Home » Orașul meu » Oradea » Comisarul european pentru drepturile omului din Consiliul Europei, îngrijorat pentru modul în care autoritățile orădene boicotează marșul Oradea Pride: „Traseul trebuie să fie asigurat și participanții protejați”

Comisarul european pentru drepturile omului din Consiliul Europei, îngrijorat pentru modul în care autoritățile orădene boicotează marșul Oradea Pride: „Traseul trebuie să fie asigurat și participanții protejați”

Comisarul european pentru drepturile omului din Consiliul Europei, îngrijorat pentru modul în care autoritățile orădene boicotează marșul Oradea Pride: „Traseul trebuie să fie asigurat și participanții protejați”
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, și-a exprimat public îngrijorarea față de informațiile potrivit cărora marșul Oradea Pride 2026 ar urma să fie din nou împiedicat de autoritățile locale, relatează ebihoreanul.ro. Oficialul european le cere acestora să poarte un dialog cu organizatorii, să permită desfășurarea manifestației pe un traseu adecvat și să asigure protecția participanților. „Libertatea de întrunire aparține tuturor”

- articolul continuă mai jos -

Postarea lui O’Flaherty a fost distribuită de Asociația ARK Oradea, organizatoarea evenimentului, care i-a mulțumit pentru susținere și pentru „reafirmarea unui principiu fundamental”. „Libertatea de întrunire pașnică și egalitatea în drepturi trebuie respectate pentru toate persoanele. Oradea Pride este despre demnitate, vizibilitate și dreptul fiecărei persoane de a participa liber și în siguranță la viața comunității. Suntem recunoscători că această situație este urmărită și la nivel european”, au transmis reprezentanții ARK.

Pe de altă parte, cu o zi înainte, joi, a fost publicată și reacția Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Raportorul permanent pentru drepturile omului al acestui for, Peter Drenth, s-a declarat îngrijorat de informațiile potrivit cărora autoritățile locale ar putea refuza din nou autorizarea Marșului Oradea Pride, programat pentru 25 iulie, ceea ce ar marca „al patrulea an consecutiv în care evenimentul se confruntă cu obstacole semnificative”.

Drenth a amintit că libertățile de exprimare, întrunire și asociere sunt drepturi fundamentale protejate prin articolele 10 și 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a avertizat că restricțiile nejustificate riscă să afecteze statul de drept și valorile pluralismului, incluziunii și participării democratice.

„Fac apel la autoritățile locale din Oradea să ia toate măsurile necesare pentru a analiza cu atenție eventualele drepturi aflate în conflict, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și să se asigure că Marșul Pride poate avea loc la 25 iulie 2026, în condiții adecvate de securitate, care să le permită participanților să se întrunească pașnic și în siguranță”, a transmis Peter Drenth, într-un comunicat publicat pe site-ul Consiliului Europei. Oficialul a precizat că forul european va urmări în continuare îndeaproape evoluțiile de la Oradea.

Peste 120 de organizații îi cer primarului din Oradea, Florin Birta, să permită marșul

Reacțiile internaționale apar în contextul în care 126 de organizații civice din România și din străinătate au trimis Primăriei Oradea și direct primarului Florin Birta o scrisoare prin care cer permiterea Marșului Oradea Pride, pe 25 iulie.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole