G4Media.ro

Parlamentul a votat Legea Pensiilor, cu impact bugetar de 33 miliarde de…

Parlamentul a votat Legea Pensiilor, cu impact bugetar de 33 miliarde de lei în următorii doi ani

ACTUALIZARE 13.28: Camera Deputaţilor a votat azi cu 197 de voturi proiectul legii pensiilor, inițiat de fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Proiectul are un impact bugetar uriaș, estimat la peste 8 miliarde de lei în acest an și 25 miliarde de lei anul viitor (sursa), iar FMI și Comisia Europeană au avertizat că majorările ar putea deveni nesustenabile.

Proiectul s-a aflat  pe ordinea de zi a plenului Camerei după ce Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat marți raportul.

Modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.

Fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu, iniţiator al proiectului, a precizat că au fost foarte puţine modificări de făcut, pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări.

„Suntem în situaţia să revotăm această lege importantă care repară inechităţile”, a spus Vasilescu, care a adăugat că decizia Curţii a stabilit că pensiile de invaliditate vor rămâne ca în actuala legislaţie şi că trebuie o definiţie mai riguroasă în ceea ce priveşte contribuabilul.

„Din punctul meu de vedere, nu erau neapărat necesare aceste clarificări”, a mai spus Vasilescu.

Deputatul PNL Valeria Schelean a afirmat că „nici după decizia Curţii Constituţională, actuala majoritate nu a vrut să adopte o lege care să garanteze în mod real dreptul la pensie”. „Formula adoptată este absolut neclară. (…) Dispoziţiile CCR nu au fost transpuse în acest proiect de lege”, a susţinut Schelean.

La rândul său, deputatul USR Cristian Seidler a criticat faptul că nu au fost abrogate pensiile speciale. „Bani oricum nu există pentru majorarea pensiilor. (…) Nu vă mai satură Dumnezeu de pensii speciale!”, a transmis Seidler.

Deputatul UDMR Csep Eva Andrea a spus că este o lege mult aşteptată şi formaţiunea sa o sprijină. „Ţin să atrag atenţia că nu se poate face economie pe spinarea nevoiaşilor, a persoanelor cu dizabilităţi”, a mai spus deputatul UDMR.

Emil Paşcan (PMP) a declarat că până acum cei de la Putere au reuşit să creeze o categorie nouă de privilegiaţi cu pensii speciale, adăugând că majorarea punctului de pensie trebuia să se petreacă începând cu luna ianuarie a acestui an.

În replică, Olguţa Vasilescu a precizat că Guvernul PSD-ALDE a plafonat pensiile speciale. „Suntem singurul guvern care a plafonat pensiile speciale, din 2017. Ne-a costat la vot”, a adăugat Vasilescu, transmiţându-le celor din Opoziţie că „ipocrizia ucide”.

Săptămâna trecută, Senatul a respins, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic. La acel moment au lipsit chiar parlamentari PSD de la vot.

Ce prevede Legea pensiilor:

Proiectul va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, un impact de 24,8 miliarde de lei în anul 2020 (alegeri locale și parlamentare), iar în ultimul an de aplicare (2022) ar urma să aibă un impact de 81 miliarde de lei, în condițiile în care cheltuiala statului român cu pensiile în 2018 este de 61,5 miliarde de lei. Practic, dacă legea intră în vigoare, în 2022 cheltuielile cu pensiile ar fi mai mult decât dublate față de acest an.

Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, principalele prevederi urmând să se aplice de la 1 septembrie 2019, apoi treptat până în 2022.

Foto: InquamPhotos

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

46 comentarii

  1. Sper sa treaca. Sper ca PSD sa falimenteze Romania, sa nu mai fie votati vreodata, sa dispara ca partid.

    • Poate nu te-ai prins cum functioneaza schema.
      PSD pierde guvernarea in 2020. Nefericitii care or sa-i urmeze n-or sa aibe de unde sa plateasca pensiile si vor fi nevoiti sa schimbe legea. Din momentul ala vor fi balacariti pe la televiziunile de casa ca „au taiat pensiile” si in 2024 PSD ajunge iar la guvernare pt minim 2 mandate…
      Reteta aplicata si in 1996 cand CDR a facut reforme dureroase, si in 2004 (cand a durat un pic mai mult ca am intrat in UE si a fost mai greu de convins populatia sa voteze iar PSD).

