Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat – la finalul summit-ului de la Ankara – despre speculațiile apărute în unele publicații, cum că în vizita sa neanunțată de la Cluj Napoca – ar fi avut o întâlnire privată cu afaceristul Sacha Dragic.
„Nu m-am dus să mă întâlnesc cu Sacha Dragic. Am fost invitat la Techsylvania, care e un eveniment care aduce investitori din zona tehnologică din toată lumea”, a spus Nicușor Dan. Acesta a lăsat să se înțeleagă că avea invitație în cadrul evenimentului, subliniind că dacă nu era „criza politică”, ar fi participat la mai multe evenimente în cadrul conferințe de tehnologie de la Cluj.
„Mă duceam la mai multe evenimente în cadrul acestui form de afaceri, dacă nu era criza politică. La cina pe care o cunoașteți au fost prezenți 10-12 oameni, din cei care au participat la eveniment, care au avut curiozitatea să discute cu președintele României despre oportunități de afaceri din România”, a comentat Nicușor Dan.
Chestionat ce părere are despre jocurile de noroc – afaceri cu care Sacha Dragic se identifică – șeful statului a subliniat că „e o întrebare cu multe nuanțe” și că dezbaterea ar trebui să o avem în societate, respectiv dacă e legal, ilegal, de la ce vârstă, cum sunt promovate jocurile de noroc, între care ore, cărui public etc.
Trebuie subliniat că afaceristul Sacha Dragic, fondatorul grupului Super Technologies, s-ar afla și în spatele evenimentului Techsylvania, eveniment organizat anual la Cluj Napoca. Conform surselor G4Media, Nicușor Dan avea invitația de a participa în cadrul unor dezbateri, însă a ales să participe doar la cină cu o parte dintre afaceriștii din industria tehnologiei care au venit la eveniment, cu o seară înainte de a se deplasa la summit-ul Flancului Estic din Polonia.
Nicușor Dan a ajuns la Cluj Napoca în seara de 25 iunie, după ce a plecat de la recepția oferită de Ambasada SUA. Oricum, la cina desfășurată în localul DaPino – amplasat într-o zonă pietonală a municipiului Cluj Napoca, în vecinătatea Universității Babeș-Bolyai – președintele României a zăbovit puțin peste o oră, mai mult timp petrecând în afara localului, într-o baie de mulțime, discutând/pozând neobosit cu trecătorii și cu jurnaliștii. Vezi mai mult AICI