Home » Articole » Un poliţist din Prahova e acuzat că şi-a amanetat laptopul de serviciu / E suspectat și că ar fi furat bani de la o persoană decedată / Ar fi dependent de jocuri de noroc

Un poliţist din Prahova e acuzat că şi-a amanetat laptopul de serviciu / E suspectat și că ar fi furat bani de la o persoană decedată / Ar fi dependent de jocuri de noroc

Un poliţist din Prahova e acuzat că şi-a amanetat laptopul de serviciu / E suspectat și că ar fi furat bani de la o persoană decedată / Ar fi dependent de jocuri de noroc
Sursa foto: IGPR
Ascultă articolul

Un poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova s-a ales cu dosar penal după ce şi-a amanetat laptopul de serviciu, împotriva lui fiind deschisă şi o procedură disciplinară, anunță Agerpres.

„Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a dispus faţă de un bărbat în vârstă de 27 de ani, poliţist în cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, măsura punerii la dispoziţie, în conformitate cu prevederile legale incidente, precum şi declanşarea procedurii disciplinare, prin efectuarea cercetării prealabile.

- articolul continuă mai jos -

Acesta a făcut obiectul unor verificări şi monitorizări interne, urmare a cărora au reieşit aspectele care fac obiectul dosarului penal”, a informat, luni, IJP Prahova.

Surse judiciare au precizat că persoana respectivă este poliţist în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Câmpina, el fiind pus la dispoziţie după ce şi-a amanetat de două ori, în luna iunie, laptopul de serviciu, scrie Agerpres.

În plus, ofițerul este suspectat că ar fi sustras o sumă de bani găsită asupra unei victime, într-un caz de moarte suspectă pe care îl avea în instrumentare, notează Europa FM.

Ofițerul, cu gradul de inspector principal, are 27 de ani și lucra de cinci ani în cadrul Compartimentului de Investigații Criminale al Poliției Câmpina.

El e acuzat că, în 2021, în timpul cercetării la fața locului într-un caz de moarte suspectă, ar fi furat banii pe care victima îi avea în buzunar: 4.500 de lei și 50 de euro.

El a întocmit un proces-verbal în care a menționat că a depus banii victimei la dosarul cauzei, dar, în realitate, i-a furat și i-a cheltuit într-un cazinou.

Tânărul polițist a mărturisit în fața superiorilor că este dependent de jocurile de noroc. Acesta este și motivul pentru care a ajuns în situația de a-și amaneta în repetate rânduri laptopul de serviciu.

Mergea la casa de amanet în zilele libere, încasa 350 de lei pentru laptop, pe care îl recupera în ziua în care revenea la serviciu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole