Home » Orașul meu » Constanța » EXCLUSIV | Ministra Diana Buzoianu: Nu controalele au distrus turismul, ci zecile de ani de neglijență / 23 de beach baruri vor fi demolate / Crazy și Fratelli, notificări de dezafectare / Vor mai fi controale

EXCLUSIV | Ministra Diana Buzoianu: Nu controalele au distrus turismul, ci zecile de ani de neglijență / 23 de beach baruri vor fi demolate / Crazy și Fratelli, notificări de dezafectare / Vor mai fi controale

sursa foto: Petruț Iacob / Info Sud-Est
Ascultă articolul

Diana Buzoianu, ministra interimară a Mediului (USR), a fost în control, vineri, pe litoral, după ce, în martie, ministra a fost în Năvodari, pe plaja unde primăria voia să construiască o parcare.

Tot în martie, Apele Române Dobrogea Litoral anunța că 100 de beach-baruri au fost construite ilegal pe plajă vara trecută. În controlul de vineri, autoritățile au identificat doar 23 de astfel de construcții neconforme, deci fenomenul e mult mai scăzut, a declarat ministra Mediului pentru Info Sud-Est și G4Media. Cele 23 de beach-baruri vor fi notificate și demolate, susține aceasta.

- articolul continuă mai jos -

Dintre ele, 6 sunt în Constanța și 17 în Mamaia. De precizat că unele dintre cele mai cunoscute beach-baruri din Mamaia, Crazy și Fratelli, au primit notificări de dezafectare, a declarat Stelică Hagi, șeful Apele Române Dobrogea Litoral, pentru ISE și G4Media.

diana buzoianu adrian dinu fratelli

sursa foto: Petruț Iacob / Info Sud-Est

”Nu controalele au distrus turismul, ci zecile de ani de neglijență și încălcare a legii”, a mai declarat Diana Buzoianu reporterilor ISE și G4Media.

Diana Buzoianu a mai declarat pentru ISE și G4Media că vor mai fi controale ale autorităților în acest sezon și că vor fi aplicate „toate sancțiunile” care se vor impune pentru că, spune ministra, ”vrea un turism de calitate”.

Buzoianu a transmis un mesaj prin care a îndemnat turiștii să vină pe litoralul românesc, ca răspuns la acuzațiile unor agenți economici care au declarat în spațiul public că din cauza controalelor și a dispozițiilor ministrei turismul din Mamaia și Mamaia Nord a fost sufocat.

Buzoianu a ajuns la 12:30 la sediul Administrației Bazinale a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL) de unde a plecat pe plajele din Constanța și Mamaia, iar de la ora 15:00 a susținut o conferință de presă la sediul instituției din subordinea Ministerului Mediului.

știre în curs de actualizare

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole