inceput an scolar

Încă o zi liberă aprobată, pentru părinţi în prima zi de școală / Proiectul a fost adoptat tacit la Senat

08 dec.
6576
Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului şcolar pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial drept zi liberă pentru părinţi, transmite Agerpres.Termenul pentru dezbatere şi vot s-a împlinit la data de 3 decembrie, iar proiectul este considerat adoptat tacit.„Se acordă zi liberă pentru părinţi, aşa cum sunt ei definiţi […]
Încă o zi liberă aprobată, pentru părinţi în prima zi de școală / Proiectul a fost adoptat tacit la Senat

Sindicaliştii din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică se alătură protestelor din învățământul preuniversitar

01 sept. 1
Sindicatul salariaţilor din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” afirmă că este solidar cu profesorii, elevii, studenţii şi părinţii care protestează, începând cu luna iulie, împotriva Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, şi precizează că pe 8 septembrie se alătură protestului organizat de sindicatele din educaţie, susţinându-le revendicările şi retragerea de […]
Sindicaliştii din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică se alătură protestelor din învățământul preuniversitar

BREAKING Lider de sindicat, după ședința Consiliului Economic și Social: Sistemul educațional va fi bulversat în anul şcolar viitor, pentru că vor exista proteste continue / Nu vom sta cu mâinile în sân / Aşteptăm 30.000 de oameni la protestul din prima zi de şcoală

29 aug. 4
Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a declarat, vineri, după şedinţa Consiliului Economic şi Social, care trebuie să dea aviz pe pachetul doi de măsuri fiscale, că i-a transmis clar premierului Ilie Bolojan că cel mai lovit domeniu este sistemul educaţional și sindicatele nu vor sta cu mâinile în sân, iar întreg […]
BREAKING Lider de sindicat, după ședința Consiliului Economic și Social: Sistemul educațional va fi bulversat în anul şcolar viitor, pentru că vor exista proteste continue / Nu vom sta cu mâinile în sân / Aşteptăm 30.000 de oameni la protestul din prima zi de şcoală

Început de an şcolar fără fete pentru al treilea an consecutiv în Afganistan

20 mart.
Începutul noului an şcolar a avut loc miercuri dimineaţă în Afganistan, al treilea fără fete în învăţământul secundar, de unde ele au fost interzise de autorităţile talibane, relatează AFP, transmite Agerpres. Ministerul Educaţiei a anunţat marţi că începutul anului şcolar pentru şcolile primare şi secundare va avea loc miercuri, prima zi a anului calendaristic afgan. […]
Început de an şcolar fără fete pentru al treilea an consecutiv în Afganistan

Ministrul Deca: Trăiesc emoţia acestui început de an şcolar în două ipostaze, de mamă şi de ministru al Educaţiei. Şcoala este locul creşterii copiilor noştri

10 sept. 2
Ministrul Educaţiei Ligia Deca a precizat că trăieşte emoţia începutului anului şcolar în două ipostaze, cea de mamă şi de ministru. „Şcoala este locul creşterii copiilor noştri, al descoperirii, al învăţării şi al prieteniei. Împreună, şcoală şi familie, prin comunicare onestă şi sprijin reciproc, vom creşte viitori adulţi responsabili, demni, empatici şi pregătiţi să facă […]
Ministrul Deca: Trăiesc emoţia acestui început de an şcolar în două ipostaze, de mamă şi de ministru al Educaţiei. Şcoala este locul creşterii copiilor noştri

Mai bine la mare decât la școală. Mii de copii au petrecut prima zi de școală la plajă, nu în sălile de curs

05 sept. 12
Mulți copii au lipsit de la festivitățile de deschidere a noului an școlar, dar s-au bucurat de soare, nisip si o baie în mare. Vacanța micuților a fost prelungită chiar de părinți, care au vrut să profite de ofertele speciale de început de septembrie, relatează TVR. Pe malul mării au petrecut mii de copii începutul […]
Mai bine la mare decât la școală. Mii de copii au petrecut prima zi de școală la plajă, nu în sălile de curs

Spaţii insuficiente pentru organizarea cursurilor la clasele primare doar dimineaţa, în cele mai aglomerate școli din Timişoara

