OPINIE Cât de singuri trăim și murim în era comunicării?

Aproape două milioane și jumătate de români trăiesc singuri, o creștere care se apropie de jumătate de milion de oameni într-un deceniu, arată cele mai recente date statistice. Fenomenul specific țărilor nordice – Norvegia, Danemarca, Finlanda -, unde numărul gospodăriilor unipersonale depășește 40%, devine din ce în ce mai prezent și în România, iar tendința a fost accelerată și de pandemia de COVID-19. În plus creșterea speranței de viață ori pierderea partenerului contribuie și ele la amplificarea fenomenului, spun specialiștii în demografie. Tinerii amână să își întemeieze familii și pun accent pe carieră și independență. Dar cele mai afectate sunt persoanele vârstnice, care, în multe cazuri, trăiesc în izolare socială.

Ştirea că actorul Gene Hackman şi soţia sa au fost găsiţi morţi, în casă, împreună cu câinele lor, la începutul acestui an, a făcut înconjurul planetei. Lumea a fost şocată să afle că uneia dintre cele mai mari vedete de la Hollywood, leagănul adulării şi iubirii supreme a publicului, nu i-a deschis nimeni uşa mai bine de două săptămâni. Pe cât de copleşitoare şi tristă a fost singurătatea în care au murit cei doi soţi, pe atât de intens au fost ţinute, mai apoi, paginile publicaţiilor serioase sau de scandal cu detalii despre toate, de la poziţia în care au fost găsiţi la boala de care suferea câinele. Post-mortem, singurătatea celor doi s-a risipit precum ceaţa, iar locul i-a fost luat de lăcomia informaţională ce ne caracterizează atunci când auzim o astfel de ştire.

Cu ceva ani în urmă, la noi, cu aceeaşi voluptate a fost disecată ştirea morţii, tot în singurătate, a prezentatoarei TV, Cristina Ţopescu. Şi ea a fost găsită după mai multe zile şi tot lângă câinii săi. Şi despre ea au curs scriiturile de presă, scormonirile în cele mai adânci detalii ale intimităţii unei vieţi, întrebările retorice depre cum a fost posibil ca nimeni să nu îi deschidă uşa în atâtea zile. Reţelele sociale au vuit, bulele s-au inflamat şi ele, televiziunile s-au scandalizat.

La fel de singur și dezamăgit am aflat că a murit și Andrei Gheorghe, vedeta care te intimida cu aparenta lui duritate și intransigență, admirat și poate invidiat de mulți în timpul gloriei.

Oricât de singură şi-a trăit finalul vieţii o vedetă, moartea sa devine eveniment, lumea îşi aminteşte, vorbeşte, e consternată, condamnă, se întreabă şi dă sentinţe. Apoi uită.
După ce isteria mediatică se consumă şi publicul se declară sătul de informaţii, morţii vedete se pot liniști.

Există însă, în epoca celei mai mari ușurințe a comunicării, sute de mii de anonimi care pleacă din lume la fel de singuri, dar morțile lor nu devin subiecte de dezbatere publică. Ei ajung cel mult cifre în statistici sau subiecte de fapt divers, dacă împrejurările morții lor sunt destul de șocante cât să te facă să dai click pe știre.

Am dat și eu click pe o astfel de știre, ieri, când un brașovean a fost găsit mort în apartament după șase ani! Trupul mumificat a fost descoperit doar pentru că bărbatul de 70 de ani acumulase datorii atât de mari la întreținere, încât a fost dat în judecată și trebuia executat silit.

Până atunci, nimeni nu i-a dus dorul, nimeni nu s-a întrebat ce mai face, nimeni nu a observat că nu l-a mai văzut pe vecinul X. Dacă i-a bătut la ușă și nu a răspuns, nimeni nu s-a întrebat de ce, dacă l-a sunat și nu a răspuns, nimeni nu s-a îngrijorat, nimeni nu a luat act de absența lui, în afară de registrul nemilos al datoriilor la întreținere. Nu știm cum a fost bărbatul respectiv, prietenos sau ursuz, empatic sau egoist, omenos sau nepăsător. Știm doar că e unul dintre cei aproape un milion de oameni care mor, anual, de singurătate, conform statisticilor seci ale Organizației Mondiale a Sănătății. Unul dintre cei o sută care mor, în fiecare oră, în izolare socială.

Pământul îmbrăcat într-o plasă de rețele de comunicare, anticipat de soții Toffler, unde orice două puncte aflate la oricare distanță pot intra în legătură instantaneu, a devenit, de mult, realitate. Când se vorbea despre el la viitor, speranța era că ne vom putea apropia mai mult și mai ușor, că nu vor mai fi bariere între noi, că oricând cineva va putea afla vești despre noi.

La zeci de ani distanță, undeva, într-un colț de planetă, într-un apartament de bloc, un trup chircit și mumificat este descoperit după șase ani, doar pentru că în dreptul numelui său figurează niște datorii la întreținere.