Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, marţi, după cele două videoconferinţe cu liderii europeni, în formatul Coaliţiei pentru Voinţă şi Consiliului European, că Rusia trebuie să înceteze uciderea civililor iar sancţiunile trebuie menţinute şi, dacă e necesar, chiar intensificate. În plus, spune şeful statului, trebuie să asigurăm întoarcerea imediată a tuturor copiilor ucraineni răpiţi, iar România va continua să sprijine acest efort. România va contribui la garanţii solide de securitate pentru Ucraina, a dat asigurări Nicuşor Dan, transmite News.ro.
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă într-o postare pe Facebook că videoconferinţele Coaliţiei de Voinţă şi ale Consiliului European de astăzi au abordat rezultatele discuţiilor importante de aseară de la Washington privind securitatea Ucrainei. ”Principalele puncte pe care le-am subliniat: implicarea preşedintelui Trump într-un acord de pace pentru Ucraina este esenţială, orice pace trebuie să fie justă şi durabilă. Rolul Europei este, de asemenea, crucial. Coordonarea transatlantică rămâne cel mai puternic atu al nostru în descurajarea agresiunii Rusiei”, spune şeful statului.
Nicuşor Dan mai declată că ”Rusia trebuie să înceteze uciderea civililor, dacă este cu adevărat angajată în obţinerea păcii”. ”Sancţiunile trebuie menţinute şi, dacă este necesar, chiar intensificate până la atingerea unui acord de pace. Trebuie să asigurăm întoarcerea imediată a tuturor copiilor ucraineni răpiţi. România va continua să sprijine acest efort”, mai anunţă preşedintele. Potrivit lui Nicuşor Dan, ”România va contribui la garanţii solide de securitate pentru Ucraina, care vor fi implementate prin cooperare strânsă între Europa şi SUA. ”Aceasta este o investiţie în securitatea Europei, nu doar a Ucrainei. O Ucraină paşnică şi sigură consolidează securitatea României şi aduce beneficii vecinului nostru, Republica Moldova”, mai spune preşedintele în mesaj.
Ii recomand domnului președinte că următorul „concediu privat” să-l facă la Pokrovsk, acolo cu siguranță va contribui la garanțiile de securitate. Să nu-și uite lavaliera și cameramanul.
Nu pare ca stiti nici ce-i aia lavaliera, nici ce-ar putea insemna concediu privat, cu sau fara ghilimele.
Cum spunea un mare scriitor, cunostintele pe care nu le aveti sunt extrem de vaste. Nu pregetati sa ne impartasiti in continuare din prea-plinul lor.