Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Analiză a publicației elene New Money, via Rador: Noul contract feroviar în valoare totală de 800 de milioane de euro, semnat de compania elenă GEK TERNA în România, consolidează și mai mult prezența internațională a grupului pe o piață ce prezintă o activitate semnificativă în domeniul construcțiilor și care are nevoi mari de infrastructură.
Această evoluție este deosebit de importantă pentru companie, având în vedere că ciclul de proiecte majore din Grecia, care a fost finanțat în mare parte din Fondul de Redresare în anii precedenți, intră treptat într-o fază de maturitate. În acest context, extinderea activităților în străinătate servește drept pilon cheie pentru menținerea unui portofoliu ridicat de comenzi și asigurarea de noi proiecte de construcții în următorii ani.
Cu o poziție puternică în infrastructură și energie, GEK TERNA își consolidează prezența în principal pe piețele din Europa de Sud-Est, deschizându-se în același timp selectiv către noi sectoare, cum ar fi infrastructura digitală din Statele Unite.
Ca parte a acestei strategii, filiala de construcții a grupului, TERNA, a semnat la București contractul pentru construcția tronsonului de cale ferată Filiași–Igiroasa (Lotul 2) cu Compania Națională de Căi Ferate Române (CFR). Proiectul, în valoare de 380 de milioane de euro, va fi realizat de consorțiul TrackWorks, la care TERNA participă cu o cotă de 74%, iar Alstom România cu 26%. Proiectul vizează proiectarea și modernizarea completă a tronsonului Filiași–Igiroasa, cu o lungime de aproximativ 44 km, ca parte a modernizării liniei de cale ferată Craiova–Drobeta Turnu Severin–Caransebeș.
Anterior, la sfârșitul lunii martie, a fost semnat contractul pentru primul tronson (Lotul 1) al magistralei, de la Craiova la Filiași, cu un buget de 410 milioane de euro, la care TERNA participă în consorțiu cu o cotă de 69%. Cele două proiecte, cu un buget total de aproximativ 790 de milioane de euro, alcătuiesc axa feroviară Craiova–Igiroasa, lungă de 83 de kilometri. Perioada de construcție este de patru ani, iar la finalizare, linia va permite trenurilor de pasageri să circule cu viteze de până la 160 km/h, iar trenurilor de marfă de până la 120 km/h.
Alegerea României nu este întâmplătoare. Țara se afirmă drept una dintre cele mai mari piețe de infrastructură din Europa, deoarece programul său de investiții prevede licitații publice care sunt estimate să depășească 45 de miliarde de euro în următorii ani. Grupuri europene puternice din Italia, Franța și Austria, precum și mari companii de construcții turcești sunt active pe această piață, iar în ultimii ani și-au consolidat constant prezența și grupuri grecești de companii tehnice. În același timp, GEK TERNA a contractat în regiune și importante proiecte energetice pentru PPC, extinzându-și prezența în sectorul infrastructurii energetice.
Bulgaria este o altă piață unde grupul își menține o prezență puternică și care pare să câștige o importanță reînnoită în politica de orientare către exterior a grupului. Conform informațiilor, în urmă cu câteva săptămâni, Giorgos Peristeris, președintele și directorul genera executiv al GEK TERNA, a vizitat Sofia, iar presa bulgară a asociat prezența acestuia cu un posibil nou proiect energetic, fără nicio confirmare oficială până în prezent.
TERNA construiește o centrală fotovoltaică de 130 MW în zona Vratița din Burgas, în numele TERNA Energy și Masdar, realizând în același timp modernizarea și electrificarea liniilor de cale ferată Petarch–Dragoman și Voluyak–Dragoman, un proiect cu un buget de 154,7 milioane de euro. Printre proiectele implementate de companie în țările vecine se numără și piața sârbă, unde GEK TERNA, în colaborare cu Vinci, participă la extinderea și modernizarea aeroportului internațional „Nikola Tesla” din Belgrad, un proiect cu un buget de aproximativ 262 de milioane de euro.
În afară de sud-estul Europei, GEK TERNA dezvoltă activități și în Statele Unite. Prezența sa pe piața americană a început în 2012 prin intermediul surselor regenerabile de energie, iar în prezent se extinde și în sectorul infrastructurii digitale, cu dezvoltarea de proiecte care deservesc servicii de stocare în cloud. Acestea sunt infrastructuri care susțin stocarea și gestionarea datelor în cloud, un sector în care se înregistrează o activitate investițională intensă la nivel internațional datorită cererii tot mai mari de servicii de inteligență artificială și aplicații digitale.
Strategia de extindere în străinătate a GEK TERNA nu este o alegere recentă. După cum a declarat președintele și CEO-ul grupului, George Peristeris, în cadrul recentei adunări generale a acționarilor, prezența internațională a companiei se dezvoltă cu pași constanți și atenți de două decenii. Extinderea a început în Balcani în 2005 și a fost urmată de Orientul Mijlociu în 2006, unde grupul a operat timp de mai mulți ani înainte de a se retrage din regiune. „Facem pași măsurați către extinderea în străinătate, deoarece necesită multă atenție – este o sabie cu două tăișuri”, a spus Peristeris, descriind filosofia cu care grupul își alege mutările internaționale.
Ucraina este probabil cea mai importantă poziționare strategică a grupului în străinătate. În 2025, TERNA a semnat un Memorandum de Înțelegere cu compania de stat Ukrhydroenergo pentru dezvoltarea în comun a unor proiecte hidroelectrice mari și de stocare prin pompare, cu un buget total de aproximativ 1,5 miliarde de euro, inclusiv stația de stocare prin pompare Dniester de 1.263 MW și o nouă stație de pompare de 220 MW.
A urmat semnarea unui Document Executiv de Confidențialitate (NDA), care permite schimbul de date tehnice și financiare pentru ca proiectele să ajungă la maturitate. Potrivit GEK TERNA, acesta este primul acord între un grup de infrastructură grecesc, și chiar european, în sectorul energetic al Ucrainei. Prezența grupului a fost consolidată recent prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere cu Naftogaz, vizând cooperarea în domeniul gazelor naturale, stocării energiei și proiectelor de energie regenerabilă în regiunea Odesa.
Traducerea Rador: Carolina Ciulu