Rușinea de pe obrazul educației, mândria de pe fruntea goală a politicii / Op Ed Profesoara Oana Șerban, lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cum am ajuns ca cei care nu au doctoratul să taie sporul de doctorat celor care îl au, și de când rectorii agreează măsuri împotriva propriului sistem?

Nu mi se pare ceva mai umilitor decât să îți pună cineva vorbe în gură și să îți ia și bani din buzunar pentru asta. Dacă e adevărat că propunerea pentru reducerea sporului de doctorat a fost agreată în Consiliul Rectorilor – deocamdată un singur rector a ieșit public și a spus că nu s-a pus problema de așa ceva, anume rectorul Univ. „Al.I.Cuza” din Iași, chapeau! – sau în grupul de lucru format de CNR – din care fac parte profesori și rectori – și de Bolojan, atunci suntem într-o mare mascaradă, în care „sistemul” lucrează împotriva propriilor oameni.

Într-o societate normală, azi dimineață toți rectorii anunțau public că nu au avut nimic de a face cu măsurile privind reducerea sporului de doctorat ca o măsură „optimă” în „condiții de austeritate”, așa cum apare în răspunsul Ministerului Educației la solicitarea Edupedu.ro, și îi cereau lui Bolojan demisia. Asta doar pentru că e o insultă la adresa propriei inteligențe să te guverneze un mitoman. Faptul că nu s-a întâmplat însă asta, mă face să cred că, fie avem un premier care minte, fie avem niște rectori și profesori care tac, lucrând împotriva celor care fac excelență în timp ce alții fac doar management. Într-o asemenea situație, nu acorzi prezumția de nevinovăție pentru toți actorii implicați, ci cugeți la posibilitatea ca toată lumea să fie vinovată, sau măcar unii mai mult decât alții.

Ce trăim acum e o situație de un teatru absurd: indivizi, care nu au doctoratul, decid să reducă sporul de doctorat celor care îl au; indivizi care lucrează în educație agreează tacit sau explicit măsuri prin care domeniul este subfinanțat, în vreme ce munca profesorilor și a studenților, respectiv a elevilor, e progresiv dezumanizată și deprofesionalizată; „Ministerul Educației” emite comunicate într-o formulă foarte impersonală și birocrată, când, de fapt, nu are un ministru și e condus de un interimar absolut incompetent în domeniul acesta, care se întâmplă să fie și premier; școlile sunt confundate cu primării, universitățile cu consilii locale, profesorii cu funcționari, studenții cu mână de lucru ieftină. Ah, să nu uit: toate acestea se întâmplă în aceeași lume în care un profesor așa-zis disperat rupe în semn de protest copia legalizată a doctoratului său. Adevărata parrhesia începe când jertfești tot ce e mai important pentru tine; altfel, există alte sporuri care ar trebui tăiate pentru isterie, poate le taie mândria dreptei liberale și pe acelea.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro.