
Sindicaliştii din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică se alătură protestelor din învățământul preuniversitar
Sindicatul salariaţilor din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” afirmă că este solidar cu profesorii, elevii, studenţii şi părinţii care protestează, începând cu luna iulie, împotriva Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, şi precizează că pe 8 septembrie se alătură protestului organizat de sindicatele din educaţie, susţinându-le revendicările şi retragerea de „urgenţă a măsurilor de austeritate în educaţie”, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Sindicatul afirmă, într-un comunicat remis luni presei, că începând cu luna septembrie intră în grevă japoneză, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu.
„Pentru o educaţie de calitate, pentru susţinerea unui nivel de finanţare care să nu fie sub media europeană, pentru accesul tuturor copiilor la sistemul educaţional, pentru recâştigarea demnităţii statutului profesional al cadrelor didactice, ne alăturăm protestelor actuale şi suntem solidari cu revendicările din mediul preuniversitar şi cu cele ale studenţilor şi studentelor din întreaga ţară”, afirmă sindicaliştii.
În opinia acestora, măsurile propuse au efecte „distructive” şi asupra mediului universitar, mai precis asupra stabilităţii financiare a studenţilor, prin scăderea fondului de burse cu aproximativ 40%, şi, implicit, prin diminuarea numărului de beneficiari.
„Actualele măsuri nu fac decât să accentueze şi mai mult toate aceste deficienţe şi să contribuie la distrugerea educaţiei publice. Mărirea normei cadrelor didactice din mediul preuniversitar – de la 18 la 20 de ore – contribuie la diminuarea calităţii procesului educaţional, la dispariţia unor catedre, la eliminarea suplinitorilor, şi, automat, la scăderea salarizării. Toate acestea au consecinţe asupra bunei pregătiri a elevilor, care nu vor mai beneficia de sprijinul de care au nevoie”, se arată în comunicat.
De asemenea, susţin sindicaliştii, prevederea privind majorarea efectivelor de elevi, preşcolari şi/sau antepreşcolari este „în defavoarea” calităţii actului educaţional, contribuind la scăderea intervalului de timp alocat atenţiei acordate fiecărui elev în parte şi evaluării corespunzătoare a competenţelor dobândite.
„Reducerea tarifului la plata cu ora la un nivel mult inferior celui care s-a aplicat 28 de ani (de la data intrării în vigoare a Legii nr. 28/1997 privind Statutul personalului didactic şi până în prezent) reduce din calitatea actului educaţional şi agravează precarizarea sporită a cadrelor didactice. O sumă de 22 de lei pentru plata cu ora va duce la deficit de personal şi la migraţia profesorilor spre alte domenii, în contextul în care sunt materii unde există deja o criză de profesori calificaţi. Comasarea şcolilor care nu au 500 de elevi, în unităţi mai mari, cu personalitate juridică, afectează şcolile din mediul rural şi adânceşte absenteismul, abandonul şcolar, lipsa de echitate şi acces garantat la educaţie”, afirmă sursa citată.
Potrivit sindicaliştilor, aşa cum este structurată în acest moment, Legea nr. 141/2025 „contribuie la falimentul educaţiei publice”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.