Home » Sportz » Secretul din culisele F1: De ce Verstappen îl vede pe Piastri drept principala amenințare

Secretul din culisele F1: De ce Verstappen îl vede pe Piastri drept principala amenințare

Secretul din culisele F1: De ce Verstappen îl vede pe Piastri drept principala amenințare
Max Verstappen / Sursa foto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

Max Verstappen nu mai beneficiază de cel mai rapid monopost de pe grila de start din Formula 1, iar multiplul campion mondial simte din plin amenințarea rivalilor de la McLaren. Olandezul îl vede pe Oscar Piastri drept principala amenințare, australianul impresionând prin maturitate și „sânge rece”, cu toate că are doar 24 de ani.

- articolul continuă mai jos -

David Coulthard, fost important pilot de Formula 1, a vorbit despre lupta la titlu din acest sezon al Marelui Circ.

Conform spuselor scoțianului (David a pilotat și el pentru RedBull la debutul echipei în F1), Verstappen simte amenințare din partea lui Piastri.

Australianul nu mai este de ceva timp doar o surpriză plăcută, el s-a transformat incredibil în ultimele luni și a devenit principalul favorit la câștigarea titlului mondial.

Piastri a reușit să câștige cinci curse până acum din totalul de nouă și are 10 puncte avans față de coechipierul Lando Norris. Distanța până la Verstappen (al treilea clasat) este de 49 de puncte.

Întrebat despre cum vede lupta pentru locul întâi, David Coulthard precizează că Verstappen îl vede pe Piastri drept cel mai periculos rival de pe grilă.

„Este clar pentru toată lumea că Verstappen îl vede pe Piastri ca pe cel mai periculos rival.
Nu este doar un pilot rapid, este și constant, iar acest lucru îl face o amenințare reală pentru Max”, a spus Coulthard.

Mai mult decât atât, Mark Webber (fost pilot RedBull și actual manager al lui Piastri) a vorbit despre Oscar în cadrul podcastului F1 Nation despre ceea ce-l face pe protejatul său să fie deasupra coechipierului Lando Norris ca rezultate.

„Oscar pur și simplu nu pierde timp, energie sau capacitate mentală gândindu-se la ce cred alții despre el. Nu-l deranjează. Doarme ca un bebeluș în fiecare noapte”, a spus Webber.

În antiteză, Norris este „prea preocupat de imaginea sa”, conform spuselor lui Peter Windsor, reputat jurnalist din lumea Formulei 1.

Lando este comparat cu un influencer, iar pilotul britanic pierde astfel constant din concentrare și din energie cu expunerea media excesivă.

Clasamentul piloților după cursa de la Barcelona

1 Oscar Piastri (McLaren) 186 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 176
3 Max Verstappen (RedBull) 137
4 George Russell (Mercedes) 111
5 Charles Leclerc (Ferrari) 94
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 71
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 48
8 Alexander Albon (Williams) 42
9 Isack Hadjar (Racing Bulls) 21
10 Esteban Ocon (Haas) 20
11 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 16
12 Lance Stroll (Aston Martin) 14
13 Carlos Sainz (Williams) 12
14 Pierre Gasly (Alpine) 11
15 Yuki Tsunoda (RedBull) 10
16 Oliver Bearman (Haas) 6
17 Liam Lawson (Racing Bulls) 4
18 Fernando Alonso (Aston Martin) 2
19 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 0
20 Jack Doohan (Alpine) 0
21 Franco Colapinto (Alpine) 0

Clasamentul constructorilor

1 McLaren 362 puncte
2 Ferrari 165
3 Mercedes 159
4 RedBull 144
5 Williams 54
6 Racing Bulls 28
7 Haas 26
8 Kick Sauber 16
9 Aston Martin 16
10 Alpine 11.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole