Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șeful Poliției Române, Benone Matei, a anunțat luni că polițiștii au deschis 24 de dosare penale privind instigarea publică legate de protestul transportatorilor și fermierilor, protest intrat în a șasea zi. El a spus că e vorba despre mesaje care îndemnau la violență. Reamintim că polițiștii au ridicat-o duminică și pe activista civică Angi Șerban, care acuză că ”a fost reținută politic”.
”Sunt mesaje care incită la violență. Scopul activităților e preventiv”, a spus Benone Matei într-o declarație de presă la care a participat și șeful Jandarmeriei, Alin Mastan.
”Polițiștii s-au autosesizat din semnalele din spațiul public, cât și din discuțiile de pe grupurile de whatsapp”, a spus Benone Matei.
El a dat și câteva exemple de astfel de mesaje: ”Haideți să luăm mașinile de poliție pe sus și să mergem la guvern” și ”Haideți să luăm topoarele și să mergem la guvern!”.
În Chiajna a fost identificată o persoană care deținea o armă albă, a mai spus Benoni Matei.
Asta nu s-o fi numind obedienta politică?!!!