Home » Articole » Ministrul Economiei afirmă că tavanul de la Salina Praid probabil se va prăbuşi şi acolo va fi un lac: Depinde cât de mult va ploua / E ca o oală plină cu apă, ochi. Cum arunci o boabă în plus, iese nişte apă afară

Ministrul Economiei afirmă că tavanul de la Salina Praid probabil se va prăbuşi şi acolo va fi un lac: Depinde cât de mult va ploua / E ca o oală plină cu apă, ochi. Cum arunci o boabă în plus, iese nişte apă afară

Ministrul Economiei afirmă că tavanul de la Salina Praid probabil se va prăbuşi şi acolo va fi un lac: Depinde cât de mult va ploua / E ca o oală plină cu apă, ochi. Cum arunci o boabă în plus, iese nişte apă afară
Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
Ascultă articolul

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, susţine că tavanul de la Salina Praid se poate prăbuşi oricând şi probabil „acolo va fi un lac”, el afirmând că pericolul este ca apa sărată să se reverse şi să existe riscul afectării mediului, transmite News.ro.

Radu Miruţă a afirmat, joi seară, la Antena 3, că existau articole ştiinţifice despre cum să previi inundaţiile la Salina Praid, care includeau tot ce trebuia făcut, dar că nimeni nu a fost preocupat de acest lucru.

- articolul continuă mai jos -

„Se va prăbuşi probabil tavanul şi probabil că acolo va fi un lac. Provocarea e să nu se întâmple tot o dată, pentru că acolo e ca o oală plină cu apă, ochi. Cum arunci o boabă în plus, iese nişte apă afară. Dacă tavanul acela pică, va dizlocui un volum mare de apă, care e o soluţie saturată de sare. Şi va fi un impact de mediu. Sper să nu se întâmple. Risc este, adică viteza cu care se poate întâmpla e cât de des va ploua mult”, a declarat ministrul Radu Miruţă.

Ministrul a precizat că tavanul se subţiază constant, pe măsură ce plouă.

„De jos nu se mai erodează că jos e o soluţie saturată. Nu mai dizolvă sarea. Dar de sus se mai erodează, că plouă. Noi am pus nişte tuburi pe care am băgat apa. Dar acolo e ca o căldare, de jur împrejur vine apa de pe versanţi. Cât de des va ploua, cât de mult va ploua, n-am de unde să ştiu. Din păcate perspectiva pentru salină este să se prăbuşească tavanul, este o perspectivă plauzibilă. Nu ştiu la ce dimensiune, nu pot să vă spun cât, nici specialiştii nu ştiu”, a adăugat ministrul Radu Miruţă.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole