Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernanții de la Sofia retrag bugetul de stat, a declarat liderul GERB, Boiko Borisov, în fața jurnaliștilor din parlament. Astăzi, se aștepta ca parlamentul să intre în faza decisivă a adoptării bugetului de stat pentru 2026. Acest lucru nu s-a întâmplat după protestul a câteva mii de persoane, miercuri seară, în centrul capitalei Sofia, împotriva „bugetului jecmănelii”.
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov și Consiliul de guvernare comună urmează să ofere mai multe informații, dacă se retrage și creșterea asigurărilor de pensii, care se află în bugetul de asigurări sociale de stat adoptată ieri la a doua lectură în comisie, sau doar așa-numitul „buget mare”. Soarta bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a trecut și de ședința furtunoasă a Comisiei pentru buget de miercuri, este, de asemenea, neclară.
„De câte ori am spus că nu-mi place acest buget!”, a spus Borisov. „Am reunit partidele susținătoare și Consiliul de guvernare comună, premierul și ministrul finanțelor și am spus că acest buget ar trebui retras sau ar trebui găsită o formulă legală, deoarece a fost adoptat în primă lectură. Până când nu vom ajunge la un acord cu cele trei partide, vom lucra cu vechiul buget”, a declarat liderul GERB.
El a spus că „chiar dacă o singură persoană protestează, voi încerca să aud ce spune, iar unele dintre solicitări au motive întemeiate”. Borisov a arătat că bugetul actual este cu un deficit de 3%, deci acest lucru nu ar trebui să afecteze admiterea țării în zona euro.
„După ce nu au ascultat opoziția, nu au ascultat experții, după ce au refuzat să asculte mediul de afaceri, ne bucurăm că i-au ascultat pe cetățeni și acest buget păgubos va fi revizuit”, a declarat liderul formațiunii Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată, Asen Vasilev.
Articolul continuă mai jos
„Este important ca acum, după ce bugetul a fost retras și voința poporului s-a bucurat de succes, propunerile noastre să fie acceptate – pachetul de măsuri de dreapta, să fie retrasă această escrocherie sub formă de SUPTO (software de gestionare a vânzărilor la punctul comercial – n.trad.), scrisoarea pe care am trimis-o ministrului Finanțelor, totul să fie dus la îndeplinire”, a declarat copreședintele „Da, Bulgaria”, Ivailo Mircev. (…)
Sursa: Sega/ Rador Radio România/ Traducerea: Mirela Petrescu