Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Candidatul partidului extremist AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a susținut, luni seara, într-un interviu la Digi24, că s-a aflat în Viena în dimineața zilei de luni, la câteva ore după câștigarea primului tur, pentru realizarea unor materiale de campanie și pentru întrevederi cu politicieni europeni de renume. Simion susține că în curând o să apară poza, care face parte din strategia de campanie. Turnul Sfatului a relatat luni că George Simion a fost surprin, luni dimineața, de un cititor, mâncând un sandviș, în așteptarea zborului spre Sibiu.
Redăm mai jos cele mai relevante declarații la Digi24:
Context
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor a transmis luni că George Simion a făcut ”materiale de campanie” cu ”politicieni europeni de renume în prima parte a zilei”, fără a confirma însă oficial prezența acestuia la Viena.
”Domnul președinte George Simion a realizat mai multe materiale de campanie (poze, clipuri video), pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu politicieni europeni de renume în prima parte a zilei.
Susținerea pentru George Simion va veni între cele două tururi de la marea majoritate a partidelor patriotice, suveranitate și conservatoare din Uniunea Europeană”, a transmis Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor.
S-a dus la Viena să-și facă selfie cu Kickl executând salutul fascist.