Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Organizatorii Formulei 1 au anunțat calendarul pentru 2026, iar schimbările sunt multe. Se va pleca la drum din Australia, pe 8 martie, în timp ce cortina va fi trasă peste sezon la Abu Dhabi, în data de 6 decembrie. Vor fi în total 24 de curse.
„2026 va fi o nouă eră pentru Formula 1, în care vom fi martorii unui nou set de regulamente pentru sportul nostru, mașinile și motoarele care vor fi alimentate cu combustibil 100% sustenabil.
Suntem încântați să primim Madridul în calendar și să vedem branduri auto uriașe precum Audi, Cadillac și Ford alăturându-se grilei de Formula 1.
Promite să fie un sezon de neuitat, în care, încă o dată, ne vom reuni în 24 de locații globale uimitoare pentru a-i vedea pe cei mai buni piloți din lume împingându-se la limită și producând curse incredibile roată la roată pentru milioanele de fani care ne urmăresc în întreaga lume.
Știu că va fi un alt an istoric pentru Formula 1”, a transmis Stefano Domenicali, președinte și CEO al F1.
Startul sezonului 2026 marchează debutul noilor reglementări tehnice, atât în ceea ce privește aerodinamica, cât și motoarele hibride – o schimbare majoră a erei moderne din Formula 1.
Marele Premiu al Chinei revine în partea de început a sezonului, în timp ce Bahrain și Arabia Saudită au fost mutate în luna aprilie.
Japonia rămâne singură în data de 29 martie, fără să mai fie inclusă într-o triplă asiatică.
Marele Premiu de la Madrid va debuta în F1 anul viitor, Grand Prix-ul de la Imola dispare, în timp ce Monaco se va muta în luna iunie.
Circuitul stradal de la Madrid va deveni a doua cursă din Spania, după Marele Premiu de la Barcelona.
Cursa „regină” de la Monaco se va muta pe 7 iunie pentru a permite o „dublă” cu Barcelona.
Sezonul 2026 va conține două duble europene Austria – Marea Britanie și Belgia – Ungaria.
De asemenea, pre-sezonul din F1 va fi împărțit în trei sesiuni: test „privat” în ianuarie și două teste oficiale în februarie.
Va fi un test colectiv privat de 5 zile în ianuarie, în Europa, iar mai apoi două teste colective publice de câte trei zile în Bahrain, în luna februarie, transmite The-Race.
Save the date 🔒
Presenting the 2026 Calendar 🗓️
24 races across the world to crown our champion 🏆#F1 #Formula1 pic.twitter.com/4xe7e8MPM6
— Formula 1 (@F1) June 10, 2025