Home » Articole » Nicolae Ciucă, despre candidatura la prezidenţiale: Dacă partidul va solicita acest lucru, partidul este suveran în astfel de situaţii şi voi proceda ca atare

Nicolae Ciucă, despre candidatura la prezidenţiale: Dacă partidul va solicita acest lucru, partidul este suveran în astfel de situaţii şi voi proceda ca atare

Nicolae Ciucă, despre candidatura la prezidenţiale: Dacă partidul va solicita acest lucru, partidul este suveran în astfel de situaţii şi voi proceda ca atare
Sursa foto: Facebook Nicolae Ciucă
Ascultă articolul

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că dacă partidul va solicita acest lucru, partidul este suveran în astfel de situaţii şi va proceda ca atare, relatează News.ro.

Preşedintele PNL a fost întrebat la sediul partidului cum comentează declaraţiile prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan, potrivit cărora partidul îl va obliga să fie candidatul partidului la prezidenţiale.

- articolul continuă mai jos -

”Dacă partidul va solicita acest lucru, partidul este suveran în astfel de situaţii şi voi proceda ca atare.

Despre o formulă comună cu PSD, în care un partid să dea preşedintele şi celălalt premierul şi comisarul european, Ciucă a afirmat că sunt ipoteze şi în momentul de faţă niciuna nu este pe masă, nu s-a discutat. ”Nu e vorba de a exclude, aici este o analiză care se va petrece după ce vom avea rezultate din 9 iunie, după aceste rezultate vom avea fiecare dintre noi concluzii şi se vor transforma în decizii”, a spus liderul liberal.

Nicolae Ciucă a mai spus că ”lista comună PSD-PNL la parlamentare se poate aborda doar în situaţia în care există un candidat comun”.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al partidului, a declarat sâmbătă că îşi propun ca la alegerile locale să ia peste 90% din primăriile din România şi peste 95% din Consiliile Judeţene, iar la europarlamentare, şi-au propus 17 europarlamentari, dar el ar vrea mai mult, 19 sau 20,

Întrebat dacă Nicolae Ciucă este convins că va fi sută la sută candidat la prezidenţiale, Rareş Bogdan a precizat că vor discuta după 10 iunie cu partanerii de guvernare, însă în statutul partidului se precizează clar că preşedintele PNL este candidatul. ” ”Nu are ce face, îl obligăm”, a mai spus Rareş Bogdan.

”Nu se trag sfori, este în statutul PNL, o chestiune extrem de clară, preşedintele partidului trebuie să îşi asume candidatura pentru preşedinţie. E o chestiune de regulă”, a spus Rareş Bogdan într-o intervenţie la Antena 3 despre scenariul unei candidaturi a liderului PNL Nicolae Ciucă la prezidenţiale, din partea alianţei PSD-PNL.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.