Home » Articole » Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, vizat de o moțiune simplă depusă de AUR

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, vizat de o moțiune simplă depusă de AUR

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, vizat de o moțiune simplă depusă de AUR
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Plenul Senatului dezbate şi votează azi moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, prin care AUR îşi propune evaluarea „responsabilităţii politice şi morale” a lui Cătălin Predoiu. Moţiunea AUR este intitulată „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni mediocri. Culpa morală şi eşecul politic al ministrului Cătălin Marian Predoiu”, fostul premier (1910-1912) Petre Carp fiind citat în prima parte a titlului, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Liderul grupului senatorial al AUR, Petrişor Peiu, a depus moţiunea simplă pe 17 decembrie, documentul fiind semnat de 42 de senatori din Opoziţie (28 AUR, 12 Pace-Întâi România şi 2 neafiliaţi).

„Obiectivul acestei moţiuni este foarte limpede: evaluarea responsabilităţii politice şi morale a ministrului însuşi. Într-un stat democratic, funcţia publică nu este un privilegiu pe termen nelimitat, ci o răspundere. Iar atunci când această răspundere se traduce prin eşecuri repetate, intervenţia Parlamentului devine obligatorie. Criza de încredere publică generată de prezenţa în fruntea statului a ministrului Predoiu impune o ruptură imediată de status quo”, se arată în textul moţiunii.

Semnatarii moţiunii susţin că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este politizat, cu atribuţii şi competenţe „suprapuse”, că „nu îşi respectă obligaţiile internaţionale asumate în relaţiile cu partenerii externi” şi că există „ingerinţe directe” în concursurile organizate pentru funcţiile de conducere.

Predoiu a condus și Ministerul Justiției înainte de a fi ministru de Interne. El este autorul actualelor legi ale justiției, criticate de președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, și tot el i-a nominalizat pe actualii șefi ai parchetelor.

Comentarii
  • Viorel_Minculescu

    Întreb un căpiat:
    AUR depune moțiunea pentru că Predoiu a capturat Justiția pentru corupți?
    Dacă te știi căpiat (fan AUR si PSD) și spui DA, atunci de ce AUR se împotrivește măsurilor de eliberare a justiției inițiate de Nicușor Dan? De ce acum este de partea CSM și vor să-l suspende pe Nicușor Dan.
    Poate mai sunt 2 neuroni in capul putrezit care fac legături, de ce? 🙂
    Știți cum se cheamă cei cu 2 personalități?
    1. Trădători, spioni, mincinoși.
    2. Schizofrenici
    Voi, căpiaților care imi citiți comentariul, ce sunteți?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole