G4Media.ro

Soţia premierului spaniol, vizată de o anchetă pentru corupţie

Sursa foto: European Council

Soţia premierului spaniol, vizată de o anchetă pentru corupţie

Un tribunal spaniol a anunţat miercuri declanşarea unei anchete preliminare ce o vizează pe soţia prim-ministrului Pedro Sanchez, Begona Gomez, pentru „trafic de influenţă” şi „corupţie”, după o plângere depusă de un colectiv anticorupţie considerat apropiat de extrema dreaptă, informează AFP, transmite Agerpres.

Această anchetă „la adresa dnei Begona Gomez” pentru „presupuse fapte de trafic de influenţă şi de corupţie” a fost declanşată pe 16 aprilie, după o plângere a asociaţiei „Manos limpias” (Mâini curate), a anunţat tribunalul superior de justiţie de la Madrid, într-un comunicat.

Potrivit media online El Confidencial, care a dezvăluit informaţia, această anchetă preliminară vizează legăturile dintre Begona Gomez şi companii private care au primit ajutoare publice în timpul crizei de COVID-19 sau au semnat contracte cu statul în timp ce soţul său era şef al guvernului.

Anchetatorii se interesează în special de legăturile cu grupul spaniol de turism Globalia, proprietar al companiei aviatice Air Europa, într-un moment în care aceasta din urmă se afla în negocieri cu guvernul spaniol pentru a obţine ajutoare în faţa prăbuşirii dramatice a traficului aerian provocată de criza sanitară.

La acea dată, Begona Gomez conducea IE Africa Center, o fundaţie afiliată şcolii de comerţ madrilene IE University, post pe care l-a părăsit în 2022.

Potrivit El Confidencial, IE Africa Center „a semnat un acord de sponsorizare cu Globalia în 2020”, iar Begona Gomez ar fi participat la „o reuniune privată cu directorul general al acesteia, Javier Hidalgo, în timp ce Globalia negocia cu guvernul planul său de salvare în valoare de mai multe milioane de euro”.

Acest plan a permis alocarea a 475 de milioane de euro pentru Air Europa în noiembrie 2020.

Întrebat miercuri în Parlament asupra acestui dosar, Pedro Sanchez a dat asigurări că are încredere în justiţie. „După o zi ca cea de azi, după informaţiile pe care le-am auzit, în pofida a orice, eu continui să cred în justiţia ţării mele”, a dat asigurări liderul spaniol socialist.

După primele dezvăluiri ale presei asupra acestui dosar, dreapta spaniolă şi-a înmulţit atacurile împotriva premierului Sanchez.

Anunţul declanşării acestei anchete „este suficient de important pentru ca şeful guvernului să dea explicaţii spaniolilor”, a declarat miercuri în faţa presei Eser Munoz, o membră a conducerii Partidului Popular (PP, dreapta).

Manos limpias, colectiv fondat în 1995, a fost în ultimii ani la originea mai multor anchete judiciare şi parte civilă în numeroase procese pentru afaceri de corupţie.

Acest colectiv este considerat a fi apropiat extremei drepte, în special din cauza personalităţii secretarului său general Miguel Bernad, fost responsabil al partidului Frente Nacional, dizolvat în 1993.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...