NATO în Europa de Sud-Est: între respingere și loialitate – analiză DW

NATO nu reuşeşte să adopte o poziţie unitară faţă de Rusia. Partenerii răsăriteni ai NATO joacă un rol neobișnuit de central. În rândurile lor se fac auzite, însă, şi tonuri stridente, arată o analiză Deutsche Welle, preluată de Rador.

Alianța Nord-Atlantică este mai divizată ca oricând cu privire la poziţia faţă de Rusia în contextul escaladării conflictului din Ucraina. „SUA și Marea Britanie sunt în favoarea unei linii dure și a descurajării. Germania, Franța și Italia pun accentul pe dialog. Iar un al treilea grup, în jurul Bulgariei, Ungariei și Slovaciei, dorește să rămână în afara conflictului și a desfășurării de trupe. În mod normal, Germania reprezintă o verigă de legătură moderată între grupuri. În acest moment însă nu se întâmplă aşa din cauza lipsei de leadership”, a declarat pentru DW Stefan Meister, expert în Europa de Est la Societatea Germană pentru Politică Externă (DGAP).

„În plus, există o slăbire suplimentară generată de populism, Trump și Brexit. Putin încearcă să folosească acest lucru pentru a negocia o nouă ordine de securitate în Europa fără SUA”, mai crede Meister.

În atare situație, țările NATO din Europa Centrală și de Sud-Est joacă, potrivit expertului, un rol neobișnuit de important. Însă, uneori, aceste state vorbesc pe ton strident.

„Dacă va avea loc o escaladare, ne vom retrage până la ultimul soldat croat”

Președintele Croației, Zoran Milanovic, a provocat iritare la sfârșitul lunii ianuarie, când a anunțat o retragere a țării sale în caz de conflict: „Dacă se ajunge la o escaladare, ne vom retrage până la ultimul soldat croat”. Afirmația a pus guvernul în situația de a se justifica: „Președintele nu vorbește în numele Croației, ci pentru el însuși. Suntem și rămânem un membru loial al NATO”, a declarat ministrul de externe Gordan Grlic Radman pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Declarațiile lui Milanovic au fost cu atât mai surprinzătoare cu cât nici NATO, nici SUA, nici Ucraina nu au cerut un angajament militar din partea Croației. „Declarațiile lui Milanovic servesc unor scopuri politice interne și trebuie privite în contextul conflictului său permanent cu premierul Andrej Plenkovic. În ultima vreme, Milanovic pare să joace cartea naționalistă, numindu-l pe Milorad Dodik, liderul sârbilor bosniaci, un ‘partener’. El vrea să satisfacă visele naționaliștilor croați de a reface granița în Bosnia cu sprijinul Rusiei”, a declarat Dr. Filip Milacic de la Fundația Friedrich Ebert din Viena pentru DW.

Istoria unui „influencer” rus în Bulgaria

În cadrul unei intervenții la o televiziune bulgară, pe 1 februarie, ambasadorul rus la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a expus cu limpezime solicitările Rusiei: retragerea NATO până la granițele din 1997, dar și a tuturor trupelor și bazelor Alianței din țări precum România și Bulgaria. Țările pot rămâne, formal, membre NATO, a spus Mitrofanova.

Ministrul Apărării, Ștefan Ianev, se pare că este dispus să accepte ideea unei „apartenențe fictive la NATO”. În decembrie, premierul Kiril Petkov l-a mustrat public pe acesta, după ce s-a pronunțat pe Facebook împotriva transferului de trupe NATO în Bulgaria. În timpul unei audieri parlamentare în ianuarie, Ianev a declarat: „Ar trebui să încetăm să citim presa străină și să speculăm. Ar trebui să fim ‘bulgarofili’ și să gândim în termeni de interes național bulgar”. În cazul în care trupele NATO vor fi staționate în Bulgaria, acestea ar trebui să fie exclusiv bulgare, potrivit lui Ianev.

Accentul pus pe „interesul național” și pe „suveranitatea bulgară” are o explicație și la Sofia. De când au intrat în parlament, în decembrie, naționaliștii din partidul „Renașterea” au împins în mod repetat guvernul în situații delicate. Ambasadoarea Mitrofanova este conștientă de poziția tradițional pro-rusă a naționaliștilor bulgari: „Rusia are o influență în Bulgaria: istoria noastră comună. Acesta este cel mai bun lobby, cel mai important factor de influență în relațiile noastre”.

60 la sută aprobare pentru NATO în România

În România situația este cu totul alta. Alături de Germania și Polonia, România este una dintre țările în care sunt deja desfășurate trupe suplimentare ale SUA și NATO. Potrivit unui sondaj realizat de institutul INSCOP, NATO este instituția cu cel mai ridicat nivel de încredere în rândul populației, cu 60% grad de aprobare. „Trupele suplimentare din țară nu sunt doar binevenite, ci și un atu politic pentru guvern. Nici măcar naționaliștii nu îndrăznesc să se pronunțe împotriva lor”, spune pentru DW Sorin Ioniță, politolog la Expert Group din București.

„Cățelușul lui Putin” la Budapesta

Desfășurările de trupe NATO au în vedere și Ungaria – care, ca și România, nu numai că are o graniță cu Ucraina, ci și o minoritate ucraineană. Premierul Viktor Orban a menținut ani de zile o „relație specială” cu Rusia. Admirația sa publică pentru stilul autoritar de guvernare al Moscovei și respingerea sancțiunilor împotriva Rusiei i-au adus porecla de „cățeluș al lui Putin”.

La începutul lunii februarie, Orban s-a deplasat la Moscova pentru a-l întâlni pe Putin în cadrul a ceea ce s-a numit oficial „misiune de pace”. Cu toate acestea, principalele probleme au fost aprovizionarea cu gaz rusesc, pentru care Ungaria plătește mult sub valoarea de piață, dar și implicarea Rusiei în extinderea centralei nucleare de la Paks. Prin urmare, Budapesta evită discuțiile despre un angajament mai mare al Ungariei în cadrul NATO.

„Echilibru delicat” pe Bosfor

O relație deosebit de complexă cu Rusia are și un alt membru NATO de importanță strategică: Turcia. Putin și Erdogan cooperează în războiul civil sirian, iar în Libia aceștia susțin diferite grupuri. Erdogan și-a bruscat partenerii NATO cumpărând rachete rusești de apărare aeriană S-400. Pe de altă parte, Ankara furnizează drone militare Ucrainei.

La fel ca Germania, Ungaria sau Bulgaria, Turcia este dependentă și ea de gazul și petrolul rusesc. „Pentru Ankara este un exercițiu de echilibru delicat. Erdogan are o legătură specială cu Ucraina și o va susține pe aceasta și NATO. Pe de altă parte, nu trebuie să-l înfurie atât de tare pe Putin încât acesta să oprească gazul sau să caute răzbunare în Siria”, spune Asli Aydintasbas, de la Consiliul European pentru Relații Externe, pentru DW.

În cazul unui conflict, Ankara ar furniza probabil contingente de trupe turcești și ar furniza Ucrainei tehnologie de drone, dar, în același timp, ar permite trecerea marinei rusești în Marea Neagră, mai spune Aydintasbas.

Putin știe ce vrea, dar NATO va insista

„Spre deosebire de Vest, Rusia știe exact ce vrea în Europa de Est: să restabilească puterea și sferele de influență pe care le-a pierdut din 1991 încoace”, a comentat Timothy Garton Ash, expert pentru Europa de Est, în cotidianul britanic The Guardian. În acest scop, Kremlinul se folosește de gazul ieftin și de naționalism, mai ales în Europa de Sud-Est.

Într-un interviu acordat DW, Filip Milacic se arată absolut sigur: „Rusia oferă elitelor naționaliste ceva ce Vestul nu oferă și nici nu trebuie să o facă: promisiunea de a retrasa granițele în Balcani”.

Însă gazul ieftin, naționalismul și divergenţele de opinie nu vor fi suficiente pentru a diviza NATO în cazul unui conflict, concluzionează Stefan Meister: „SUA, în calitate de superputere, se pot impune, NATO este relativ unită în ceea ce privește descurajarea. Deși țările mai mici ezită, la o adică ele nu vor pune la îndoială loialitatea față de Alianța Nord-Atlantică. Se furnizează arme, se întăresc trupele și se câștigă timp în ecuaţia cu Rusia”.

Autor Christopher Nehring / Sursa foto: Facebook / Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE)