Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, demontează ştirile false conform cărora unii români sunt chemaţi ”la război”. ”Îi anunţ de acum pe cei care vor mai vedea pe internet că îi cheamă cineva la oaste: nu-i cheamă nimeni la oaste, nu intrăm în niciun război”, spune ministrul, explicând că astfel de exerciţii au loc periodic, nu doar în România, ci şi în alte ţări, transmite News.ro.
”E un exerciţiu, are şi un nume, se cheamă Mobex, se întâmplă de ani de zile şi se întâmplă pe judeţe, cuplat, pe arii geografice. Anul ăsta s-a întâmplat, în primăvară, în Teleorman, Giurgiu şi Olt. O să vedem, în septembrie, la Sibiu şi Mureş şi în octombrie un exerciţiu mare, cel mai mare, Bucureşti şi Ilfov. Îi anunţ de acum pe cei care vor mai vedea pe internet că îi cheamă cineva la oaste: nu-i cheamă nimeni la oaste, nu intrăm în niciun război, nu ia Armata pe nimeni cu forţa în armată. Există un exerciţiu care evaluează această resursă operaţională”, a explicat ministrul Apărării, marţi seară, la Euronews România.
El a spus că baza de date a Armatei trebuie adusă la zi, iar acest lucru se întâmplă în toate ţările.
Moşteanu a subliniat că la aceste exerciţii sunt chemaţi bărbaţii care au făcut stagiul militar obligatoriu.
Din articol reiese clar că este vorba despre un eveniment real. Inclusiv din declarațiile citate ale ministrului ăsta.
Deci documentul fotografiat este foarte real. De ce este etichetat ca document fals?!!
Redacția, vă rog să clarificați și să schimbați titlul. Așa ar proceda niște redactori profesioniști…
Pai zic ca poate documentul din poza e chiar fals. Poate invitatia arata altfel.
Un titlu potrivit:
Ministrul Apărării informează cu privire la exercițiul Mobex la care sunt convocați cetăţenii români care au făcut stagiul militar obligatoriu