Home » Articole » Președinta Venezuelei a înlocuit toată conducerea armatei, la o zi după ce l-a demis pe ministrul Apărării

Președinta Venezuelei a înlocuit toată conducerea armatei, la o zi după ce l-a demis pe ministrul Apărării

19517
Președinta Venezuelei a înlocuit toată conducerea armatei, la o zi după ce l-a demis pe ministrul Apărării
Credit line: Ariana Cubillos / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a înlocuit joi toţi membrii înaltului comandament militar, la o zi după demiterea ministrului Apărării, notează AFP.

„Anunţ ţării numirea membrilor înaltului comandament militar reînnoit care îl vor însoţi (…) pe generalul-şef Gustavo Gonzalez Lopez”, noul ministru al Apărării, a scris pe reţele de socializare lidera aflată la putere de la capturarea fostului preşedinte Nicolas Maduro de către forţele americane.

- articolul continuă mai jos -

Înainte de numirea sa ca ministru, Gonzalez Lopez fusese desemnat în ianuarie de către Rodriguez drept şef al gărzii prezidenţiale şi al temutei Direcţii Generale de Contraspionaj (DGCIM).

El îi succede generalului Vladimir Padrino, un aliat fidel al lui Maduro care deţinea portofoliul apărării din 2014, un record de longevitate în această funcţie.

Această remaniere îl vizează şi pe generalul Domingo Hernandez Lares, numărul doi al Forţelor armate, care va fi înlocuit de generalul de divizie Rafael Prieto Martinez, până acum inspector general al armatei.

Delcy Rodríguez, care asigură preşedinţia interimară de la căderea lui Maduro la începutul lunii ianuarie, guvernează sub presiunea Statelor Unite, ţară cu care a restabilit relaţiile diplomatice.

În primele săptămâni la putere, ea a adoptat o reformă a legii hidrocarburilor, deschizând sectorul investitorilor străini şi privaţi, şi a promulgat o lege a amnistiei care permite eliberarea prizonierilor politici.

Armata venezueleană şi-a exprimat până acum sprijinul pentru măsurile adoptate de Rodriguez, care au răsturnat multe dintre politicile implementate de chavism (doctrina fostului preşedinte Hugo Chavez, căruia i-a succedat Maduro) în ultimele două decenii.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole