Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Papa Francisc a criticat vineri, cu prilejul liturghiei Epifaniei Domnului, confortul societăţii moderne, care, în opinia suveranului pontif, este nociv, informează DPA, citată de Agerpres.
”În fiecare zi, atmosfera în care trăim oferă ‘sedative pentru suflet”’, a spus suveranul potif vineri, cu prilejul celebrării liturghiei Epifaniei Domnului, în bazilica Sfântul Petru din Roma.
Papa Francisc a enumerat consumerismul, seducţiile plăcerii, dezbaterile, precum şi ”idolatria bunăstării”.
Toate par să ne spună ”Nu gândi prea mult, lasă lucrurile aşa cum sunt, bucură-te de viaţă!”, a mai spus papa Francisc. Oamenii ar trebui în schimb să-şi pună întrebări şi să accepte lucrurile surprinzătoare şi imprevizibile.
În cuvântarea sa, papa Francisc a inclus şi un fragment dintr-o omilie rostită de predecesorul său, papa emerit Benedict al XVI-lea, care a fost înmormântat joi în bazilica Sfântul Petru.
Nu are nici o autoritate morala sa aduca astfel de critici… el reprezinta un sistem care a adunat bogatii nemasurate si el insusi beneficiaza de ele.
In afara sa citeasca de pe niste foi…sau poftim sa isi exprima parerea..concret mosul asta ce rol are ?
Dacă… Inaltpreafericitul ce rol are?
Sa isi doneze salariul de Papa si sa vanda vaticanul si proprietatile bisericii ca sa ajute saracii lumii. Si sa traiasca ca primii crestini, in pesteri.
#leadbyexample
Dacă tot vorbești n-ar trebui sa te uiți în propria ograda ortodoxa?
Sa nu mai abuzeze copii. Sa nu mai locuiasca la Vatican. Sa vanda averile Bisericii si sa ajute refugiati si saraci. Sa fie un exemplu pentru credinciosi, nu o organizatie ce investeste bani si produce bani.
Dacă aș fi cleric, mi-ar fi rușine să îndemn credincioșii la milostenie și la trai simplu. M-aș uita la mine și aș zice: „Mai bine aș tăcea, că îmi bat enoriașii obrazul.”
fa ce zice popa nu ce face popa , in principiu are dreptate , multe din problemele lumii de azi vin din lacomie.