isi cumpere si ei un trust sau doua care sa ii spele in cel mai gretos mod, pe modelul Digi-PNL-Ciuca-Iohannis? Crezi ca i-ar ajuta?

  26. Cine te-a supărat bre. Explicația e simplă, tinerii frumoși si liberi au îmbătrânit intre timp cu Facebook cu tot, au părul alb în cap deja, sunt irelevanți cu tot cu partidul lor de suflet si au alte priorități precum zisărăți, ceea ce nu vad nimic rău în asta.

  27. USR are 8% in sondaje. Adică, teoretic, peste 750.000 de susținători cu drept de vot. De ce nu ies ei în stradă? Dacă ar protesta 750.000 de oameni, s-ar putea sa pice guvernul, deși nu e chiar normal ca un grup social relativ mic să schimbe ce vor ceilalți 92%. Dar nici ei nu ies, că e mai simplu să se vaite și sa înjure pe internet și la o băută.

    • Au cam obosit. Si e de inteles, Au fost 2 ani de proteste masive in care sute de mii de oameni au fost in strada si/sau au facut cozi din greu la urne ca „sa doboare PSD-ul”. A parut o miscare de succes. Doar a parut, pentru ca azi vedem ca PSD e vesel si la guvernare, Grindeanu e iarasi ministru, Iordache „alta intrebare” este seful Consiliului Legislativ, iar Iohannis se pupa pe gingii cu PSD-ul in prime-time, care se pregateste sa puna un nou premier.

      Iar 60% dintre alegatori sunt gata sa continue mai departe cu PSD-PNL si din 2024.

      Nu e de inteles cand iti vine sa iti bagi picioarele si sa lasi tara asta sa se descurce cum poate, cu Ciolacu, Ciuca, Bode, Caciu, Daea si Budai mai departe? Ca pare ca se descurca foarte bine. De ce am mai avea nevoie de proteste?

    • Nu cred ca vor vota mai mult de 3-4 milioane de oameni la urmatoarele alegeri. Nu ai de ce si pe cine.

  28. Părea o alegere bună, președinte sas, aparent curat, cu standarde înalte, vorbitor bun de limbi străine, cu relații internaționale, cine să-și închipuie că a doua zi după alegeri își alege ca sef de cabinet un traseist grețos? Cine să viseze că la ceremonia de lansare a proiectului România educată, primele rânduri vor fi ocupate doar de traseiști și de foștii aliați ai lui Victor Ponta, concurentul său disprețuit? Nostradamus să fi fost și nu ai fi putut imagina o mai mișelească întoarcere la 180°, la puparea celor scuipați in campaniile electorale anterioare. Afectiv, simt că lipsa de reacție a societății este justificată. Omul nu mai merită nici măcar un oftat, nu mai vorbesc de proteste și consum de energie. Rațional, mi-aș fi dorit un psd mai mândru, în opoziție, care să-l suspende și să-l trimită acasă, decât atârnând la capul de os pentru care salivează infinit.

    • Da, Iohannis a fost cea mai mare tzeapa politica data poporului roman, de departe, de dupa revolutie.

      Iliescu si Basescu par acum persoane politice decente pe langa Iohannis.

      Sper ca Iohannis sa dispara definitiv din politica dupa 2024. Sa se duca la golf, la schi, la pirmide, pe unde vrea el, cu SPP-istii dupa el. Ar fi bine sa ia cu el si partidul lui de suflet, PNL-ul, ca nu e de niciun folos sa avem si un PSD galben pe langa ala rosu.

  29. Propun o scrisoare de multumire adresata lui JK – el este cel care ne-a adus aici.
    Multumiesc pe aceasta cale domnului JK

  30. Ca unul care am participat la toate protestele de dupa OUG 13, eu nu intelwg ce e cu linistea asta. Personal maine as iesii din nou, consider ca situatia acum este mult mai grava, dar nu reusim sa ne unim cumva si sa-i “mancam”.
    Unul dintre motivele pentru care nu se mai protesteaza si pe care nu l-am mai vazut spus nicaieri, este faptul ca AUR se lipeste de absolut orice protest si niciunul dintre oamenii normali la cap, nu vor sa fie asociati cu ei.

    • corect
      haurolacii tocmai pentru asta au fost creati de m.a.f.i.o.t.i.i PSDNL
      De aceea toate protestele viitoare ar trebui sa militeze, printre altele, pentru ceva ce haurolacii nu ar milita niciodata, de ex. impotriva Ruzziei

  31. Slabuta incercare .Nu ne obosim sa scriem prea mult . Cetateanul stie ce face . Opozitie nu exista . Tot ceea ce este nevesar de facut este facut de coalitie chiar daca unora nu le convine .Ordinele vin din alta parte . Lumea stie si sta linistita . Nu avem de ce sa ne mai batem capul si sa iesim in strada .Nici lui Dragnea , nici lui Barna si nici lui Orban nu le-a reusit pasenta si Presedintele a invins pe toata lumea .

    • „Presedintele a invins pe toata lumea”

      Asta imi aduce aminte de propunerea lui Bula, cand a vizitat Bucurestiul in perioada comunismului si s-a plimbat pe marele bulevard numit „Victoria Socialismului”. Ce zicea Bula:
      – Denumirea e buna, dar trebuie modificata un pic. Ar trebui numit „Victoria Socialismului asupra poporului”

      Cam asa e si cu victoria lui Iohannis.

  32. Am vorbit la ONG-uri, aranjam ceva pentru februarie – martie. Tot 200 RON/om și 100 pentru câine. Plus iarbă gratis, desigur.

  33. Relax, dl. T. Pe aproape nimeni nu mai intereseaza detalii si delicateturi politico-juridice de acest gen. Avem un razboi in expansiune in proximitatea noastra, accesul in Schengen este blocat pe termen lung, invocandu-se motive pentru debili mintali, formula guvernamentala actuala este acceptata la Brx., dar, mai ales, toata lumea civilizata stie ca suntem la Poarta Orientului, niste ortodocsi amarati care nu ineleg ce-i aia justitie si nici nu prea ii intereseaza. Nu suntem suedezi sau danezi, nici macar cehi sau polonezi.

    Dar daca vreti revolte, proteste etc., vorbiti cu Marian Ceausescu, Malin Bot si alti rezisti si declici, organizati un fund rising tematic si faceti miscare 2-3 saptamani cu jandarmii in Pta . Victoriei.

    Totusi, fiti realist…

    • ” niste ortodocsi amarati care nu ineleg ce-i aia justitie”

      Ar trebui sa ne propunem mai mult, nu credeti? Ca vad ca vi se pare absolut normal sa ne declaram o natie de hoti.

  34. D le Tapalaga, când ne-au murit rude în spitale din cauza lipsei de medicamente Covid în perioada guvernarii USR, nu ar fi trebuit sa ieșim?

    • Guvernarea USR? N-a existat niciodata! De unde scot tic@losiile astea postacii PSD-PNL?

    • au murit multi oameni de Covid pentru ca hAURolacii faceau mitinguri in.pandemie, cu ajutor de la PSDNL, impotriva masurilor de protectie. Au murit multi pentru ca nu s-au vaccinat, iar dintre cei vaccinati o buna parte erau vaccinati doar pe hartie.

  35. Relax, dl. T. Pe nimeni nu mai intereseaza detalii si delicateturi politico-juridice de acest gen. Avem un razboi in expansiune in proximitatea noastra, accesul in Schengen este blocat pe termen lung, invocandu-se motive pentru debili mintali, formula guvernamentala actuala este acceptata la Brx., dar, mai ales, toata lumea civilizata stie ca suntem la Poarta Orientului, niste ortodocsi amarati care nu ineleg ce-i aia justitie si nici nu prea ii intereseaza. Nu suntem suedezi sau danezi, nici macar cehi sau polonezi.

    Insa daca chiar vreti revolte, proteste etc., vorbiti cu Marian Ceausescu, Malin Bot si alti rezisti si declici, organizati un fund rising tematic si faceti miscare 2-3 saptamani cu jandarmii in Pta . Victoriei.

    Fiti realist, totusi…

  36. Și v-am votat și susținut cândva. Dacă tot vorbim de USR aici.

  37. Eu zic ca trebuie sa avem incredere in Drula si USR. Sunt departe cel mai votabil partid la parlamentare si prezidentiale! La locale depinde de oras/comuna/judet.

  38. sunt curios cati dintre cei care comenteaza foarte aprins aici, care mai si dau 1000 de sfaturi despre cum G4 ar putea sa isi faca treaba mai bine, cati dintre ei doneaza si ajuta publicatia? exact. pe subiect, cred ca ne trebuie o scanteie, trebuie un eveniment care sa puna capac si sa scoata lumea in strada.

    usr nu reuseste sa comunice pe limba oamenilor, a celor nemultumiti, care aleg sa stea in casa in ziua votului. ghinea, drula, oamenii de la varf, au un limbaj prea „tehnic” si petrec prea mult timp criticand greselile, vorbind despre cat de rele sunt lucrurile. ar trebui sa vorbeasca mai mult despre viziunea lor despre romania, despre cum va ei viitor, despre identitatea romanilor si genul de societate care am putea fi. prea mult timp pierd pe mizeriile opozitiei.

    • USR a comunicat FOARTE clar cat a fost la guvernare. Oamenii, multi dintre ei fra.ieriti pana atunci, au inteles perfect despre ce e vorba si asta se vede in sondaje. Nu mai e nevoie de alte baliverne despre „identitate si gen”, se stie deja.

