Ne putem lua România înapoi? (Opinie)

Sunt generaţia trezită la 4 dimineaţa, ca să meargă la coadă la lapte. Care alerga şi striga după camioanele cu numere străine, sperând că şoferii aruncau ceva gumă de mestecat. Care mânca portocale, dacă avea noroc, doar de Moş Nicolae şi de Crăciun. Care avea parte de desene animate la tv doar duminica, 15 minute. Care se uita cu jind la penarul burduşit de carioci şi creioane colorate al vreunei colege norocoase, cu rude în Germania. Care când deschidea orice manual, vedea pe prima pagină portretul conducătorului mult iubit.

Sunt generaţia care, după vacanţa de iarnă din clasa a VI-a, s-a dus la şcoală fără cravata de pionier şi nu a plâns după ea. Care i-a privit pe Ceauşeşti împuşcaţi, la televizor, şi a înţeles repede că aşa mor dictatorii: singuri şi mici.

Sunt generaţia care s-a bucurat nebuneşte de ieftinăciunile care au invadat talciocurile anilor ‘90. Care s-a mirat că poţi cumpăra când vrei banane de la magazin. Care a băut cu zecile de litri suc de la dozator. Care a simţit că l-a apucat pe Dumnezeu de picioare când şi-a cumpărat primii adidaşi albi de muşama, chiar dacă au crăpat la a doua purtare, sau primii blugi turceşti.

Sunt generaţia care a votat pentru prima dată în ’96, când, miraculos, emanatul sistemului, Ion Iliescu, a fost învins de Emil Constantinescu, un universitar susţinut de societatea civilă. Care a votat pentru a doua oară în 2000, când emanatul sistemului a părut răul cel mai mic în faţa ameninţării naţionalismului strident şi revanşard urlat din toţi rărunchii de gonflatul Corneliu Vadin Tudor.

Care în 2004 şi-a pus speranţele în Traian Băsescu şi a fost dezamăgită să constate că preşedintele jucător avea prea multe “slăbiciuni”. Care şi-a pus apoi speranţele în Klaus Iohannis şi a fost, din nou, dezamăgită, văzând cum omul care a primit de două ori încrederea cetăţenilor nu şi-a putut depăşi condiţia de “premier de la Grivco”.

Care, deşi a auzit foarte des că votul său nu contează, pentru că jocurile sunt făcute oricum de “băieţi”, s-a încăpăţânat să meargă la urne la fiecare rând de alegeri, ştiind că există mereu opţiune.

Sunt generaţia care, deşi şi-a văzut de treabă şi a muncit cum a ştiut ca să îi fie bine acasă, prea des, a avut sentimentul că ţara nu îi aparţine şi că seamănă cu o diligenţă ce are frâiele în mâinile Spânului.

Aş vrea ca duminica viitoare să fiu generaţia care, în sfârşit, îşi ia ţara înapoi, nefiind nevoită să mai aleagă răul cel mai mic.