Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a lansat critici dure la adresa Guvernului în cadrul unei conferințe de presă, acuzând Executivul că a schimbat regulile în timpul jocului în privința proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), relatează WeRadio Sfântu Gheorghe.
Edilul a explicat că o ordonanță adoptată pe 19 august anul trecut a lăsat fără finanțare proiecte mature, aflate deja în faza de licitație, doar pentru că nu aveau emis ordinul de începere a lucrărilor la acea dată.
Potrivit primarului, decizia asumată de ministrul Proiectelor Europene și de premier a stipulat că proiectele fără ordin de execuție dat până la jumătatea lunii august nu mai pot fi finanțate prin PNRR, deși contractele de finanțare semnate inițial cu autoritățile locale aveau ca termen de finalizare data de 30 iunie 2026.
Antal Árpád a catalogat această măsură drept revoltătoare, explicând că un management eficient a presupus demararea cu prioritate a licitațiilor pentru proiectele cu durată lungă de execuție, lăsându-le la urmă pe cele scurte, de 4-6 luni, care s-ar fi încadrat fără probleme în termenele inițiale. Deși Sfântu Gheorghe se numără printre localitățile cu cele mai multe proiecte câștigate și este estimat să fie în primele trei din țară la sume atrase pe cap de locuitor, decizia guvernamentală a tăiat oportunități majore de dezvoltare.
Pentru a salva investițiile afectate, municipalitatea a căutat surse alternative din alte fonduri europene.