Home » Articole » Câteva zeci de magistrați vor despăgubiri de la stat pentru că „au pierdut șansa de câștiguri materiale” / Magistrații cer în total 5,5 milioane de lei după ce nu au mai fost numiți în birouri electorale de circumscripție înaintea alegerilor din 2024 și 2025

Câteva zeci de magistrați vor despăgubiri de la stat pentru că „au pierdut șansa de câștiguri materiale” / Magistrații cer în total 5,5 milioane de lei după ce nu au mai fost numiți în birouri electorale de circumscripție înaintea alegerilor din 2024 și 2025

579
Câteva zeci de magistrați vor despăgubiri de la stat pentru că „au pierdut șansa de câștiguri materiale” / Magistrații cer în total 5,5 milioane de lei după ce nu au mai fost numiți în birouri electorale de circumscripție înaintea alegerilor din 2024 și 2025
sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Ascultă articolul

Statul român a fost chemat în judecată de câteva zeci de magistrați, din mai multe județe, după ce aceștia nu au mai fost numiți în birourile electorale de circumscripție în urma unor decizii ale Biroului Electoral Central. Magistrații reclamă că „au pierdut șansa de câștiguri materiale”, conform unor documente analizate de G4Media. Sunt 37 de procese pe rol iar cuantumul total al despăgubirilor solicitate este 5,5 milioane de lei.

- articolul continuă mai jos -

‘Reclamanții (…) au contestat hotărârile Biroului Electoral Central prin care au fost desființate birouri electorale de circumscripție în mai multe județe – vorbim aici de campaniile din 2024-2025 – și s-a dispus prin hotărâre de Birou Electoral Central reluarea operațiunii de desemnare a președinților și locțiitorilor acestor birouri electorale. La reluarea procedurii de desemnare, persoanele respective nu au mai fost nominalizate. Și, ca urmare, au înțeles că trebuie să dea în judecată statul român’, a spus Țuțuianu

Președintele Autorității Electorale Permanente(AEP), Adrian Țuțuianu, a explicat de unde a plecat conflictul.

„’Reclamanții (…) au contestat hotărârile Biroului Electoral Central prin care au fost desființate birouri electorale de circumscripție în mai multe județe – vorbim aici de campaniile din 2024-2025 – și s-a dispus prin hotărâre de Birou Electoral Central reluarea operațiunii de desemnare a președinților și locțiitorilor acestor birouri electorale. La reluarea procedurii de desemnare, persoanele respective nu au mai fost nominalizate. Și, ca urmare, au înțeles că trebuie să dea în judecată statul român’, a spus Țuțuianu, în conferința de presă de marți, citat de Agerpres.

Magistrații au chemat în judecată AEP sub pretextul că ar fi continuator de drept al Biroului Electoral Central, dar și Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne, Guvernul, prefecții sau alte instituții ale statului român, a explicat Țuțuianu.

Toți au solicitat același lucru: acordarea drepturilor bănești pentru care „au pierdut șansa” de a le câștiga.

  • indemnizație pe zi de activitate
  • plata unei diurne de 2% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară
  • plata de dobânzi penalizatoare
  • plata de cheltuieli de judecată 
  • actualizarea acestor sume cu rata inflației. 

Procesele sunt pe rol, iar unele au deja soluții pe fond. Care nu sunt, însă, identice.

O curte zice una, altă curte zice alta

Pe 22 aprilie 2024, judecătoarea Adina Manolescu a dat în judecată AEP, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Prefectura Argeș, Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne.

Magistratul reclama că după ce a fost desemnată pe 15 aprilie 2024 președinte al Biroului Electoral de Circumscripție Băiculești, Biroul Electoral Central a anulat procedurile de desemnare. Curtea de Apel Pitești și Înalta Curte au stabilit definitiv că hotărârile BEC au fost parțial nelegale.

Doar că, între timp, alegerile s-au desfășurat, iar ea nu a mai putut fi repusă în funcție.