    • A trecut , PSD a mai bifat un populism ieftin ,acum mai vrea PNL la guvernare?
      Cand USR nu vroia sa ia cartoful fierbinte in mana stia de ce ,e posibil sa ii mai lasam inca odata pe PSD la guvernare in 2020 tot ei sa conduca tara ca sa o afunde rau de tot .

    • PSD vrea sa finanteze pensiile speciale cu rezerva nationala de aur… si dupa aia ce?

  2. A prezis Câțu cã nu mai sunt bani pentru pensii și salarii mai ca mama Omida .A avut dreptate dar nu s-a adeverit .Ce mari economiști sunt la urmașii Brãtienilor.

    • daca ar durea, ai tacea din gura.
      dar, nu doare…

    • Pentru plata pensiilor si bugetarilor s-au împrumutat cu 31 miliarde euro. Au dat ordonanta sa se poata imprumuta in contul anului 2021. In 2022 față de ce se cheltuie acum cu pensiile – 15 miliarde euro, vor fi necesari 32 miliarde euro anual numai pentru pensii. Cât o să ne mai împrumutăm?

    • Planul lui Pablito Teleormaneanul era sa ne tot imprumutam si iar sa ne imprumutam, iar cand nu vom avea de unde sa ne mai imprumutam, atunci sa apara Cracanel pe un cal alb ca sa ne salveze, cu conditia sa aderam la Uniunea Euroasiatică
      ….

    • @dacaardureaprostia… guvernul chiar nu are bani de pensii și salarii, guvernul se împrumută luna de luna, cu dobânzi tot mai mari; păcat că nu doare prostia

    • esti atat de prost ca nici nu meriti explicatii. si rau, sa nu uitam. probabil de aia esti asa prost, ca te doare rau prostia.

    • Andrei tu ești mai prost decât permire legea .Dacã proștii ar fi condamnați tu ai lua închisoare pe viațã.Argument .În Germania bugetul pensiilor este 13 la sutã din PIB în România 7 la sutã în 2021 va fi 11 la sutã .Încearcã la psihiatrie poate mai ai o șansã

    • Daca ar durea prostia… Ai fi mort si in cazul in care ti-ar da morfina. Tovarase, cifrele e drept sunt alea DAR ia cauta matale:
      1. Cat la sut din PIB e incasarea bugetara consolidat in DE si cat la noi (46 – 28)
      2. Raportul nr de salariati din privat (repet din privat) la nr de pensionari in DE vs RO
      3. Rata de acoperire a pensiilor din contributii private
      4. Cat la suta din bugetul consolidat al statului reprezinta cheltuiala totala cu asistenta sociala si salrii bugetari in DE vs RO.
      Dupa ce cauti astea daca mai intrebi ceva o sa ma pis de ras. Tactica tipica cu jumate de adevar…

    • Problema că curvele și analfabeții de la conducere dau banii din pix! care sunt sursele de finanțare, se spune? Trăim de pe o zi pe alta, vedem ce facem după beție, grecii sunt mici copiii
      Sau ne îndatorează copiii și nepoții pe veci! Vai de noi, daca ar durea prostia v-ați tăvăli pe jos de durere
      Investiții zero, trăim din datorii
      O sa fiți alungați cu furcile
      NESIMȚITILOR!

    • @Daca ar durea prostia:
      Tu ai fi primul care ar racni in continuu pana cand i s-ar face mila cuiva de tine si te-ar impusca (vorba bancului) !
      Trebuie sa fi mare dobitoc sa aduci Germania ca argument in cazul de fata ! Tocmai Germania cu excedentele sale bugetare ! :))))
      PS. Cum spuneai ? Inchisoare pe viata pt @Andrei ? Bai baiatule, din cauza ta o sa ne punem rau cu UE, pt ca va fi reintrodusa pedeapsa cu moartea ca sa sa scapam de gura ta ! :))))
      PPS. Prevad insa altceva : ca mai toti prostii cu panas de pe site-uri, la un moment dat te vei satura sa tot fi facut dobitoc si iti vei schimba nickname-ul ! Hai sa vedem in cat timp o sa se intample chestia asta ! :)))))))

  3. Daca statul se imprumuta miliarde de euro (MILIARDE) ca sa acopere gauri din buget insesmna ca NU, nu mai sunt bani de pensii! E ca si cum tu ai pierde toti banii la casino si ai lua de la camatari ca sa arati familiei si prietenilor ca nu e adevarat, ca tu ai bani!

    • Astazi a trecut la lingaul de ccr si legea lui draknea-serban niciolaie, prin care vor sa aduca rezerva de aur din Londra la Bucuresti, or trebusoara asta va ridica dobanzile la cer, pentru noi imprumuturi externe pe care vor vrea sa le faca. De unde bani, de unde bani? Pai, ce sa mai, daca tot am dat oug 114, sa furam Pilonul II al romanilor, si ne-am aranjat, avem bani. Fir-ati ai dracului, psd-alde-udmr, infractori nenorociti!

    • Au mai gasit vreo 200 milioane EUR si la BCR-BpL prin „intermediul” ICCJ – Sectia de Contencios Administrativ care, in 21.06.2019, dupa ce s-a „gandit” instanta bine, a sucit decizia faborabila bancii data de CAB in 2017 si a pus-o la plata (sa returneze primele de stat virate de MDRAP pana in august 2015 cand Curtea de Conturi a pus piedica si a culcat la pamant sistemul bauspar romanesc)!
      Deci, se mai gasesc bani, mai furi de la unii, mai tai de la altii, ii mai amani pe ceilalti..

  4. Am citit Legea, NU cred ca se va aplica!

    Deci, din 1 Septembrie 2021, Calculul pensiei se va face asa:
    – „Art.85-(1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.
    (3) La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctuluide referință se stabileşte în cuantum fix și este de 75lei.

    Adica, un pensionar cu un Numar de puncte de 63,20263, care are azi o Pensie de 2430 lei, rezulta NET 2387 lei(am scazut Impozit de 10% peste Suma ce depaseste 2000 lei),
    Calculand pentru 2021, rezulta:
    63,20263×75=4740 lei, rezulta NET=4466 lei(am scazut Impozit de 10% peste Suma ce depaseste 2000 lei!).
    Nu cred deloc ca vreodata Pensia asta va putea fi PLATITA de statul roman.

    Legea asta va avea aceeasi soarta cu Legea din 2008 care a Marit cu 50% Salariile profesorilor.
    NU s-a aplicat niciodata, a fost o mare MINCIUNA electorala, ca INTREG Programul de guvernare al PSDragnea!
    T. Basescu si-a asumat si a recunoscut ca NU sunt BANI.
    Sa-i vad pe PSDei ce si cum o vor intoarce, Legea NU se va aplica!!
    Minciuni populiste si PERICULOASE!

    • Vor face aceeasi miscare de la senat, adica se vor cara sau nici nu vor veni la sedinta, ca sa se amane din cauza de lipsa de cvorum, si s-o lase pe toamna, dupa vacanta parlamentara.

  5. bine ar fi pentru pensionari, DAR NU SE POATE APLICA … sumele nu sunt sustenabile …
    poate de aceea, tot azi, s-a votat sa se aduca tezaurul (aurul) din UK, in tara …
    cand s-o termina resursele pentru pensii, vindem si aurul (pe mai nimic … ca suntem tar ide tot la asta …) si mai platim 3-5 ani pensii nesimtite si salarii nemeritate parlamentarilor si primarilor … si :DUPA NOI, POTOPUL … „lasa ca nu moare tara, vad ei tinerii de acum, cum se vor descurca” … poate ne facem vreo colonie a mareului urs …
    INCONSTIENTA – NUMELE TAU ESTE PARLAMENTUL ROMANIEI, IN ACTUALA CONFIGURATIE !!!

  6. Sincer, pensiile oamenilor de rand trebuie marite, fiindca majoritatea sunt sub limita subzistentei, iar daca n-ai pe cineva in familie care se-ndura sa te ajute la varste inaintate, esti rezolvat rapid.
    DAR.
    Trebuie rezolvate in detrimentul pensiilor speciale de rahat (nu zic ca nu sunt si cazuri in care se justifica, dar in niciun caz stressul generat de prezenta la parlament din cand in cand si luatul spagii pe sub masa, in cimitir sau in biserica nu intra aici!).
    SI MAI ALES trebuie investit in tara ca sa produca banii necesari, in ma-sa! Ce-i asa de greu de-nteles, iubitii nostri politicieni dobitoci infecti, ca intai faci banii si dup-aia-i cheltui, NU INVERS?!

    • Sa traiesti! Ai zis-o bine.

    • ITist de-asemenea, si sunt total de-acord cu punctul tau de vedere. Pensiile (intr-o forma sau alta) trebuie sa creasca deoarece sunt mult prea mici pentru a .. exista. Si evident ar fi fost frumos ca cresterea sa vina in urma unor investitii care sa genereze venituri sustenabile si fara pensii speciale. Dar! Nu este problema pensionarilor de unde le vin banii, arde, au o nevoie disperata de ei (si pana la urma au dreptul la un trai rezonabil dupa o viata de munca), nu pot astepta min. 10 ani (unii nici macar nu au acesti ani) ca sa se intoarca profitul din investitii (care oricum nu exista).

      Imi dau seama ca e un cartof fierbinte aruncat in chilotii unei guvernari viitoare.

      Si aici as vrea sa ii vad ca se misca cu „talent” pe USR+. Am incredere ca vor gestiona inteligent situatia. Jegurile actuale au venit cu o solutie. Nu e optima. E naspa. Dar e necesara. Miscarea e la USR.

    • Domnilor IT, perfect de acord cu dvs.
      DAR, atâta timp cât aceste creșteri sunt erodate de inflație, efectul este 0 (și nu 0;1!)
      Chiar minus!
      Ca atare, reanalizați puțin optica dvd socialistă (de bună credință, nu zic), că socialismul ne-a cam fost suficient!
      Încă nu s-a uscat cerneala „democrației” în România, deci va propun o optică mai capitalistă, încă.
      Faci, ai, nu faci, nu o sa mori de foame, dar…!
      Sunt multe care încă nu s-au făcut normal in țara asta. Haideți să nu ardem etapele, nici măcar în gândire.

  7. Anunț de Mică Publicitate:
    Vând LEI. Mă refer la bancnote, nu la feline consumatoare de carne de om. Accept la o adică si un curs de 6 lei/ron. Atentie, bancnotele sunt fabricate din material plastic și nu sunt potrivite pentru a fi folosite în scopuri…igienice…!

  8. Cea mai rea soluţie pentru opoziţie e să se bată pe forumuri cu pensionarii, nu cu puterea.

  9. Chiar daca vor fi marite pensiile asa cum au promis,vor fi chiar dublate,dupa cum se vede, necazul va veni din alta parte:DIN MAREA INFLATIE.Inflatia va fi supapa care va sari in aer dupa toata aceasta minciuna pesedista.Vor suferi tot saracii,cei cu pensii mici sau cei care castiga putin,au salarii mici,angajatii la privat,cei a caror venituri nu vor tine pasul cu inflatia.Acesti nemernici au dezlantuit Iadul.Ti-ai dracu !

  10. Complet iresponsabili, dar ei vor sa isi protejeze macar nbaza ca au inceut sa scartaie si acolo.
    Pt tineri jocurile sunt gata: un guvern ce cheltuie 25 mld pe investitii si 110 mld pe pensii … este evident ca au zero viziune, zero preocupare pt generatiile tinere. Pt ei totul e un troc electoral.

    Cumparati euroi si economisiti ca nu exista free lunch din pacate in nimic, cu atat mai putin intr-o tara disfunctionala.

  11. Da, au dat legea pensiilor, insa nu cred ca e vreunul din psd-alde-udmr care sa rada, nici macar sa zambeasca. Merg pe ideea ca pana recalculeaza 5 milioane de pensii, trebuie sa angajeze 2000 de oameni pentru asta, o vor lungi si se vor scuza la nesfarsit. Oricat ai intinde-o, pana la urma, pana-n decembrie 2020 mai e 1 an jumate, intinzi minciuna pana atunci? Probabil ca da, nu se mai aleg ei, si ramane urmatorului legislativ s-o aplice. Urmatorul legislativ, fara psd-alde-udmr, cand vine, taie pensiile speciale toate, injumatateste guvernul, si da pensii. Apoi se alege din nou, si din nou, pentru ca psd-alde s-au dus dracului.

  12. Sunt pensionara dar aceasta lege a pensiei este facuta cu dorsul lui olguta dar cums-a adoptat poate fi discutat adica cu 197 voturi adica cu42% dintotal parlamentari.O motiune de cenzura este musai sa fie pentru cel putin jumatate plus umu,adica 233 voturi.In familia mea treaba este fix pe dos.Eu am o pensie dubla fata de unbaiat nepot cate are studii sup.vorbeste doua limbi delarga circulatie(engleza si germana )si cu salar minim pe ec.Asa se explica dece tinerii urasc batranii si pleaca din tara.

    • Ar fi o solutie: ca astia mai tineri sa inceapa sa voteze. Pina acum n-au prea facut-o, iar psd, partid populist pina-n maduva nu tine cont decit de cine voteaza, iar pentru ei voteaza pensionarii (nu toti, dar multi), pomanagii si hotii.
      Fac un apel tuturor oamenilor de treaba din Romania, haideti sa ne milostivim de ei, de psd si la alegerile din 2020 sa-i scoatem dracului din istorie.

  13. Singurul care a pus punctul pe „i” in aceasta problema, fara istericale si fara gargara ieftina, a fost mitomanul plagiator Ponta:

    „”Potrivit Codului Penal, constituie infractiuni datele inexacte oferite Parlamentului cu privire la activitatile Guvernului. Consideram ca au informat cu exactitate despre faptul ca exista bani”, a spus Ponta.”

    Mai mult nici nu ai ce face, atunci cand majoritatea Parlamentara isi impune vointa prin vot.

  14. Dupa eliminarea Cartilor de Munca toti angajatii trebuiau sa fie inregistrati la REVISAL ( Registru de evidenta a salariatilor in format electronic) Asa ceva se face intr-o tara NORMALA . Evident ca nu si in Romania. In acel REVISAL sunt in jur de 6 200 000 de angajati cu norma intreaga si partiala. NU sunt la REVISAL functionarii PUBLICI care ar fi 130 000. De ce? Nu sunt in REVISAL angajatii la MApN (Armata ) cam 70 000. Nu sunt nici cei de la MAI ( Melitia si jandarmeria) cam 130 000. Nu sunt cei de la SRI ( Securitatea). Aici nici nu se banuie cati sunt. La fel cei de la SIE ( Spionii???!!!!) care nu se stie cati sunt. La Ministerul de justitie sunt 20 000 de angajati. Cei de la Telecomunicatii speciale STS ( vreo 2 500) . Cei de la Ministerul Afacerilor Externe ( ambasade, consulate etc) vreo 2500. Va dati seama ca acestia sunt aproape 400 000. de angajati. Majoritatea acestora vor fi BENEFICIARII PENSIILOR SPECIALE. Atunci cum sa faci o ESTIMARE corecta pentru FONDURILE de PENSII In ce TARA TRAIM? Voi credeti ca mai exista vreo tara in lumea asta care sa tina evidente separate ( NESTIUTE ) pentru diferite categorii de angajati, iar PENSII vor toti. Mai mult, astia au de alea SPECIALE.

