Home » Anchete » Info Sud-Est: Cum a pierdut Delta Dunării și cele 50 de milioane de euro din PNRR pentru decolmatare și infrastructură, vitale pentru viitorul Deltei / Contractele au fost câștigate de societăți mufate la bani publici și nu au avansat aproape deloc din 2022 / ARBDD a pierdut și milioanele de euro din ITI DD pentru desfundarea canalelor

Info Sud-Est: Cum a pierdut Delta Dunării și cele 50 de milioane de euro din PNRR pentru decolmatare și infrastructură, vitale pentru viitorul Deltei / Contractele au fost câștigate de societăți mufate la bani publici și nu au avansat aproape deloc din 2022 / ARBDD a pierdut și milioanele de euro din ITI DD pentru desfundarea canalelor

5174
Info Sud-Est: Cum a pierdut Delta Dunării și cele 50 de milioane de euro din PNRR pentru decolmatare și infrastructură, vitale pentru viitorul Deltei / Contractele au fost câștigate de societăți mufate la bani publici și nu au avansat aproape deloc din 2022 / ARBDD a pierdut și milioanele de euro din ITI DD pentru desfundarea canalelor
sursa foto: Ilustrație Delia Dascălu
Ascultă articolul

Delta Dunării a ratat proiecte PNRR în valoare de 50 de milioane de euro pentru decolmatarea lacurilor și reconfigurarea infrastructurii publice de acces și vizitare, transmite Info Sud-Est.

Ambele sunt gestionate de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), conform unui răspuns primit de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, la solicitarea ISE.

- articolul continuă mai jos -

Guvernatorul Deltei Dunării a transmis pentru ISE că proiectele au fost eliminate din PNRR în 2025, ca urmare a gradului mic de implementare și acum caută altă sursă de finanțare europeană, însă nu mai devreme de 2028.

PNRR a început să fie implementat în România în anul 2022, la un an distanță după ce Info Sud-Est arăta cum ARBDD a accesat doar 20% din fondurile UE pentru decolmatarea canalelor, una dintre cele mai mari probleme pentru pescari. Citește mai multe detalii aici.

În 2021, ISE publica investigația prin care arăta cum miliardul de euro de la UE pentru Delta Dunării a fost împărțit practic de o mână de oameni conectați prin relații personale, afaceri sau interese politice. Atunci, banii au fost trimiși de Bruxelles prin mecanismul Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), cu cel mai mare buget dintre toate ITI-urile Europei.

Instrumentul a fost conceput de fostul ministru PSD Eugen Teodorovici, iar banii au fost gestionați de facto de prietenul său Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea. De exemplu, în cadrul mecanismului ITI DD, în decolmatarea lacurilor și canalelor au fost investiți mai puțini bani decât în renovarea bisericilor. Citește investigația completă aici.

Proiectele eliminate din PNRR pentru Delta Dunării:

  • “Decolmatarea lacurilor din Delta Dunării pentru reducerea eutrofizării și menținerea diversității biologice” – cu un buget PNRR de 33 milioane de euro

Ca urmare a acestei investiții, cel puțin 100 de hectare de suprafețe de lacuri urmau să beneficieze de lucrări de îndepărtare a plantelor acvatice. Printre altele, trebuiau consolidate și malurile, să fie îndepărtate lemnele și plaurii care obturează circulația apei, să fie monitorizate speciile și habitatele din areal și să fie efectuate lucrări de decolmatare de mică amploare a canalelor adiacente pentru restabilirea circulației optime a apei, se arată în caietul de sarcini. Lacurile Fortuna și Uzlina urmau să beneficieze de lucrări.

  • „Reconfigurarea infrastructurii publice de acces și vizitare a Deltei Dunării pentru reducerea presiunii turismului asupra habitatelor și speciilor” – cu un buget PNRR de 14 milioane de euro

Practic, ARBDD își dorește să modernizeze infrastructura de acces în Delta Dunării pentru a reduce presiunea turismului asupra habitatelor și a speciilor, se arată în caietul de sarcini. Instituția vrea să construiască 10 noduri (hub-uri), cu puncte de acostare, hangar, atelier de servicii, toaletă, dușuri, parte elctrică, echipamente de monitorizare și multimedia, 40 de observatoare și să marcheze 40 de trasee, potrivit proiectului.

Proiectele au fost eliminate din PNRR pentru că nici nu au trecut de etapa de studiu de fezabilitate și proiect tehnic, susține Guvernatorul Deltei

Proiectele nu au trecut nici de faza de studiu de fezabilitate și proiect tehnic și au fost excluse din PNRR anul trecut, din cauza gradului de implementare “foarte mic”, a transmis guvernatorul Deltei Dunării, Florin Stăneață.

În prezent, ARBDD caută altă finanțare europeană pentru implementarea celor două proiecte, care ar putea să vină tocmai în 2028. “În momentul acesta căutăm surse de finanțare în continuare pentru că la acest moment nu avem, ținând că noua politică comunitară începe în 2028. Suntem la sfârșit de politică fiscală, nu avem acum perspective foarte mari, dar încercăm ca din 2028, dacă identificăm surse de finanțare, să le repunem spre finanțare”, spune guvernatorul.

Citește integral pe Info Sud-Est.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole