G4Media.ro

Propunerile HORA pentru funcționarea restaurantelor fără restricții: Prezentarea unui certificat de vaccinare…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Propunerile HORA pentru funcționarea restaurantelor fără restricții: Prezentarea unui certificat de vaccinare sau testare rapidă la intrare în incinte

Organizația Patronală HORA propune mai multe soluții pentru ca restaurantele să poată funcționa fără restricții, printre care prezentarea unui certificat de vaccinare sau testarea rapidă la intrarea în incinte, se arată într-un comunicat transmis joi.

Reprezentanții HORA susțin că industria HORECA „trebuie decuplată de la incidența de 3\1000” și să își reia activitatea fără restricții.

„Susținem o revenire cu precauție, iar siguranța comunității este primordială, pentru a ne putea bucura cât mai curând de un trend ascendent în industria turismului. Pentru asta, avem toată deschiderea de a colabora și de a susține programul de măsuri de siguranță, pentru care ne bazăm pe sprijinul autorităților pentru a fi implementat și respectat cu rigurozitate și conform cu legislația în vigoare”, se mai arată în comunicatul HORA.

Pentru acest lucru, organizația patronală propune mai multe variante care vor da posibilitatea funcționării fără restricții a restaurantelor și spațiilor de evenimente:

1. Prezentarea unui certificat de vaccinare
2. Testare PCR sau test rapid cu 48 de h înainte de a participa la un eveniment sau o masă a la carte
3. Testare rapidă la intrarea în incinte

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Atunci să aștepte mult și bine clienții!!!

  2. Ce fraieri. Faliment scrie pe voi.

  3. Băieții se orientează bine: vor doar clienti „esentiali”, nu fraieri din mediul privat.
    :((((((((((

  4. Ei saracii nu ar vrea sa bage restrictiile astea, dar nu mai stiu ce sa faca sa fie pe placul guvernului.
    Evident n-o sa dau 300 de lei ca sa imi fac un test pcr si sa merg sa mananc la un restaurant in oras. E posibil sa fi trecut prin boala si pentru mine, in analiza personala de risc-beneficii, vaccinul sa stea ma prost. In fine, „vaccinul”, ca pfizer e impropriu numit vaccin.

    Deci noi o sa fim exclusi de la participarea in societate, cetateni de rangul 5, paria, iar dansii vor da faliment, da. E simplu. Asta se si urmareste.

    • citim si noi articolul??? zice „sau testare rapida”. PCR nu e aia rapida. aia rapida iti da rezultatul pe loc.
      in rest, ai dreptate, vor cam da faliment.

    • Și un test rapid costa 50 de lei.Poate nu mănânci și bei de acești bani.Daca nu îl plătești tu, patronul sigur ți-l va baga în prețul consumației.

  5. doar joc de glezne; ei insisi nu respecta nici o masura anticovid: daca le vin clienti , nu ca ar umple restaurantul la 100% capacitate, ar mai aduce si mese suplimentare :))
    Lacomia intrece pandemia!

    • Exact. Ca și până acum. Când a apărut covidul la noi și au fost instituite primele restricții, băieții erau cu măștile numai sub bărbie. Nu era restaurant sau magazin unde să vezi că poată cineva mască. Acum fac pe nebunii. Și ce să vezi, economia încă duduie și fără ei, fiind pe +. Ce înseamnă asta? Că nu prea plăteau taxe băieții, oameni la negru și bani fără bon. Acu s-o s#geț

  6. Si daca insisi horistii astia nu respecta regulile astea, atunci ce…?
    Vin la restaurant, nu ma verifica nimeni. Cine e de vina daca se imbolnavesc oamenii? Eu, evident, ca eu i-am imbolnavit? Sau guristii astia care se lauda c-ar fi trebuit sa ma verifice?

    Hai siktir, chelneri sictiriti! Voi sa va umpleti buzunarele, in rest Dumnezeu cu mila!

  7. Certificat de vaccinare sau test rapid pe loc. Sunt singurele variante bune

    • Nici o idee buna. Ei oricum nici asa nu respecta regulile. Distanta dintre mese ioc, clientii nu poarta masca pana ajung la masa. E degringolada. Si nu sta nmn sa ti faca test tie si celorlalte persoane cu care mergi pt ca ajung foarte scump. Si in + cn plm e horeca, dc sa nu se tina cont de regulile 3/1000 cand toate celelalte industrii tin cont.

    • Singura variantă bună era educația și responsabilitatea personală, dar așa îngropi o țară, dacă ai vrut numai maimuțe care votează la comandă.
      Pandemia asta e un lucru bun, ies la iveală toate mizeriile din societate, mai dau colțul unii care oricum nu înțeleg pe ce lume trăiesc…deși greul abia urmează, economic, avem șansa să facem lucrurile altfel…sau nu.

  8. @Andrei. 1. Prezentarea unui certificat de vaccinare
    2. Testare PCR sau test rapid cu 48 de h înainte de a participa la un eveniment sau o masă a la carte
    3. Testare rapidă la intrarea în incinte.

  9. Mai,FRATILOR !!!
    DE CE VA JUCATI CU MINTEA OAMENILOR ?!?
    DACA „VACCINATUL” POATE FI PURTATOR DE VIRUS, ATUNCI ESTE NECESARA TESTAREA RAPIDA A TUTUROR !
    CERTIFICATUL LA CARE FACETI VORBIRE AR FI UTIL DOAR DACA VACCINUL GARANTEAZA NETRANSMISIBIILITATEA COV-LUI DUPA ADMINISTRARE !!!
    ORI , NU EXISTA IN LUME ASA CEVA !!!
    DACA S-AR LUA MASURA PRIN CARE DOAR CEI NEVACCINATI SUNT TESTATI ,SE INCALCA LEGEA DE PREVENIRE SI TRANSMITERE….
    MAI BINE A-TI FACE CAZ PENTRU VACCINUL ROMANESC ATICOVID ONCOGEN . METODA ESTE REVOLUTIONARA SI MULT MAI SIGURA.
    PFAIZER,ASTRA ZENECA,JHONSO&JHONSON,MODERNA NU SUNT VACCINURI CI TRATAMENTE GENETICE,CARE AU SUCCES ,IN TRATAREA BOLII DAR DUPA CARE, IN AN,I CEL TRATAT FACE CANCER.
    VA ROG INFORMATI-VA CA UN PROCENT IMPORTATNT DIN CEI CARE AU PRIMIT TRATAMENT GENETIC PENTRU DIFERITE BOLI CARE A NECESITAT ASA CEVA AU FACUT CANCER.
    NU SUNT ANTIVACCINIST , QANON SAU TOATE CHESTIILE ASTEA CARE TIN DE CONSPITRATIE ,DEZINFORMARE….
    DESPRE VACCINURILE LA CARE AM FACUT REFERIRE ,UN MEDIC DIN ROMANIA SUSTINE CA NU AU APROBAREA FBI-LUI, IN SUA,DECI SUNT EXPERIMENTALE.INTRATI PE PLATFORMA A MEDICILOR DIN SUA ,PRIVIND RAPORTARILE EFECTELOR SECUNDARE A VACCINURILOR ADMINISTRATE..
    SA DE-A DUMNEZEU SA GRESEC SI SA FIE BINE PENTRU ROMANIA !
    DOAMNE AJUTA!

    • „UN MEDIC DIN ROMANIA SUSTINE CA NU AU APROBAREA FBI-LUI” – ce treaba au serviciile cu cercetarea stiintifica?! FBI.ul investigheaza criminalitatea si tine de Departamentul de Justitie.

    • „A-TI” ratat scoala . Sa „DE-A” Dzeu sa mai aveti o sansa de a o face.
      Nu ma mir ca ca se joaca cineva cu mintea Dvs, daca nici „cartea” nu v-a placut.

      In rest, despre vaccinuri… elucubratii de om limitat intelectual.
      Bine ca „A-TI” scris cu majuscule , sa ne luminati mai apasat.

      Efectu’ scolii la mishto si a Taraf TV trecut la „Favorite” pe Smart Tivi-ul luat pe credit in loc de carti…

    • F BINE PUNCTAT

    • Sa intri pe grupurile Șoșo cu astfel de informatii

  10. La certificat este obligatoriu si prezentarea CI pentru identificarea posesorului certificatului…si lucrurile se complica.

  11. Urmeaza un lock down light fata de cel de anul trecut.
    Probabil ca incearca sa fie proactivi pentru a putea ramane deschisi cu astfel de masuri care evident se vor respecta pe hartie ca mai toate regulile din tara asta.

  12. Fraierilor, este discriminare pe fata, sunt legi nu se accepta aceste abuzuri de 2 lei! Cine sa vina la restaurant populația peste 60 de ani vaccinata, aia au bani de restaurante?!?? Sunteți de a dreptul demenți!