Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lucrările pe secțiunea Margina-Holdea, celebrul lot al „tunelurilor pentru urși” de pe Autostrada Sibiu – Nădlac avansează într-un ritm susținut, anunță într-o postare pe Facebook directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
El a anunțat că stadiul fizic al proiectului a depășit pragul de 68%, grație ”unei mobilizări exemplare a constructorilor”.
Asocierea formată din constructori români și bosniaci (UMB Spedition și EuroAsfalt) acționează în prezent cu 800 de muncitori și 350 de utilaje.
Activitatea principală este concentrată pe cele două tuneluri majore ale secțiunii, unde se folosește o soluție inginerească complexă, ce îmbină Noua Metodă Austriacă (NATM) cu metoda „cut and cover”.
La tunelul 1, ambele galerii sunt deja străpunse. În galeria stângă s-au finalizat structurile de rezistență și căptușeala interioară, în timp ce în galeria dreaptă se lucrează la armarea și betonarea căptușelii.
La tunelul 2, lucrările de excavare sunt în linie dreaptă. La galeria stângă mai sunt de săpat doar 190 de metri, iar la cea dreaptă aproximativ 480 de metri, dintr-un total de aproape 2 kilometri lungime pentru fiecare fir.
În paralel cu galeriile tunelurilor, echipele lucrează la terasamente, fundații, precum și la cele două viaducte și două pasaje care completează traseul.
Finalizarea acestui segment de 9,13 km este extrem de importantă pentru infrastructura rutieră a României.
Odată deschisă circulația pe Margina-Holdea, se va putea circula neîntrerupt pe autostradă din centrul țării (Boița, județul Sibiu) până la frontiera cu Ungaria (Nădlac), pe o distanță de peste 360 de kilometri.
Proiectul are o valoare de 1,82 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această secțiune este ultima piesă de puzzle care lipsește pentru a avea o conexiune rapidă și sigură între Sibiu și granița de vest, eliminând singura porțiune de drum național care mai fragmentează în prezent fluxul de trafic de pe autostrada A1.