18 aug. 1
În noul an şcolar, cel puţin opt unităţi şcolare din Timişoara vor fi obligate să aducă sute de elevi din clasele primare la cursuri şi după-amiaza, întrucât spaţiile în şcolile cele mai căutate de părinţi sunt insuficiente, a declarat, joi, inspectorul şcolar general adjunct Cosmin Hogea, citat de Agerpres. „Cele mai aglomerate unităţi de învăţământ […]
Spaţii insuficiente pentru organizarea cursurilor la clasele primare doar dimineaţa, în cele mai aglomerate școli din Timişoara

Masca nu va fi obligatorie în școli, în niciun caz, spune prefectul Capitalei, Toni Greblă / Nu vor fi impuse măsuri sanitare pentru începerea anului școlar, în contextul creșterii numărului de cazuri COVID

18 aug. 3
În condițiile în care cazurile de îmbolnăviri de Covid-19 se înmulțesc în ultima perioadă, prefectul Capitalei, Toni Greblă, a dat asigurări că masca nu va fi obligatorie în școli, și nici nu vor fi luate măsuri sanitare speciale. Prefectul s-a întâlnit miercuri cu secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion, la ISMB, pentru a […]
Masca nu va fi obligatorie în școli, în niciun caz, spune prefectul Capitalei, Toni Greblă / Nu vor fi impuse măsuri sanitare pentru începerea anului școlar, în contextul creșterii numărului de cazuri COVID

Prahova: 50 de clădiri ale unităţilor de învăţământ din judeţ nu au autorizaţie de securitate la incendiu

17 aug. 2
La nivelul judeţului Prahova 50 de clădiri ale unităţilor de învăţământ nu au autorizaţie de securitate la incendiu, se arată într-un comunicat al Prefecturii remis, miercuri, Agerpres. „Din evidenţele actuale, la nivelul judeţului Prahova nu deţin încă autorizaţie de securitate la incendiu un număr de 50 clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ, după specificul […]
Prahova: 50 de clădiri ale unităţilor de învăţământ din judeţ nu au autorizaţie de securitate la incendiu

Arafat: Întoarcerea la școală este planificată în condiții de normalitate

05 aug. 1
Elevii se vor întoarce la școală fizic pe 13 septembrie, cel puțin așa este în plan la momentul acesta, a anunțat secretarul de stat Raed Arafat, în conferința de presă de la Guvern care a avut loc astăzi, după ședința Executivului. Mai jos, declarațiile lui Raed Arafat pe tema începutului noului an școlar: La acest […]
Arafat: Întoarcerea la școală este planificată în condiții de normalitate

Apel comun al mai multor organizații din educație, care cer un număr mai mare de zile de școală decât cele 165 din acest an școlar, programe remediale în vară și reînceperea școlii de la 1 septembrie

31 mart.
Mai multe organizații ale elevilor, ale părinților și din sistemul de educație au lansat, miercuri, un apel prin care solicită autorităților să ia măsuri pentru a garanta un număr minim de zile de școală într-un an calendaristic. Ele vor ca “România să nu mai aibă cel mai comprimat an școlar din Uniunea Europeană” și atrag […]
Apel comun al mai multor organizații din educație, care cer un număr mai mare de zile de școală decât cele 165 din acest an școlar, programe remediale în vară și reînceperea școlii de la 1 septembrie

Monica Anisie: Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar este în concediu de odihnă pentru a putea desfășura alte activități, având în vedere că suntem în campanie electorală/106 cadre didactice spitalizate și 293 în carantină

13 sept. 20
În total, 106 cadre didactice sunt spitalizate și 293 se află în carantină cu o zi înaintea începerii școlii, a declarat în această seară ministrul Educației Monica Anisie. Întrebată unde este secretarul de stat pentru preuniversitar, Monisa Anisie a răspuns: „Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar este în concediu de odihnă în acest moment (…) […]
Monica Anisie: Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar este în concediu de odihnă pentru a putea desfășura alte activități, având în vedere că suntem în campanie electorală/106 cadre didactice spitalizate și 293 în carantină

PNL București: Mai multe școli din Capitală sunt în șantier, elevii sunt mutați în altele, iar 170 de clădiri sunt cu risc seismic

09 sept. 1
Critici dure la adresa primăriilor de sectoare și Generală din Capitală, potrivit unui comunicat  al organizației de București a Partidului Național Liberal. „În ultimele zile s-au făcut o serie de cârpeli superficiale pentru a putea deschide școlile la data de 9 septembrie”, susțin liberalii. În document sunt date exemple de coli care nu vor putea deschide […]
PNL București: Mai multe școli din Capitală sunt în șantier, elevii sunt mutați în altele, iar 170 de clădiri sunt cu risc seismic