Home » Anchete » Poliția britanică face apel la populație să o ajute la găsirea hoților care au furat cinci arme folosite în filmul James Bond / Martorii au spus că hoţii sunt trei bărbaţi cu accente din Europa de Est

Poliția britanică face apel la populație să o ajute la găsirea hoților care au furat cinci arme folosite în filmul James Bond / Martorii au spus că hoţii sunt trei bărbaţi cu accente din Europa de Est

21 sept. 2020
Poliția britanică face apel la populație să o ajute la găsirea hoților care au furat cinci arme folosite în filmul James Bond / Martorii au spus că hoţii sunt trei bărbaţi cu accente din Europa de Est
Sursa: BBC/ Politia britanică
Ascultă articolul

Scotland Yard a adresat luni un apel populaţiei britanice, invitând-o să o ajute să îi găsească pe hoţii care au furat cinci arme folosite în franciza ”James Bond”, sustrase în urmă cu şase luni dintr-o reşedinţă din nordul Londrei, informează AFP, citată de Agerpres.

În seara zilei de 23 martie, când noul coronavirus a obligat Marea Britanie să decreteze starea de urgenţă, cinci arme au fost furate din locuinţa proprietarului lor din Enfield. Deşi hoţii au fost deranjaţi de către vecini, ei au reuşit totuşi să fugă înainte de sosirea Poliţiei.

Prada lor: un revolver Beretta „Cheetah”, un model „Tomcat”, un pistol Walther PP, un model Smith & Wesson 44 Magnum şi un revolver Lama de calibrul 22, care au apărut în trei filme celebre din franciza „James Bond” – „Die Another Day”, „A View to a Kill” şi „Live and Let Die”.

Una dintre aceste arme de foc dezactivate, pistolul Lama cu mâner auriu, a fost descoperită, ruginită, pe un câmp situat în proximitatea unei gări din Essex, în aprilie. Celelalte, valoroase piese de colecţie din care unele sunt modele unicat, au rămas de negăsit.

- articolul continuă mai jos -

Modelul Magnum este singurul din lume în întregime cromat, iar pistolul Walther PP este ultima armă folosită de Roger Moore în scena din „A View to a Kill” în care Grace Jones sare cu paraşuta de pe Turnul Eiffel.

Unul dintre coordonatorii anchetei, Paul Ridley, a subliniat într-un comunicat că armele furate „sunt foarte uşor de recunoscut” şi vor fi „cu siguranţă” identificate „de către public sau de către orice persoană căreia îi va fi făcută propunerea de a le cumpăra”.

Oficialul britanic a subliniat şi valoarea sentimentală pe care aceste arme o au pentru proprietarul lor şi faptul că ele trebuiau să facă parte dintr-o expoziţie naţională.

Poliţia a publicat luni imagini surprinse de camerele de luat vederi, ce arată un vehicul suspect imediat după comiterea jafului, un model Vauxhall de culoare gri, şi şi-a reînnoit apelul adresat populaţiei cu rugămintea de a o sprijini în găsirea infractorilor.

Martorii au spus că hoţii sunt trei bărbaţi cu accente din Europa de Est, care purtau îmbrăcăminte închisă la culoare şi aveau chipurile acoperite de măşti.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole