
Muzeul Freud din Londra riscă o anchetă privind acuzații de hărțuire și conduită necorespunzătoare a consiliului
O dispută aprigă la Muzeul Freud din Londra a dus la solicitarea unei anchete oficiale privind acuzațiile de interferență politică și de luare a deciziilor „autocratice” de către consiliul de administrație, care, potrivit criticilor, pun în pericol viitorul instituției, potrivit The Guardian.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Muzeul, situat în Hampstead, a fost ultima reședință a lui Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, și a fiicei sale, Anna Freud, psihanalistă pentru copii, și este dedicat promovării moștenirii intelectuale și culturale a acestora.
Un grup de 20 de scriitori, academicieni și psihanalisti – printre care Susie Orbach, Hanif Kureishi și Marina Warner – au solicitat autorității de reglementare a organizațiilor caritabile să investigheze ceea ce ei consideră a fi „probleme grave” legate de managementul și guvernanța muzeului.
Printre acestea se numără acuzațiile conform cărora consiliul de administrație al muzeului a alienat personalul, a promovat o abordare divizivă și partizană a practicii psihanalitice, încălcând statutul muzeului, și a încercat să blocheze vizita unor vorbitori din motive „politice”.
„Suntem îngrijorați că rolul istoric al muzeului, importanța clădirii și a colecțiilor sale, angajamentul său față de cercetare și interpretarea societății contemporane printr-o lentilă psihanalitică amplă sunt subminate”, a declarat grupul într-o scrisoare adresată Comisiei pentru Organizații Caritabile.
Grupul care se autointitulează „prietenii” muzeului, din care fac parte foști administratori, directori și membri onorifici actuali, susține că atmosfera intimidantă a determinat plecarea a unei treimi din personalul muzeului în ultimul an.
Scrisoarea, văzută de Guardian, susține că muzeul este condus efectiv într-un mod „diviziv” și „nesănătos” de o mică grupare de administratori, încălcând principiile bunei guvernanțe caritabile.
„Mulți dintre noi lucrăm la sau cu muzeul încă de la deschiderea sa în 1986 și pur și simplu nu a existat niciodată o degradare comparabilă a relațiilor dintre personal și consiliul de administrație sau eforturi comparabile de a conduce muzeul într-un mod autocratic și partizan.”
Vorbind în numele consiliului de administrație al Muzeului Freud, Susanna Abse, a declarat pentru Guardian că administrația contestă acuzațiile, pe care le-a calificat ca nefondate și nejustificate. Ea a spus că le-a scris prietenilor o ofertă de mediere.
„Nu avem nimic de ascuns. Nu există secrete, nici agende speciale”, a spus ea.
Muzeul Freud a depus la rândul său un raport privind un „incident grav” la Comisia pentru Organizații Caritabile, solicitând autorității de reglementare să facă o verificare asupra modului în care consiliul de administrație își respectă obligațiile legale și să evalueze gestionarea conflictului.
Administratorii organizațiilor caritabile sunt obligați să depună „rapoarte complete și sincere” privind incidentele grave la autoritatea de reglementare în cazul în care au motive să creadă că un eveniment negativ riscă să aducă prejudicii semnificative personalului și beneficiarilor organizației caritabile, finanțelor sau reputației acesteia.
Sigmund Freud a locuit în casa din Maresfield Gardens în ultimul an al vieții sale, după ce a fugit de naziști din Austria în 1938. Casa, care a fost în mare parte păstrată așa cum era atunci, conține faimoasa canapea de consultații, biblioteca voluminoasă și colecția de antichități.
Casa a devenit muzeu în 1982 și găzduiește expoziții, tururi, seminarii și conferințe periodice, precum și programe educaționale cu scopul de a aduce „ideile psihanalitice la viață” pentru publicul larg.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.