Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În cadrul unei operaţiuni speciale a poliţiei bulgare pentru controlul traficului de marfă şi creşterea siguranţei rutiere, desfăşurată pe 14 iulie, în oraşul Cepelare, poliţiştii au oprit pentru verificări un camion înmatriculat în România, după ce au constatat un comportament riscant al şoferului în trafic, transmite agenția Novini, citată de Rador.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,31mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce a aflat rezultatul testului, pentru a evita consecinţele încălcării legii, şoferul a încercat să-i mituiască pe poliţişti cu 50 de euro.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Pe numele acestuia, au fost deschise două dosare penale: unul pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, iar celălalt pentru tentativă de mituire a poliţiştilor. Cazul a fost înaintat procuraturii competente din Smolian, iar cercetările continuă.