Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatul american a aprobat joi un proiect de lege ce permite ridicarea plafonului datoriei Statelor Unite până în decembrie şi, prin urmare, eliminarea temporară a riscului de intrare în incapacitate de plată a primei puteri economice mondiale, relatează AFP, citată de Agerpres.
Doar senatorii democraţi au aprobat textul proiectului de lege, cu 50 de voturi pentru şi 48 împotrivă, care ar creşte limita de îndatorare a ţării cu 480 miliarde de dolari şi i-ar permite să onoreze plăţile până la începutul lunii decembrie. Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, urmează să aprobe textul, probabil la jumătatea săptămânii viitoare.
Plafonul datoriei este suma maximă de îndatorare a Statelor Unite şi este fixat la puţin peste 28.000 de miliarde de dolari. Această limită va fi atinsă pe 18 octombrie, potrivit Trezoreriei americane.
Sursa foto: Unsplash/ Harold Mendoza