    • De ce aș dona unei publicații incapabile să facă un gest minor cum ar fi fost schimbarea contului de la raiffeisen?

    • „De ce aș dona unei publicații incapabile să facă un gest minor cum ar fi fost schimbarea contului de la raiffeisen?”

      Allien, daca tu asta reprosezi G4Media, inseamna ca esti pe site-ul media gresit. Gandesti diferit de cei care publica pe aici. Dap, Tapalaga nu va inchide contul lor la austrieci, daca au asa ceva. Cum nu mi l-as inchide si eu, daca as avea. Am la alti „ticalosi”, la olandezii de la ING…

      Exista gold.fm pentru tine. Dar stiu ca e frustant doar sa ii asculti pe Gusa, Cristoiu sau Iosefina nu stiu cum si sa nu poti si comenta. Poate isi face Gusa si un ziar, e o idee.

  39. Ca un pro-european convins am ales sa plec din tara. Citesc ocazional stirile sa vad daca se face lumina si macar pe la pensie poate revin, insa viitorul nu suna bine.
    Sa fiti sanatosi, ca boala vine repede!

  40. Natiune, fii desteapta!!!!!
    De ce s-a expatriat conu’ Iancu? Inclusiv de lehamite. (Bineînteles ca si atunci ca si acum era mai misto la Berlin – vezi maica Alinuta).

  41. Sunt fost votant USR și ma interesează și justiția, și lupta anticorupție și toate nedreptățile autohtone, ca pe orice roman de bun simt. Dar de aici pana a fi masa de manevra USR e cale lunga. Mai bine va ocupați de AUR, în curând vor acapara întreaga scena politica.

    • gura pacatosului
      „nimeni nu se luptă cu anticorupția”
      Ideea ar fi sa se lupte cu coruptia, care e la butoane

  42. 🤣🤣🤣
    Apologia struțului, dl Tapalaga!
    Unde sunt ONG-urile care chemau la lupta proletara? Serviciile, batale nevoia!!!
    Bateți șaua sa priceapă iapa. V-am mai spus…
    „Stat eșuat ” , vba unui cioclu în viață.

  43. „Ce diferență de reacție în societate față de abuzurile și sfidările puterii în comparație cu evenimentele de acum șase ani” așa incepe articolul dvs.
    1)Atunci vă aflați de partea „care controlează România”
    2) Acum Nu.( Chiar mă întreb ce v-a determinat să treceți pe partea opusă „șefului statului”?)
    3)Opoziția adevărată e grea și periculoasă.(La vârf, e caz sigur de dosar DNA).Aproape nimeni nu e capabil de așa ceva acum.

    • Există totuși în România o fereastră mică de oportunitate. Anul de domnie 9 spre 10.Doar aici se regrupează forțele la noul stăpân.
      Dacă se ratează momentul, asta e.Incă 10 ani pierduți.
      P.S.
      Recomandarea mea este să treceți pe linia „șefului statului”. E mai comodă.

  44. „Ce le veți spune copiilor voștri când vă vor întreba: cum de ați acceptat, de ce ați consimțit, ce ați făcut să ne fie mai bine? ”

    Pe copilul meu îl meditez la engleză și germană, îl plimb prin toată Europa, deja a înțeles că România este o țară de lumea a doua.
    Asta facem pentru copiii noștri, îi pregătim să emigreze.

    • Romanii au migrat mai tot timpul, dar acum cred ca e vremea sa spunem ADEVARUL: Sanasa României de a face pasi importanti in reformarea statului a fost REZTEZATA de USEREU cand a hotarat ca un scor mai mic in alegeri trebuie să le asigure rol de stapan sau ..FUGA MARS LANGA HAUR PENTRU DARAMAREA UNUI GUVERN DE DREAPTA. Ceva de genul: ORI NOI ORI NIMENI..cam asta le vom spune copiilor in avionul spre Canada !

    • Euglenă,
      Stai calmă, sunt născut în București, spre deosebire de trei sferturi din „bucureșteni”. Iar dacă ai ști cât câștig eu din muncă (nu din furt ca la USL-ul tău), ai face infarct. Ca să îți faci o idee, locuința mea are 4 dormitoare, 2 livinguri, 3 băi. Voiam să avem minim 2 copii, dar pe vremea când aveam speranța că România va deveni o țară civilizată.
      Recitește-ți postările ca să înțelegi de ce România nu are nici un viitor. 75% dintre români sunt de nivelul tău din nefericire.

    • „Sanasa României de a face pasi importanti in reformarea statului a fost REZTEZATA de USEREU”

      Bai, Moromete, da-o in ^&&&^*^&* ma-sii de treaba. PSD si PNL conduc tara asta de mai bine de 30 de ani, dar USR-ul (care a fost 8 luni la guvernare) a retezat „sana tarii de a face reforma”!

      Pe cine vrei tu sa prostesti? Cum puteau aia de la USR sa faca reforma cu 15% in parlament? Cum puteau sa faca reforma cand aia din PNL si UDMR au folosit absolut tot programul de guvernare comun, semnat de ei in decembrie 2020, ca hartie igienica? S-au opus la absolut toate problemele legate de justitie, de desfiintarea sectiei speciale, de cele legate de pensii speciale, de revenirea la sistemul de vot pentru primari in doua tururi si asa mai departe. Desi semnasera cu mana lor ca or sa faca asta. Gandul PNL si UDMR era numai si numai cum sa bage mana in banul public pana la cot, fara sa riste sa fie prinsi. Vezi cum a fost construit maretul program PNDL3.

      De asta a fost dat afara USR din guvern. Aveau obsesii cu justitia. Faceau gura. Nu puneau botul. Nu erau „baieti de comitet”. Ei, cu totul altfel sta treaba cu PSD-ul lui Ciolacu. Astia sunt oameni, nu caini. Cu astia te poti „intelege”.

  45. Stimat Tapalaga, ai dreptate cu constiinta națională dar nu cu cea personală la varsta declarata poti spune… si ADEVARAUL: USEREU a considerat că EL e cel mai important nu România ! USEREU s-a comportat mai rău la PEREMEU lui Vadim in firava coaliție ca să nu zic de demolatorul Basescu . Urmare PNL s-a văzut singur in fata provocarilor si mai ales de a face ..cat se mai putea..reforma ”ajutati” de antireformistii lui ILIESCU ! Rânjetul useristilor că acum PENELEUL este lângă FESENEU o să-i coste mulți ani !!! Dar nu p ei ci pe NOI ! Domn TAPALAGĂ ..poți ajuta la trezirea constiintei naționale dacă scri ADEVARUL ! Numai dacă scri ADEVARUL ! Altfel indirect lucrezi la ADORMIREA constiintei nationale. O veste bună . Nu e greu să scri.

    • Coalitia PNL USR UDMR a fost formata pe baza unor intelegeri.
      PNL si UDMR au blocat toate propunerile USR care fusesera acceptate deja la formarea guvernului si mai mult, au dat afara ministrii USR.
      Nimeni din lumea asta nu ar fi acceptat abuzurile PNL.
      PSD a fost adus la guvernare, desi votase motiunea impotriva lui Citu, pentru ca asa a vrut Ficusul santajabil care ii tine in brate pe Bode si Predoiu.
      PNL = PSD = UDMR = AUR (varianta aurolaca a fost creata de PSDNL ca sa colecteze tot ei voturile nemultumitilor de jaful de 33 de ani al fesenistilor)

    • De ce bei atat de devreme? Uite in ce hal ai ajuns sa „scri”.

      Ai scris o gramada de nenorociri. Verbul „a scrie” are deja un „i” in radacina, ala de dinainte de e. Cand adaugi terminatia „i”, nu se pierde „i”-ul din radacina verbului.

      Pe scurt:
      „Numai dacă scrii ADEVARUL” sau „Nu e greu să scrii”

      Desi pentru tine pare o misiune imposibila. Cu asa sustinatori ai liberalilor, incep sa am speranta. Eu sper ca PNL-ul sa o ia pe urmele PNTCD-ului. Si ei si Iohannis. O merita cu varf si indesat.

      Sau, naiba stie, poate ca esti un troll de la USR. Esti bun, daca e asa.

  46. Nu or sa intrebe nimic copiii.

  47. Atunci o mare gramada de oameni au iesit in strada impotriva sistemului. Intre timp sistemul a invins ajutat in principiu de neparticiparea masiva la vot. Prin lipsa de la vot, sistemul, dominat de PSD, nu numai ca si-a revenit, insa a incalecat Romania si mai mult, pentru ca, vrei nu vrei, asta este regula: nu votezi, inseamna ca esti de acord cu ce voteaza ceilalti, mergi in directia dictata de ceilalti. Multi dintre cei care au iesit in strada au luat calea strainatatii. Multi din Diaspora care-si doreau sa revina in tara nu vor sa mai auda de Romania dupa episodul „ma p..s pe Diaspora” si dupa gazare.

    Astazi sa iasa in strada cei care nu au mers la vot, daca nu sunt multumiti de ceea ce se intampla.

    Dincolo de asta, exista o singura diferenta, acum fata de atunci, si anume: PSD-ul nu mai are o retorica anti-occidentala ci una oarecum pro-occidentala. Dar … nu va mai dura mult nici asta. In scurt timp (4-5 ani) sunt sanse mari sa se instaureze autocratia gen Orban sau Erdogan si la noi. Trebuie doar sa apar omul „potrivit”, de la PSD bineinteles (Simionis e un bun candidat, dar mai sunt si altii).

  48. Nu mai există opoziție pentru că aceasta a fost dinamită de însuși liderul său!
    Nu USR a fost adevaratul catalizator al mișcărilor de stradă, cum se autointitula! Dacă era, ar fi fost și acum, ar fi avut și astăzi puterea de convingere iar piețele marilor orașe ar fi fost din nou în fierbere. Dacă Barna și ai lui ar fi fost arhitecții acelor mișcări civice, cu sau fără el, USR ar fi stat astăzi în fruntea mulțimilor. Stă? Nu. Mai mobilizează pe cineva? Nu. Se mai deranjează cineva să-i urmeze în vreun demers civic? Deloc.
    Să țineți minte: adevarata locomotivă, adevăratul și singurul miracol politic, de după 1989, a fost partidul PLUS. Torpilat mediatic de PSD, PNL, PRO România, ALDE și cel mai grav, sabotat pe furiș chiar de nevertebratul USR – „partenerul” de Alianță. Nu era zi în care vreun lider USR să nu trambițeze public cât de sus este partidul în preferințele electorale și cât de lipsit de relevanță este PLUS. Adevarul se vede acum și procentele de două cifre pe care le revendica odinioară „USR singur” au disparut. Da, liderul adevărat al opozitiei a fost PLUS condus de echipa lui Dacian Cioloș. Au cristalizat energia maselor, au aprins un licăr de speranță și lumea i-a urmat, în condițiile în care Dacian a fost linșat mediatic mai ceva decât fiii generalilor de securitate (ex: Oprescu, Geoană etc.) sau chiar ai torționarilor regimului Ceaușescu (ex: Rafila). De ce? Pentru simplul motiv că ar fi făcut armata nu știu unde sau ar fi din aceeași zonă cu nu știu cine.
    Cine l-a convins/împins/constrans pe Dacian Cioloș să arunce PLUS în brațele USR ar trebui să o clarifice public chiar domnia sa. Până atunci, REPER nu poate fi o alternativă atât timp cât echipa care conduce partidul este aproape aceeași cu cea care a „îngropat” PLUS. Cioclii copilului minune de ieri nu au cum să fie moașele pruncului de azi!

    • PLUS avea talentul de a asculta masele de oameni, conducea fără EGO, era un facilitator între vocea oamenilor si putere, deschis sa implice DEMOCRATIC experți din societatea civilă si votanții lor in conducerea partidului.

      Dar nu. USR a devenit secta lui Ghinea, “eminenta cenușie care conduce de facto partidul din umbra”, conducătorul egocentric si extremist care-l manipulează si pe Drula, devenit o marioneta fără sa realizeze, “condus” sa facă alegeri greșite si sa aducă partidul de la 19% la 8%, in ciuda faptului ca operează ca o întreprindere care primește gratis 9 milioane de euro pe an de la stat.
      Fondurile le încasează datorita membrilor lor si votanților lor, pe care ii ignora si ii fura pentru ca acei bani ii cheltuie 1. pe salariile lor, ale prietenilor si ale familiei (Drula si-a angajat pana si cumnata in partid), si 2. Pe inițiative diverse, fără sa se consulte cu membrii si votanții.

      Ghinea, aparat de un troll naiv mai sus cu scuza ca a scris PNRR-ul. Ok, dar NU i-a ieșit bine din prima.
      Dacă asculta de experții pe care i-a ignorat, PNRR-ul era finalizat corect si complet cu 40 de zile mai devte si astfel nu se mai risipeau milioane de euro pe cheltuieli cu salariile celor care scriau greșit planul si se învârteau in jurul cozii pentru ca nu erau experți de top in domeniul planurilor strategice si monitorizării performantei.
      Ghinea a ales ego-ul, secretizarea si sa căpușeze banul public prin facturari suplimentare nenecesare. Asa se întâmpla când esti mediocru si te consideri buricul pământului in probleme strategice naționale (plan național).

      De la restul partidelor nu am nicio pretențiile si speranța.
      Teparii ăștia de politicieni m-au adus in punctul in care acum am a juns sa vreau s-o văd pe Sosoaca Președinte:

      Sosoaca președinte – nu va mai permite niciunui investitor strain si profitor sa jefuiască România si sa fie ilegal privilegiat comparativ cu antreprenorii romani.

      Drula, din Executiv – nu va permite niciunui corupt mioritic sa căpușeze companiile de stat si banul public.

      Chiar dacă Sosoaca si Drula nu se vor înțelege, dacă fiecare își va face treaba pe bucățica lui, nu va fi rău. Totodata, va fi dezastruos dacă o parte va deține ambele puteri. Nu intru in detalii de ce.

    • Du-te ma cu propaganda ta pro-plus…
      Nu exista azi in Romania niciun partid care sa reprezinte cu adevarat ce doresc majoritatea oamenilor, sau macar o anumita parte, semnificativa, din ei. „Batalia” politica e complet sterila si falsa. Poti sa zici ca un ca.cat e mai maro, altu mai galben, unu mai tare si altu mai moale. Dar pana la urma tot ca.cat e si pute.
      Din pacate, asta este acum realitatea in Romania.

    • PLUS a facut fuziunea cu USR pentru ca in sondajele comandate majoritatea simpatizantilor ii vedeau impreuna. Cei de la PLUS cam banuiau ca fuziunea va esua. Am discutat la acel moment cu cativa dintre ei si cam asta mi-au spus. In principiu PLUS si USR au fuzionat pentru electorat.
      Si permitem sa nu fiu de acord cu tine. REPER este o alternativa, in momentul de fata, cea mai buna. Imediat dupa, USR, apoi la mare distanta celelalte partide. In realitatea, niciodata dupa revolutie nu au existat atatea alternative ca la alegerile anterioare sau ca la alegerile urmatoare. Dar trebuie sa stim si sa deschidem ochii, altfel, ambitiile, mofturile si egourile ne vor ingropa ca natiune.

    • „PLUS a facut fuziunea cu USR pentru ca in sondajele comandate majoritatea simpatizantilor ii vedeau impreuna”

      Eu as fi un pic mai cinic. PLUS a facut fuziunea pentru ca nu treceau singuri de 5%. In 2024 au sansa sa demonstreze ca pot face asta. Deocamdata nu apar in sondajele de opinie, sunt sub 2%.

  49. Sa spargem linistea pentru ce , pentru neo-marxismul gretos si dement impins cu forta de banii lui Soros?

  50. Ați descris motivul tăcerii aici:
    “societatea este măcinată de probleme și frici mai mari decât problemele interne ale unei guvernări: inflația, facturile la energie, războiul din Ucraina, criza sanitară din care abia am ieșit. Asta ocupă acum timpul oamenilor, pe lângă care lupta pentru justiție, democrație sau principii par un moft.”

    Așa este,, anxietatea este la nivel maxim pentru mulți romani, in afara de cei ~ 3 milioane privilegiati ilegal care voteaza cu aceeași mafie care fura de la 16 miloane de romani ca sa-si îmbogățească familionul si clientela politica.

    Mizeriile care se întâmpla acum sunt documentate pe categorii, stați liniștiti. Sa se mai liniștească apele si ticăloșii vor răspunde in fata instanței.

    • Verişoară dr. D.R.? ca cetațean lambda cacofonic stilul dvs inconfundabil aîmi aminteşte de alte comentarii ale cuiva mai vechi pe sait. La o adică tot ăia suntem aic8 de la lansarea ziarului si hăt-pâna- ziliuțele noastre.Rotația cadrelor in partide, roțatia numelor pe forumuri? Trăiți bine în zone calde si foarte calde!

  51. Euglenă,
    Doar la marele miting al lui Dragnea s-a oferit masă și transport pentru votanții cu 4 clase și pe ajutoare sociale ai PSD-ului.
    La mitingurile anti Psd nu avea nimeni nevoie de masă și cazare, au fost oameni care o duc decent sau binișor sau foarte bine. Nu despre bani e vorba, ci despre p.r.in.cip.ii ! Nu ai cum să înțelegi.

  52. Eugene, pe aici toata lumea stie cat te duce cortexu’… De cand nu te-a mai vazut mama ta?

  53. @Eugen,
    Ai uitat de Soros și de cei 20 de lei de patruped și 50 de lei de biped…! Să nu se mai intâmple..!
    PS. In altă ordine de idei: ai făcut și tu rost de un „rubiniu” de soi? Că PL. Sect.1 e tare însetată și dispusă totodată să povestească cum într-o noapte de vară din 2020, dar și în una din 2016, la indicațiile unui tip grizonant, in ochi cu luciri de diamant …

  54. Nu vreau sa dezamagesc pe nimeni, dar trebuie priceput ca doar cu alegeri anticipate se mai poate face CEVA, iar prima tinta este Terminatorul Romaniei .

  55. & Doamna Alina Pippidi spunea că dumneaiei era cea mai bună organizatoare de manifestații libere când erau manifestațiile organizate de dumneaiei, ? Când au mai organizat și alții manifestații doamna Alina Pippidi spunea că nu înțelegea de unde au apărut și ăia și că nu era convinsă că manifestațiile care nu erau organizate de dumneaiei erau și liber organizate, ?

  56. Lipsă de reacție are o explicație simplă: s-au dat pomeni electorale. Vouchere, cartele de alimente, bani pt așa zisele inegalități din sistemul de pensii și salarizare, bani de încălzire, bani pentru….dar pt ce nu s-a dat? Indexări diferite are pensiilor, că tb sa fim egali la venituri că toți avem aceeași pregătire și am lucrat in același loc.
    Cum să iasă lumea în stradă dacă psd/pnl a dat, a băgat în straiță?
    Că așa zicea o cunoștință – „eu tot cu ăștia votez, că ăștia mi-au dat, ei mi-au băgat în straiță, restul vor doar să taie și să ne pună să muncim”.

    • Cred ca traiesti in pestera lui ALi-Baba si vezi numai bogatii in fata ochilor. Sau poate ca esti un bugetar aflat in vreun consiliu de administratie.

      In mediul privat, situatia a albastra. Cresterile salariale sunt mult sub inflatie, In anumite domenii incepe sa se discute de faliment (constructii) sau de concedieri importante (IT). Ratele bancare a aproximativ 800.000 de familii au explodat. La fel facturile la utilitati.

      Nu situatia financiara nemaipomenita tine oamenii in casa. Si faptul ca oamenii au cam obosit din diverse motive.

      A, inca ceva: sunt doua grupuri complet diferite. Aia care se bucura ca le da PSD-ul niste firmituri de pomana „in straiță” si aia care au iesit la proteste cativa ani.

  57. Pentru ca ne scoteau in strada serviciile,acum băieții sunt la butoane ,nu mai au interese. Iohanis și ciolacii sunt cuminți și agreați ,Dragnea nu era .

  58. ca in 2017 nu se mai poate . partial, aur a fost construit si pentru a compromite orice incercare de manifestare de strada de genul acela: se lipesc instantaneu de orice manifestare si simpla lor prezenta impute locul. o treaba foarte dibace

    • Ai mare dreptate. Aur e nelipsit din a se insinua în orice mișcare și nu face decât să o compromită. Un partid toxic de care nu aveam nevoie.

  59. Autorul instiga la revolte sociale ca ultima soluție. Destabilizarea tarii nu este o soluție pentru Europa, ci eventual pentru Putin.

  60. Se pare că mutarea lui kaun iohannis de a se uni PNL cu PSD a dus la o mare dezamăgire care s-au transformat într-o lehamite fara sfârșit. Lumea a rămas perplexă de atunci și nu își mai revine. Nu știu ce o mai poate urni din această letargie care ne duce spre dezastru.

  61. Un articol foarte bun. Exact asta simt si eu, dar nu știu cum aș putea face o schimbare.

  62. Un articol bun pentru naivitatea noastră.

  63. @ Care nu au luat de la PSD-PNL au luat de la Soroș ,care primește și de la PSD-PNL, ?

  64. Societatea românească de azi e caz-școală de banalizare a răului,de aici tăcerea.

  65. In cazul meu, sunt mahnit. Am protestat in 17, de la inceput si inclusiv dupa ce s-au ‘comercializat’ protestele cu slogane pe caldiri si cu lanterne romantic aprinse la chemare, cand unii s-au autoproclamat lideri, si cand PNL s-a urcat cu elefantii pe val si Iohannis mai dadea PSD cate o sansa. Au tras cu gaze in noi. Apoi la alegeri majoritatea Romanilor tot PSD – PNL au votat, nu a durat mult pana USL a preluat puterea, partidul alternativ nascut din civili a scazut sub partidul de xonofobi, si azi ne gasim intr-o situatia posibil mai grava decat in epoca Dragnea, totul pentru ce s-a iesit in strada a fost deturnat. Sa mai ies la proteste?

  66. bravo Eugene, sluga mea isteata

  67. „Democrația oferă numeroase instrumente de a trage la răspundere puterea”

    Tristul adevăr este că nicunul din exemplele menționate de dvs. nu funcționează. Din păcate oamenii obișnuiți nu prea pot face mare lucru.

  68. Altul cu vise conspirationiste

    Explica tu cu detalii cum au putut serviciile sa scoata 300.000 de bucuresteni in strada in iarna lui 2017. Hai, ca te vad cu imaginatie. Cum au procedat? Zi-ne si noua. Aveau lista lor si i-au activat? Le-au trimis peste noapte cate 1000 de euro in cont? I-au santajat simultan pe toti 300.000 de oameni cu dovezi compromitatoare si i-au scos in strada?

    Hai, Criostoiule, zi cum s-a intamplat.

  69. Sa spargem linistea cu „picamarul”,fiindca
    politicienii sunt cu dintii înfipti in ciolan si nu mai „latră”(e mijloc de mandat).Doar „hoardele”de hauristi n-au astampar,pentru ca trebuie sa fure voturile naivilor,care nu voteaza USL-ul,asigurand în felul acesta linistea la guvernare al acestuia(USL),pentru mandatul urmator.Pe aici(G4Media),acestia s-au deghizat în virtuosi continuatori USR PLUS,care vor sa se strecoare ca sarpele la sanul alegatorului dezorientat de confuzia care sufocă astazi spiritul civic.
    Si daca tot veni vorba de PLUS,ar trebui sa ne aducem aminte de chinurile in care acesta s-a nascut.A trebuit sa se deghizeze pentru a iesi din tribunal,cat decat la timp,altfel urma sa fie blocat,prin termene succesive,tocmai pentru a nu fi in masură sa intre in campania electorală.Nici un alt partid nu a patit asa ceva.De aceea reprezentantii lui ar trebui sa fie cei mai credibili în ochii opiniei publice.

  70. Ai ajuns la vorbele marelui Severin: „daca toti fura, inseamna ca nimeni nu fura. Trebuie sa schimbam legile ca sa ne adaptam realitatii”

    Cum bine zici, absolut toata planeta fura. Coruptia e peste tot absolut la fel. Nu se poate face nimic impotriva ei, nu se poate nici macar reduce fenomenul la limite rezonabile.

    Asa ca stati dracului la locurile voastre cand vedeti tzeapa de sute de milioane din banii publici la UNIFARM, ROMARM, la achiziile de BMW-uri de la prietului lui Iohannis sau la cedarea gratuita a unor terenuri de zeci de ha din nordul Bucurestiului prin votul majoritatii parlamentare.

    E firesc, e omenesc, toate lumea o face, nu va agitati. Vedeti-va de viata voastra, ca nu sunt banii vostri la mijloc. Sunt banii statului, adica ai nimanui.

  71. „@Silicon, tu chiar ești pro.st, băi băiatule. Ce să-i explici unui om lipsit de imaginație și logică. Tu ești o legumă. ”

    Argumentele tale pline de logica si eleganta ma impresioneaza pana la lacrimi. Asta e tot ce poti? Hai, sanatate.

  72. Felicitari pentru material! Sunteti o voce exemplara in presa romaneasca!

  73. Aveți probleme cu comentariul meu ? Vi se pare , neiertător și sumbru ? V-am înșirat două cauze pentru lehamitea omului de rând. Ele sunt reale, dar nu unice, nu ar fi ( fost ) inutil să le prezentați. Păcat. Credeam că opinia e liberă, măcar aici.

    • G4media cenzureaza cuvinte sau grupuri de litere, nu opinii.

    • Erau niste grupuri de litere nevinovate : psd, pnl, usr, aur.
      Nu cunosc lista cuvintelor tabu la G4 si drept să spun, mă doare în cot de ele.
      Nu folosesc un limbaj suburban. Dar se pare că ceva a durut, mai mult, decăt o ocară. Am folosit cuvintele : obscurantism, concordie, infantil, „un fel de frontul salvării”, lichele…cuvinte banale.
      A , puteam sa folosesc expresia cea mai nimerită : state & regulatory capture.

  74. antiUSL,un cuvant sau un grup de litere pot sa genereze procese de judecată.

  75. tot e bine ca mai scriu oamenii pe forumuri,probabil in asteptarea primaverii…in rest totul e putred in tarisoara aia unde alde ciciu se-mprumuta la dobinzi aiuritoare,ciolacu agita apele,bode s-a dat la fund…oamenii au impresia ,pe bune ca se-nteleg din moment ce s-au casatorit ,nu?

  76. Asa si s-au adunat parintii din tarisoara noastra in Piata Victoriei sa pr.otesteze nu stiu exact pentru ce? Sau si-au dat si ei seama ca iesind in strada in trecut i-au ajutat pe altii sa ajunga la pu.tere ca sa-si poata vedea si altii de vietile lor personale, nu numai cei din trecut si urmandu-le exemplul, isi vad si ei de treburile lor personale?

  77. Vere Dane? Am spart liniştea cu un fragment din gândirea personală! Noaptea minții naşte ziua iameni-dulap. Vorba baciului meu Ion al Glanetaşului din Vălenii de Vale.
    Am mai scris ceva dar am uitat!

  78. Momentul 2017 este unul rusinos!

    o suta, doua sute, trei sute de mii de bucuresteni au iesit in strada sa strige *vrem inchisori*!

    daca in decembrie 1989 tinerii strigau *vom muri, dar vom fi liberi!*, studentii de la arhitectura au afisat o lozinca * nu aveti bani de inchisoare, facem gratis proiectare!*. La o asemenea comparatie mintea iti sta pe loc.

    modernitatea are ca simbol caderea in 14 iulie 1789 a inchisorii Bastilia, consemnandu-se astfel intrarea *libertatii* intre valorile fundamentale ale civilizatiei europene. Dupa mai bine de doua secole, elita bucuresteana cerea mersul inapoi, miza fiind Dragnea, marele, uriasul Istoriei, pre numele sau Dragnea.

  79. & ,,Mâncătorul de libelule – Nichita Stănescu” , ?