Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Serviciul Român de Informații (SRI) a acordat companiei Digi un contract-cadru de 196 de milioane de euro pentru o platformă destinată securității cibernetice. Contractul a fost negociat exclusiv de SRI cu Digi, fără să existe o licitație publică. SRI e condus de generalul Răzvan Ionescu, director interimar de trei ani, de la demisia lui Eduard Hellvig. Spre deosebire de politicianul Hellvig, care avea apariții publice, Ionescu este extrem de discret: nu apare la nici un eveniment public, iar în toate fotografiile de la ședințele CSAT își protejează fața cu mâinile.
Reamintim că președintele Nicușor Dan a declarat în repetate rânduri că va face ”curând” o propunere de șef civil la SRI. El a invocat în august anul trecut numele avocatului Gabriel Zbârcea într-o discuție cu Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, dar aceștia au respins propunerea.
Este pentru prima oară când principalul serviciu de informații este condus de un militar ca interimar mai mult de câteva luni. Controlul civil asupra serviciilor secrete reprezintă o miză pentru o democrație.
Răzvan Ionescu nu a participat nici la vreo ședință a Parlamentului pentru dezbaterea raportului anual al SRI
Generalul Ionescu a devenit director interimar al SRI după demisia lui Eduard Hellvig, el fiind la acel moment prim-adjunct. El a intrat în serviciu în anii 2000 și a ajuns la funcția de prim-adjunct în martie 2017, când a fost numit în funcție de Klaus Iohannis, președintele de la acel moment. În decembrie 2017 a primit și gradul de general-maior.
El a condus înainte o unitate din SRI specializată în combaterea amenințărilor transfrontaliere, potrivit bibliografiei oficiale de pe site-ul instituției.
Răzvan Ionescu este absolvent al Facultății de Fizică din Universitatea București. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.
Soția sa lucrează la ANCOM, potrivit declarației de avere. Cei doi dețin trei apartamente cumpărate și o casă de vacanță (în construcție), patru terenuri agricole sau forestiere moștenite într-o localitate din Galați și un teren în Ilfov, potrivit aceleiași declarații de avere din 2024.
SRI a acordat companiei Digi România, controlată de mogulul Zoltan Teszari, un contract-cadru cu valoarea maximă de 196 de milioane de euro pentru dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM destinate securității cibernetice. Finanțarea vine prin programul SAFE – împrumuturi mai ieftine pentru infrastructură de securitate, garantate de Uniunea Europeană.
Digi este unul dintre cei mai mari furnizori de telecomunicații din România, activ și pe piețele din Spania, Italia, Portugalia, Belgia și Regatul Unit. În cadrul imperiului Digi funcționează și televiziunea de știri Digi 24.
Analiști economici au declarat că un contract de o asemenea dimensiune poate duce la distorsionarea pieței telecom, una extrem de competitivă, cu mulți competitori.
SRI a arătat într-un comunicat publicat vineri, 5 iunie, că a atribuit către Digi contractul după o negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
SRI susține că anterior a identificat necesitățile și obiectivele achiziției, a consultat piața pentru a identifica soluțiile tehnice și financiare și a elaborat documentația de atribuire.