Home » Articole » Avertisment de „aer nesănătos” în statul New York, cu puţin înaintea finalei Cupei Mondiale / Fum provenit de la incendiile de vegetaţie din Canada şi temperaturi de până la 40 de grade Celsius

Avertisment de „aer nesănătos” în statul New York, cu puţin înaintea finalei Cupei Mondiale / Fum provenit de la incendiile de vegetaţie din Canada şi temperaturi de până la 40 de grade Celsius

Avertisment de „aer nesănătos" în statul New York, cu puţin înaintea finalei Cupei Mondiale / Fum provenit de la incendiile de vegetaţie din Canada şi temperaturi de până la 40 de grade Celsius
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Autorităţile din New York au emis miercuri un avertisment de „aer nesănătos” în întregul stat, înaintea finalei Cupei Mondiale dintre Spania şi Argentina, programată pentru duminică, relatează joi agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

Meciul se va disputa la East Rutherford, în imediata apropiere a oraşului New York.

Condiţiile nesănătoase sunt fumul provenit de la incendiile de vegetaţie din Canada şi temperaturile ridicate din regiune.

- articolul continuă mai jos -

Într-un comunicat, autorităţile le recomandă cetăţenilor să „evite să petreacă timp în aer liber, dacă este posibil”, precizând totodată că „persoanele din categoriile vulnerabile trebuie să manifeste o prudenţă sporită”.

Administraţia va pune de asemenea la dispoziţia comitatelor afectate de scăderea calităţii aerului peste 100.000 de măşti de protecţie.

„Având în vedere că fumul provenit de la incendiile din Canada afectează din nou calitatea aerului în statul nostru, îi îndemnăm pe locuitorii din New York să fie atenţi la calitatea aerului şi să ia măsuri de protecţie în această săptămână”, a declarat guvernatoarea Kathy Hochul.

Nu este clar dacă această situaţie ar putea influenţa desfăşurarea finalei Cupei Mondiale, notează dpa.

Autorităţile au emis totodată un avertisment „cod roşu” din cauza unui val de căldură, temperaturile putând atinge valori de până la 40 de grade Celsius.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole