Analiză a presei africane despre candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Organizației Internaționale a Francofoniei: Candidatura lui oferă o soluție elegantă – alegerea pe criteriul competenței, nu pe baza unui arbitraj imposibil între două state aflate în conflict

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Publicista Marie-Roger Biloa, una dintre figurile marcante ale peisajului mediatic și intelectual african, a analizat în publicația pan-africană AFRIK.COM cele patru candidaturi la șefia Organizației Internaționale a Francofoniei și a concluzionat că Dacian Cioloș a avut cea mai credibilă prestație. Marie-Roger Biloa arată că Cioloș ar putea fi și soluția politică pentru conflictele dintre marile state africane francofone.

Reamintim că statul român susține puternic candidatura lui Dacian Cioloș la șefia francofoniei, o poziție congruentă cu deschiderea către Africa pe care a încercat-o fostul președinte Klaus Iohannis în ultimii doi ani de mandat.

România a avut o puternică prezență economică și politică în Africa în perioada comunistă, bazată pe relațiile dintre regimul dictatorial Ceaușescu și dictatorii din regiune. Ulterior, relația s-a declinat în contracte suspecte de corupție ale unor afaceriști români conectați la fostele servicii secrete comuniste. Treptat, cooperarea economică și politică dintre România și țările africane s-a estompat, în condițiile în care state puternice precum China și Rusia au investit masiv în diferite regimuri politice africane pentru a-și asigura accesul la resurse.

Analiza ”Francofonia: ce se decide la Phnom Penh” de Marie-Roger Biloa, via Rador:

”În noiembrie, în Cambodgia, Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) își va alege secretarul general. În cursă sunt patru candidați, însă miza depășește simpla listă a numelor: este vorba despre încheierea unui mandat ajuns la capătul resurselor și despre ruperea cercului indiferenței manifestate de statele membre față de o instituție pe care o deleagă, o dată la patru ani, fără a-și asuma cu adevărat o viziune pentru aceasta.

Un al treilea mandat pe care nimic nu îl interzice, dar…

Louise Mushikiwabo candidează pentru un al treilea mandat. Nimic din statutul OIF nu îi interzice acest lucru – iar tocmai aceasta este problema: absența unei limite a mandatelor lasă deschisă calea unei concepții despre exercitarea puterii care nu își are locul într-o organizație menită să promoveze valori democratice. Această candidatură prelungește o cultură politică formată la Kigali, unde o reformă constituțională concepută special îi permite președintelui Paul Kagame să rămână la putere până în 2034. Faptul că această logică a puterii fără limită de mandat este exportată în fruntea unei organizații care reprezintă 320 de milioane de francofoni ar trebui să alarmeze orice stat atașat principiului alternanței democratice.

Contextul regional accentuează și mai mult senzația de disconfort. Rwanda este acuzată, atât de Kinshasa, cât și de mai multe capitale occidentale, că sprijină rebeliunea M23 din estul Republicii Democrate Congo – acuzații pe care Kigali le respinge. Un acord de pace semnat la Washington, sub egida lui Donald Trump, în iunie și apoi în decembrie 2025, nu a pus capăt luptelor, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă că îl încalcă. Este dificil să încredințezi din nou conducerea OIF șefei diplomației unei țări aflate într-un conflict latent cu unul dintre statele membre ale organizației – cu atât mai mult cu cât Rwanda însăși a abandonat franceza în favoarea englezei ca limbă de lucru, o alegere care ridică semne de întrebare atunci când este vorba despre conducerea instituției reprezentative a limbii franceze.

Mai rămâne bilanțul mandatului: restrângerea bugetului, reorientarea unor programe și câteva măsuri punctuale. În această perioadă, trei state istorice din Sahel au părăsit organizația. Au existat ajustări administrative, însă nu a fost definită nicio direcție strategică – nimic comparabil cu realizările structurante promovate, la vremea sa, de Jean-Louis Roy, secretar general emblematic al organizației pe vremea când aceasta se numea încă Agenția Interguvernamentală a Francofoniei.

Adevărata problemă: statele absente între două summituri

Problema cea mai profundă a OIF nu este doar conducerea, ci dezinteresul manifestat de statele membre între două summituri. Alegerea unui secretar general o dată la patru ani nu poate ține loc de politică instituțională.

Exemplul „Francofoniei economice” este edificator: prezentată drept o prioritate strategică, aceasta a reunit miniștrii economiei o singură dată, la Monaco, în 1996 – în timp ce miniștrii finanțelor din Commonwealth se întâlnesc anual. Același vid există și în privința provocărilor care vor defini următorul deceniu: ce politică comună va adopta Francofonia în fața inteligenței artificiale, în condițiile în care viitorul limbii franceze ca limbă de producere a cunoașterii se joacă tocmai în acest domeniu? Astfel de întrebări necesită conferințe ministeriale regulate și o coordonare politică permanentă, nu doar buna voință a secretariatului.

Un profil care merită atenție: Dacian Cioloș

Patru candidați au fost audiați la sfârșitul lunii iunie: mauritanianca Coumba Ba, românul Dacian Cioloș, congoleza (RDC) Juliana Amato Lumumba și actuala secretară generală.

Dincolo de o prestație considerată de numeroșii jurnaliști prezenți drept cea mai convingătoare, fostul prim-ministru român Dacian Cioloș are și alte atuuri. Economist și fost comisar european pentru agricultură, el promovează un „multilateralism luminat”, centrat pe cooperarea economică și pe tineret – fundamentul oricărei politici orientate spre viitor.

Candidatura sa amintește că Francofonia se poate deschide dincolo de bastioanele sale tradiționale, fără a neglija Africa, care reunește jumătate dintre statele membre și majoritatea vorbitorilor de limbă franceză. Cioloș își asumă acest angajament în mod concret: primul an de mandat ar urma să fie consacrat unui turneu în statele africane, iar viitorul administrator de facto al organizației ar proveni de pe continent. Candidatul Europei de Est plasează Africa în centrul programului său, nu doar în postura de rezervor de voturi.

Această candidatură oferă și o ieșire dintr-o dilemă pe care puține capitale îndrăznesc să o formuleze deschis, începând cu Parisul. Franța a susținut alegerea lui Louise Mushikiwabo în 2018, într-o logică de reconciliere cu Rwanda, după deteriorarea relațiilor provocată de genocidul din 1994. Calculul politic de atunci s-a transformat însă astăzi într-o capcană: cum ar putea fi aleasă fie candidata rwandeză, fie Juliana Amato Lumumba – candidată congoleză, fiica eroului african Patrice Lumumba și reprezentanta celei mai mari țări francofone –, în condițiile în care Kigali și Kinshasa se află, în fapt, într-un conflict? Alegerea uneia dintre ele ar însemna asumarea unei poziții într-un război regional. Candidatura lui Dacian Cioloș oferă o soluție elegantă: alegerea pe criteriul competenței, nu pe baza unui arbitraj imposibil între două state aflate în conflict.

La Phnom Penh, ieșirea din letargie

Summitul din noiembrie trebuie să răspundă la două exigențe: alegerea unei personalități care să întruchipeze alternanța la conducere, nu o reconfirmare din inerție, și trezirea la acțiune a statelor membre, care nu mai pot trata OIF ca pe un simbol cultural onorat o dată la patru ani printr-un summit fotogenic.

Cu cele 90 de state membre, OIF se situează imediat după ONU ca amploare, însă pare să-și ignore propria greutate politică. Reducerea contribuțiilor financiare ale Canadei și Franței nu este semnul unui angajament consolidat. O Francofonie care contează trebuie să fie o Francofonie care se reunește, deliberează și acționează – nu doar una care organizează alegeri.

(Autor: Marie-Roger Biloa este una dintre figurile marcante ale peisajului mediatic și intelectual african. Jurnalistă, editorialistă și scriitoare, ea reprezintă o voce angajată, remarcabilă prin stilul său incisiv și prin analiza pătrunzătoare a dinamicilor politice și culturale ale continentului. Fondatoare și directoare a revistei Africa International, Marie-Roger Biloa a militat de-a lungul timpului pentru o presă panafricană independentă, fără a ezita să confrunte autoritățile cu provocările democratice și economice ale Africii)

Traducerea Rador: Ruxandra Lambru