  15. Sa facem o socoteala simpla. Sa zicem ca numarul angajatilor ar fi ( cu norma intreaga) 6 000 000. Din evidentele Institutului National de Statistica, salariul mediu brut pe economie este, in 2019, de 5000 lei/luna, adica 60 000 lei/an. Din acestia 25 %, adica un sfert, se duc la CASA DE PENSII. Concret 15 000 lei/an. De la cei 6 000 000 de angajati se duc la CASA DE PENSII in anul 2019 suma de 90 000 000 000 lei , adica 90 miliarde. In Nota de FUNDAMENTARE a Legii Pensiilor se zice ca in 2019 le trebuie incasari ( bugetul pentru pensii) de 67 miliarde, in 2020 le trebuie 83 miliarde, in 2021 le trebuie 115 miliarde si in 2022 au nevoie de 140 miliarde, Din cate se poate constata sumele platite de angajati ( daca sunt varsate ??? de angajatori) sunt deja acoperitoare pana in 2020. Cine si de ce MINTE? Daca n-ar fi PENSII SPECIALE, daca sumele s-ar incasa de la toti inclusiv cei care nu sunt in REVISAL, daca numarul angajatilor ( economia ar merge si pe investitii) ar creste la 7 100. 000, iar salariul mediu brut ar creste pana in 2022 de la 5000 lei/luna la 6 600 lei s-ar incasa anual 1650x12x7 100 000 = 140 580 000, adica exact suma de care are nevoie guvernul in 2022. Nu TREBUIE completat cu nimic de la BUGET. In NOTA de FUNDAMENTRE se zice ca ar fi un MINUS de 15 miliarde. Aici este SECRETUL PILONULUI II de pensii (!!!). Toate calculele sunt facute pe date reale ( legea pensiilor, REVISAL, INS) cu aproximari care nu afecteaza decat foarte putin SUMELE totale.

  16. Așa au făcut și grecii! Beție curată!

  17. Stati, fratilor, linistiti, ca aceasta lege nu se va aplica in vecii vecilor, chiar daca va iesi in aceasta forma!
    Este o lege imposibila dpdv economic, ce atatea discutii!

  18. Nici un vot impotriva…..

    Ipocrizie pana la capat!!!

    • Ai vazut?! Despre ce discutam in politica romaneasca, cu verticalitatea opozitiei, cu demnitatea, samd?!

  19. Mi-e milă de pensionari pentru că ei nu ştiu că acele pensii care le-au primit vor fi tăiate indiferent de cine va veni la putere sau le vor face să nu mai aivă valoare prin inflaţie de o să ajungă la aceeaşi metodă care au folosit-o după 90 de la salarii de mii de lei vor ajunge la salarii de milioane de vor ajunge mai săraci decât înainte.
    PSD au mers pe ideea că Iohannis va respinge acele pensii pentru că ştiu că nu vor putea fi susţinute că trebuie 25 de miliarde pe care nu le are nimeni să le ia de nicăieri iar dacă respinge acele pensii pensionarii o să vadă în PNL şi Iohannis că sunt răul mare care nu vrea să le dea pensionarilor pensii mărite. Acuma problema este următoare, dacă trece acele pensii oricum pensionarii tot PSD vor vota pentru că le-a dat pensii iar PSD ştiu că PNL şi Iohannis ştiu acest lucru şi se bazează că Iohannis oricum nu va trece legea că oricum ştie că pensionarii nu îi vor vota orice decizie vor lua.
    Să presupunem că le daţi iarăşi guvernarea celor de la PSD iar Iohannis e destul de deştept să treacă legea pensiilor ştiţi ce o să vă facă PSD: o să vă bage în inflaţie ca să acopere gaura ca să vă poată platii pensiile concomitent cu disponibilizări în sistemul bugetar şi tăieri de salarii că doar nu credeţi că îşi vor tăia lor pensiile speciale DE LA SFÂRŞIŢI O SĂ RĂMÂNEŢI LA FEL DE SĂRACI CU PUTEREA DE CUMPĂRARE MAI MICĂ CA ÎNAINTE ŞI CU O GRĂMADĂ DE BUGETARI LA CARE LI SE VOR TĂIA SALARIILE SAU VOR FI DAŢI AFARĂ…..exact asta veţi primi pensionarii şi bugetarii dacă sunteţi destul de proşti să le daţi din nou puterea celor de la PSD!
    Se folosesc de voi PSD ca să vă manipuleze iar dacă aveţi memoria scurtă ia amintiţi-vă de mărirea salariilor cu trecerea taxelor dintr-o parte în alta ca să acopere o mărire care nu o putea susţine cu taxe care lua înapoi ce va dat „EXACT LA FEL VEŢI PĂŢI!”.
    Eu aş trece legea pensiilor că dacă din prostia românilor îi mai votează iarăşi pe PSD la locale şi parlamentare să se descurce ei cu cei 25 de miliarde care nu îi au pentru că dacă vine opoziţia sigur nu o să le taie pensiilor şi mai repede taie pensiile speciale şi salariile mărite în ultimii trei ani a băieţilor ăstora lacomi plus multe alte facilităţi care şi-au dat politicienii şi să vedeţi cum se va găsi bani şi pentru a acoperii pensiile CĂ CU PSD SIGUR VEŢI AJUNGE CUM V-AM EXPLICAT MAI SUS.

    Dacă trece această lege a pensiilor dacă vreţi să rămâneţi cu acele pensii fără să pierdeţi din puterea de cumpărare votaţi opoziţia pentru că PSD vă va lua tot înapoi şi nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt şi mergeţi şi votaţi PSD că vă aveţi lamuri singuri!

  20. Mai romanilor oare intelegeti vreodata ca valoarea unui salariu sau pensie nu sta in cu cat e mai mare si cata putere are de cumparare ca daca MERGEM DUPA LOGICA PROSTULUI care crede ca daca i se mareste salariul inseamna ca are viata mai buna inseamna ca in Venezuela sunt ai mai bogati pentru ca aia au salarii de sute de miloane din care isi cumpara un chil de cartof din jumatate de salariu.
    Ce nu intelege tot prostul de roman e ca nu conteaza cat salariu ai si cat poti cumpara cu el si ACEASTA ILUZIE VA VINDE CONSTANT PSD DE 30 DE ANI PENTRU CA IN TIMP CE VA MARASTE SALARIU PE PARTEA AILALTA VA SCADE PUTEREA DE CUMPARARE……oare intelegeti cat de prostiti sunteti romanilor?
    Fara o economie sustenabila cu cat e mai mare salariu cu atat are valoare mai mica si cumparati mai putin….OARE VETI PRICEPE VREODATA MAI OAMENI BUNI?

    • @doru

      Ori bati campii , involuntar, ori chiar ai impresia ca tocmai ai descoperit coada la pruna!?

  21. Din pacate o pensie acordata si intrata in plata nu mai poate fi afectata in sens scaztor decat de o eroae de calcul altfel este batuta in cuie. Un principiu cu care nu sunt de acord pentruca daca maine se voteaza o lege care sa tripleze punctul de pensie aceasta este o problema de sustenabilitate si nu de constitutionaliate. Deci CCR nu se poate opune . Adica daca alesii nostri vor sa bage tara in faliment asta este e perfect constitutional astazi.
    Dar ce se va intampla daca pensiile speciale se ingheata si nu se mai dezgheata pana cand cresterile primite conform legii de toti ceilalti pensionari aplicate si celor cu pensii speciale ar ajunge la valoaea actuala a pensiei nesimtite(speciale) iar cum inflatia va merge galopant la noi tocmai datorita politicii acestor jeguri care beneficiaza de pensii speciale(nu ma refer chiar la toti dar nu intru in detalii) se va ajunge destul de rapid la situatia asta dar evident ce ne-au furat jegurile pana atunci raman bun furat. Desigur ca noi ce votam ca idiotii si ne selectinam tot asa pe cei carora le dam incredere in sondaje suntem responsabili de tot ce se intampla pentruca suntem liberi si nu suntem pusi sub interdictie medicala si votul este total democratic :1 violator sau un borfas sau un mafiot amnistiat = 1 fost presedinte de stat 🙂

  22. Ca să vă omor de tot logica celor care crede în zeul măririlor salariilor să ne amintim că aţi mai avut salarii de zeci de mii de lei, sute de mii de lei şi chiar milioane în ultimii 30 de ani ŞI CE AŢI DUS-O MAI BINE CĂ VĂ NUMĂRAŢI BANII ÎN NUMERE MAI MARI?
    Nu credeţi că e ceva suspect că oricât salariu aveţi nimica nu se schimbă, oare nu cumva puneţi greşit problema?….întreb şi eu, de câte ori trebuie să vi se mărească salariu şi să nu puteţi cumpăra mai mult ca înainte CA SĂ VĂ PRINDEŢI CĂ E CEVA SUSPECT LA LOGICA SALARIULUI CARE CREŞTE AŞA DOAR ÎN NUMERE DAR NU ŞI ÎN EFICACITATE?
    Oare e greu de înţeles?