Judecătoarea a contestat decizia Biroului Electoral Central și a cerut despăgubiri pentru banii pe care i-ar fi câștigat dacă și-ar fi exercitat mandatul în biroul electoral. 

Curtea de Apel Ploiești i-a dat câștig de cauză și a stabilit că Statul Român prin Ministerul Finanțelor răspunde patrimonial pentru prejudiciul produs.

Instanța i-a acordat 14.553 lei despăgubiri, plus diurnă, inflație, dobândă și 300 lei cheltuieli de judecată, considerând că a pierdut o șansă reală și serioasă de a obține aceste venituri.  Decizia poate fi atacată cu recurs.

În alt colț de țară, la Alba Iulia, trei procurori – Rareș Titilincu, Dan Ciornei și Andra Maria Papp-Todea – au cerut același lucru instanței de la Curtea de Apel. Și ei au considerat că „au pierdut șansa” câștigurilor materiale după ce nu au mai fost nominalizați în birouri electorale de circumscripție, și au cerut despăgubiri de 21.700 de lei fiecare, reprezentând indemnizația electorală, diurna de 2% pe zi, dobânzi, actualizarea cu inflația și cheltuieli de judecată.

Curtea a decis că Biroul Electoral Central nu mai avea capacitate procesuală, deoarece își încetase activitatea după validarea rezultatelor alegerilor, Guvernul, MAI, Instituția Prefectului și AEP nu aveau calitate procesuală pasivă deoarece nu au emis actele administrative considerate nelegale iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu poate răspunde într-un litigiu de contencios administrativ doar pentru că reprezintă statul. 

Prin urmare, judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au respins acțiunea față de toți pârâții.

Nici această decizie nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs.

AEP cere lămuriri la Consiliul Superior al Magistraturii

Președintele AEP, Adrian Țuțuianu spune că a cerut conducerii CSM o întâlnire pentru a clarifica aspecte legislative esențiale ca astfel de situații să nu se mai repete la următoarele alegeri.

„În cazul a 24 de dosare soluționate la fond s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a AEP, iar în alte cinci dosare instanțele au apreciat că AEP are calitate procesuală pasivă în cauză”, a declarat Adrian Țuțuianu.

„Partea bună pentru AEP este că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu avem calitate procesuală pasivă în aceste cauze. Patru dosare aflate în fond sunt în curs de soluționare, sunt în faza de administrare a probelor și două dosare soluționate inițial în defavoarea AEP, câștigate ulterior în recurs. Faptul că AEP a invocat o excepție și a fost admisă nu înseamnă că n-ar putea răspunde statul român. Știți foarte bine, statul român răspunde prin Ministerul Finanțelor. Vom vedea care va fi finalul acestor procese”, a mai spus președintele AEP. 

Ce bani mai cer magistrații de la stat – 5,2 miliarde de lei

După procese întinse pe ani de zile, în care au magistrații au câștigat pe banda rulantă diferențe salariale de miliarde de lei rezultate din modul de calcul al indemnizațiilor, miza este acum alta – plata integrală a sumelor deja câștigate prin hotărâri judecătorești definitive.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis, la întocmirea bugetului de stat, să mute banii de la drepturile salariale ale magistraților la ajutoarele sociale pentru pensionari și plățile restante ale administrațiilor locale 

Speța a declanșat un conflict de proporții între Guvern și sistemul judiciar. 

Înalta Curte de Casație și Justiție a dar în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor și a solicitat nu doar plata restanțelor, ci și acordarea dobânzii legale și actualizarea sumelor cu indicele inflației, pentru a compensa perioada în care drepturile nu au fost achitate. În total, 5,2 miliarde de lei.

Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Înaltei Curți încă de la primul termen de judecată, iar apelul va fi judecat chiar de Înalta Curte. 

Pe 6 iulie, premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că  a anunțat că a sesizat CCR pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte. ”Instanța perturbă direct echilibrul bugetar național, act ce reprezintă o ingerință directă în autoritatea executivă a statului”, a declarat el. Vezi aici mai multe detalii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole