Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fost lider ATP, Lleyton Hewitt a primit o suspendare de două săptămâni și o amendă de 30.000 de dolari australieni. Decizia vine după ce fostul mare jucător de tenis l-a împins pe un oficial antidoping, în vârstă de 60 de ani.
Dublu campion de Grand Slam, Hewitt a fost găsit vinovat pentru incidentul de la Malaga, unul care a avut loc în noiembrie 2024.
Imediat după semifinala pierdută de Australia contra Italiei (scor 0-2), Lleyton (căpitan al echipei australiene) a avut un comportament „ofensator și violent” față de oficialul de control antidoping.
Hewitt a negat acuzațiile, precizând că este vorba despre „autoapărare.”
Probele video și mărturiile celor prezenți au fost decisive în luarea deciziei.
„Acțiunile sale nu au fost rezonabile și proporționale”, a concluzionat judecătorul Heron KC.
Suspendarea efectivă a lui Hewitt va intra în vigoare abia pe 24 septembrie 2025, după duelul dintre Australia și Belgia, din turul al doilea al Cupei Davis.
În perioada suspendării (24 septembrie – 7 octombrie 2025), Hewitt nu va putea participa la niciun eveniment oficial legat de tenis: antrenorat, mentorat, rolul de căpitan de Cupa Davis, plus activități administrative sau competiționale.
Considerat un simbol al spiritului de luptă pe teren de joc, Lleyton a fost lider ATP și dublu câștigător de Grand Slam la începutul anilor 2000.
Incidentul de la Malaga este o pată pe cariera unuia dintre cei mai mari luptători din tenisul de câmp masculin, transmite tennisuptodate.com.
În vârstă de 44 de ani, Hewitt a triumfat la US Open (2001) și Wimbledon (2002).
Australian Davis Cup captain Lleyton Hewitt has been issued a two-week suspension by an independent tribunal following a charge of offensive conduct under the Tennis Anti-Doping Programme.
— International Tennis Integrity Agency (@itia_tennis) September 10, 2025
Lleyton Hewitt received a two-week suspension and was fined for pushing a doping official!https://t.co/W3OMmHkXuY
— News18 Sports (@News18Sports) September 10, 2025