Misterul criptic al florilor-soarelui ale lui Van Gogh – și ce simbolizează ele cu adevărat

Când vine vorba despre Vincent van Gogh, pentru majoritatea oamenilor, imaginea care apare instantaneu în minte este cea a florilor-soarelui, pictate cu tușe vibrante și culori calde, ca un soare lichid pe pânză. Această asociere nu este întâmplătoare, Van Gogh însuși a dorit să fie legat pentru totdeauna de această plantă solară, declarând cu mândrie: „Floarea-soarelui este a mea”. Deși la suprafață pare o simplă obsesie estetică, floarea-soarelui a avut pentru el semnificații profunde, pline de simboluri personale, dar și culturale, relatează BBC.

Van Gogh a realizat 11 picturi cu floarea-soarelui, împărțite în trei etape distincte. Prima serie a fost creată la Paris în 1887, a doua — și cea mai celebră — în Arles, în 1888, iar ultima, în 1889, a fost o serie de replici ale lucrărilor anterioare. Picturile din Arles, realizate într-o săptămână febrilă, erau încărcate de entuziasm și dorință de viață, „cu pofta unui marsiliez mâncând bouillabaisse”, după cum spunea el. Cu toate acestea, Van Gogh nu a explicat niciodată clar, nici în scrisorile sale, ce simbolizau exact aceste flori.

Floarea-soarelui a fost pentru el un pretext de a experimenta cu nuanțele de galben, dar și un simbol al prieteniei și solidarității. Picturile urmau să decoreze casa unde urma să locuiască Paul Gauguin, artistul pe care Van Gogh îl admira enorm și cu care spera să formeze o frăție artistică. Însă această colaborare s-a destrămat rapid: Gauguin a plecat după doar două luni, iar Van Gogh a murit singur, la 37 de ani, fără să fi cunoscut succesul și recunoașterea la care visase.

Astăzi, floarea-soarelui continuă să inspire, dovadă fiind expoziția recentă „Kiefer / Van Gogh” de la Royal Academy din Londra, unde artistul contemporan Anselm Kiefer explorează influența lui Van Gogh. Una dintre piesele centrale este sculptura „Danaë”, unde o floarea-soarelui răsare dintr-un morman de cărți, sugerând forța vitală a naturii care iese din cunoaștere. În alte lucrări, floarea apare crescând din corpuri umane, evocând legătura dintre om, pământ și cosmos.

Pentru Van Gogh, floarea-soarelui reprezenta „ideea Sudului”, spune curatorul Julien Domercq. Mutarea în Provence a însemnat pentru el lumina intensă și energia vitală a sudului Franței. Dar Van Gogh, educat în istoria artei, a reinterpretat floarea-soarelui și în cheia simbolismului olandez: florile ofilite, care trec treptat de la galben intens la maro, devin o meditație despre efemeritatea vieții și trecerea timpului.

Floarea-soarelui are un parcurs simbolic interesant. Originară din America, ea a fost adusă în Europa abia în secolul al XVI-lea, odată cu expedițiile lui Columb. Fascinantă era mișcarea ei după soare (heliotropismul), care a inspirat asocieri spirituale și mitologice. În mitologia greacă, nimfa Clytie, îndrăgostită de Apollo, se transformă într-o floare care urmărește necontenit mișcarea astrului pe cer. Astfel, floarea-soarelui a devenit simbolul iubirii necondiționate și al fidelității absolute.

În pictura barocă, floarea-soarelui semnifica devotamentul religios. În „Odihna în fuga spre Egipt” de Anthony van Dyck, floarea apare lângă Fecioara Maria, sugerând credința fermă și legătura cu divinul. Ulterior, poetul olandez Joost van den Vondel a descris floarea ca simbol al artei însăși, comparând urmărirea soarelui cu modul în care artistul urmează frumusețea naturii.

În secolul XVII, în „Autoportret cu floarea-soarelui”, Van Dyck își exprimă fidelitatea față de patronul său, regele Carol I al Angliei. În arta contemporană, simbolismul politic al florii persistă. De exemplu, în instalația „Semințele de floarea-soarelui” (2010) a lui Ai Weiwei, cele 100 de milioane de semințe de porțelan aluzionau la propaganda comunistă, unde Mao era reprezentat ca un soare venerat de mulțimea de flori.

Pentru Van Gogh, floarea-soarelui exprima nu doar recunoștință și prietenie, ci și o fidelitate profundă față de artă și viață. Când îi scria surorii sale, spunea că aceste picturi erau „aproape un strigăt de durere, simbolizând totodată recunoștința prin floarea-soarelui rustică”. Poate era vorba despre dragostea sa pentru Gauguin, pentru artă sau despre credința pierdută.

În viziunea lui Kiefer, floarea-soarelui simbolizează condiția umană: efemeritatea vieții, dar și promisiunea regenerării. În lucrările sale, floarea apare arsă, ofilită, dar cu semințele pregătite să cadă și să dea naștere unei noi vieți. Kiefer se inspiră din gândirea filosofului Robert Fludd, care credea într-o legătură mistică între plante, stele și sufletul uman.

Astfel, în mâinile lui Van Gogh și Kiefer, floarea-soarelui transcende sensurile tradiționale și devine un simbol universal al fragilității și aspirației. Ea ne amintește să ne ridicăm privirea spre lumină, să căutăm sensuri mai înalte și să ne reconectăm cu natură, iubire și spiritualitate. În plină vară, când câmpurile de floarea-soarelui dansează sub soare, aceste gânduri ne invită să contemplăm nu doar frumusețea efemeră a vieții, ci și setea noastră veșnică de lumină și adevăr.