
Navalnaia îi cere lui Putin să elibereze opozanţii ruşi şi civilii ucrainenii antirăzboi încarceraţi. Invocă, de asemenea, listele de deţinuți, activiştii şi jurnaliştii ruşi care trebuie eleiberați
Văduva defunctului opozant rus Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, îi cere vineri preşedintelui rus Vladimir Putin să elibereze opozanţii faţă de Războiul din Ucraina încarceraţi în Rusia, înainte de un summit al acestuia cu omologul său american Donald Trump în Alaska, relatează AFP, conforme News.ro.
”Eliberaţi activiştii şi jurnaliştii ruşi, civilii ucraineni, pe toţi cei care au fost încarceraţi din cauza unor declaraţii împotriva războiului şi unor postări pe reţele de socialkizare”, cere cea a cărui soţ a murit încarcerat în temniţele ruse, în februarie 2024, într-un mesaj video publicat pe canalul său Telegram.
”Noi nu ştim şi dumneavoastră nu ştiţi ce se va întâmpla după discuţiile dumneavoastră”, declară ea, adresându-li-se în mod direct lui Putin şi Trump.
”Poate că rezultatele vor face o diferenţă. Poate că vor fi uitate într-o săptămână”, continuă ea.
”Trebuie să luaţi o decizie ireversibilă, ceva care să nu poată fi anulat” cu scopul de a face acest summit ”istoric”, şi anume un nou schimb de deţinuţi, pledează ea adresându-se locatarilor Kremlinului şi Casei Albe.
Potrivit Kievului, mii de civili ucraineni sunt deţinuţi în Rusia şi în regiuni din Ucraina ocupată de către Rusia, de la invazia rusă, în februarie 2022.
Rusia restrânge în mpod drastic libertatea presei şi libertatea de exprimare pe Internet începând din februarie 2022 şi a angajat proceduri judiciare împotriva a sute de persoane care şi-au exprimat opoziţia faţă de Războiul din Ucraina.
”Este inutil să pierdem ani de zile cu un du-te-vino diplomatic”, subliniază Iulia Navalnaia, care trăieşte în exil.
”Din nefericire, eu ştiu mai bine ca oricine preţul întârzierii” eliberării deţinuţilor, continuă ea.
Ea le cere celor doi lideri să facă un ”schimb de liste” de deţinuţi, pe care să-i elibereze.
Soţul său, Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a murit într-o colonie penitenciară arctică, la 16 februarie 2024.
Familia şi susţinătorii săi acuză că el a fost ucis din ordinul lui Vladimir Putin.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.