Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Energiei creează 60 de posturi noi în cadrul Direcției Generale Ajutor de Stat și Fonduri Europene și a structurilor cu atribuții în domeniul serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și în domeniul proiectelor în domeniul gazelor naturale, de la 332 de angajați la 392, potrivit unui act normativ inclus pe agenda ședinței din 8 februarie 2023.
„Se propune suplimentarea personalului Ministerului Energiei din cadrul Direcției Generale Ajutor de Stat și Fonduri Eropene și a structurilor cu atribuții în domeniul serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și în domeniul proiectelor în domeniul gazelor naturale conform celor expuse, cu un număr corespunzător de 60 posturi, de la 332 la 392”, potrivit proiectului de hotărâre de guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei.
Conform proiectului, ocuparea prin concurs a posturilor vacante existente la nivelul Ministerului Energiei se realizează începând cu anul 2023, deci ulterior încetării măsurii dispuse la art. 1 din OUG nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar și cu încadrarea în creditele bugetare aprobate cu această destinație.
Citește integral pe economedia.ro